Slugărnicia, singura certitudine tristă a diplomației românești

De câteva luni au început tensiunile între liberali și social-democrați, dar niciodată disputele interne nu au ajuns să aibă reverberații și pe plan extern.

Susținut de președintele Iohannis pentru ocuparea funcției de ambasador în SUA, cu toate că nu avea nimic din alura unui diplomat, Andrei Muraru a fost deranjat de faptul că nu a fost invitat să participe la întâlnirile politice pe care premierul Marcel Ciolacu urma să le desfășoare în SUA.

Totul a plecat de la vizita soților Iohannis la New York unde au participat la Adunarea Generală a ONU și unde au reușit și atunci să ne facă țara de râs. De acest eveniment s-a ocupat același personaj, Andrei Muraru, ambasadorul României în Statele Unite ale Americii. Singura întâlnire notabilă reușită de Muraru Andrei a fost o întâlnire bilaterală, la cel mai înalt nivel, cu manelistul Sorinel Puștiu, care, în fapt, a fost o mare reușită a diplomației române. Din acest motiv, Marcel Ciolacu a înțeles foarte repede că întâlnirea cu un manelist și-o poate organiza singur, fără să aibă nevoie de un personaj ca Andrei Muraru.

Dacă cei doi reprezentanți ai României au avut o neînțelegere, trebuia ca discuțiile să aibă loc într-un spațiu privat și nu prin declarații pompoase în fața comunității românilor din SUA, iar prin modul de gestionare a situației create este clar că, atât Ciolacu Marcel, cât și Muraru Andrei sunt certați cu cutumele comunicării diplomatice.

Muraru Andrei a declarat într-o notă auo-victimizantă că: „Rolul meu în această vizită se încheie aici. Mulţumesc echipei mele de la Ambasada României de la Washington pentru efortul depus în ultimele zile pentru a facilita întâlnirile din următoarele zile. Însă domnul prim-ministru a considerat că nu este necesară participarea reprezentanţilor ambasadei României la Washington la întâlnirile politice din următoarele zile. Acestea fiind spuse, domnule prim-ministru, nu-mi rămâne decât să vă doresc foarte mult succes, dumneavoastră şi echipei guvernamentale, pentru că succesul dumneavoastră aici în America înseamnă succesul României. Şi, în definitiv, vă dorim ceea ce ne dorim cu toţii, întâlniri de substanţă, rodnice pentru pacea, prosperitatea şi securitatea românilor”.

Din aceste cuvinte pot să constat că, de fapt, rolul acestui ambasador ar putea să se încheie cât mai curând, dar așa cum îl cunosc pe Iohannis îl va menține la post pe acest așa-zis diplomat care nu are nimic de-a face cu diplomația și care prin acțiunile sale aduce prejudiciu de imagine României.

Aghiotanţii politici ai lui Iohannis sunt plantați peste tot, căci partidul e în tot şi în toate, iar aceștia sunt premiaţi din când în când cu câte un post de ambasador, spre nenorocirea românilor căci, așa cum se poate observa, ambițiile personale sau ordinul de la cel care i-a numit este mai presus de interesul național.

La fel ca orice instituţie a statului român, diplomaţia a devenit o pepinieră de sinecuri fie pentru odraslele lui Iohannis, fie pentru cei cărora partidul le răsplăteşte credinţa şi obedienţa. Ambiția personală şi nepăsarea sunt peceţile pe care diplomaţia românească le arborează cu mândrie, iar imaginea României este la fel de precară şi găunoasă, lipsită de orice perspectivă, ca şi pregătirea celor plătiţi din bani publici s-o apere.

În replică, Marcel Ciolacu i-a spus că: "O să îmi permit... cred că domnul ambasador e mai tânăr decât mine, cred că cea mai mare calitate în politică este răbdarea. Nu cred că este mare diferenţă între politică şi diplomaţie şi sunt ferm convins că domnul ambasador nu şi-a pierdut încă răbdarea, cum nici eu n-am făcut-o de multe ori şi în contexte mai dificile. Important este să ne vedem misiunea pe care o avem fiecare într-un moment important pentru România şi mai puţin pentru interesele noastre sau viziunile noastre personale".

Așa cum se poate observa, a venit timpul ca Ministerul Afacerilor Externe să fie reorganizat din toate punctele de vedere, mai ales că, cei mai mulți diplomați sunt de fapt într-un concediu permanent pe banii poporului. Eșecul diplomației românești a fost relevat în urma vizitei din 2021 a lui Iohannis, și mai nou a lui Ciolacu, prin simplul fapt că ambasadorul Muraru Andrei nu a fost în stare să gestioneze o situație normală.

Întrebarea care se pune este: oare astfel de diplomați au capacitatea să gestioneze situații mai complicate în misiunea lor?

Oare ce am putea să facem pentru ca vocea României, lipsită de credibilitate şi demnitate, care s-a lăsat tăvălită în cel mai josnic mod posibil, încât aproape am ajuns să ne întrebăm cine mai suntem, câţi mai suntem şi încotro ne mai îndreptăm să fie auzită? Oare acesta este marele nostru blestem: o masă supusă, resemnată, incapabilă să se mobilizeze pentru un mare proiect sau pentru o mare idee, acceptând cu ușurință orice ni se livrează?

Marele diplomat român Nicolae Titulescu spunea că: ”experiența m-a învățat că numai sinceritatea și cunoașterea celorlalți permit în diplomație culesul unor succese nu efemere, ci permanente”, însă observăm că ambasadorul Muraru Andrei este prea departe și de cunoaștere, și de sinceritate.