Soarta democrației de azi

Democrația este un subiect frecventat astăzi. Ce aduce nou, domnule profesor Andrei Marga, cartea Dvs.?

Andrei Marga: Democrația rămâne soluția cea mai bună pentru ca oamenii să-și decidă cadrul vieții, iar decizile să fie benefice și eficace. Dar ar fi nerealist să nu se ia în seamă ceea ce se petrece pe terenul faptelor. În cartea Soarta democrației explorez situația creată și aduc noutăți de ordinul datelor, al documentării, al metodei și al concepției.

Am luat în discuție date de azi preocupante pentru conștiința democratică. De pildă, după alegere aleșii ies de sub controlul cetățenilor, până la eventuala nouă candidatură. Se aleg în funcții de stat inși cu voturile a sub jumătate din electorat, dar aceștia pun mâna pe instituții de forță și-și arogă puteri de monarh. Ajung frecvent la decizii inși dintre cei mai slabi profesional, civic, moral, încât pletore de incapabili decid soarta oamenilor. Apatia unei mari părți a electoratului este nefastă. Ca și maladia apolitismului! Se adoptă decizii grave (de exemplu, starea de necesitate) ca o chestiune de interes personal, fără consultare. Derapajele autoritariste ale decidenților sunt frecvente. Funcțiile publice se exercită ca feude, nu ca însărcinări. Aleșii au mai curând opiniile sponsorilor sau șefilor, decât opinia electoratului sau cel puțin propria opinie. Nu mai insist aici asupra mentalității „mă susții, îți dau”, ce apare ori de câte ori se încearcă „democrație din afară”. Scade încrederea cetățenilor și crește sentimentul neputinței – ceea ce este grav.

Am luat în sprijin cele mai noi analize, datorate unei generații noi de analiști – Mounk, Applebaum, Hoffstetter, Müller, Zisek,  pe lângă Norberto Bobbio, Robert Dahl, Habermas, Michael Oakeshott din generații anterioare. Am în minte, desigur, și ceea ce s-a spus despre democrație, de la Thomas Jefferson, trecând prin John Stuart Mill, la John Dewey. 

Punctul de plecare factual și literatura problemei sunt evident proaspete, actuale. Dar nu numai atât.

Față de metodele în uz, care au origine îndeobște normativă și ajung să postuleze concluzii contrafactuale, metoda pe care o aplic este polemică cu dogmatismul, fie el și „democratic”, ce s-a instalat. Iau în seamă fapte precise din țările democratice, pun faptele în legătură cu cadrul normativ din care se revendică democrația și propun schimbări.

Sunt în cartea Soarta democrației noutăți de natura concepției?

 Andrei Marga: Sunt astfel de noutăți.  Concepția asupra democrației este adusă în cartea Soarta democrației  la dezvoltări. Trei au relief.

Prima este ideea că nu se poate părăsi fără pierderi teza diversificării democrației. Ar fi o contradicție logică! Teza unei singure forme de democrație pe lume nu este democratică!

A doua dezvoltare pe care o aduc se referă la formele de stat. Cum se știe, Aristotel a distins trei forme după efectivul celor care asigură dominația. „Democrația” este dominația multora, spre deosebire de dominația unuia, care este „monarhia” (la limită, „tirania”), și de dominația puținilor, care este „aristocrația” (uneori simplă „oligarhie”). Montesquieu a distins trei regimuri: „despoția”, sau regimul în care „un individ decide totul, fără reguli și lege, conform voinței și simțurilor propri”, „monarhia”, sau regimul în care „decide un om, dar după legi stabilite și făcute publice”,  și „republica”, sau regimul în care „poporul, ca întreg, respectiv o parte a poporului posedă puterea suverană”. Montesquieu a mai distins forme ale  „republicii”: „democrația”, în care poporul („cetățenii înstăriți”) are sub control deciziile, și „aristocrația”, în care acestea aparțin doar unora. Desigur, sunt și alte clasificări.

Realitățile vieții de astăzi obligă însă la clasificarea formelor de stat și după criteriul calibrului profesional, civic și moral al decidenților. Calibrul scăzut al decidenților, se observă cu ochiul liber, slăbește statele. Democrațiile cu decidenți prost selectați ajung să nu poată concura regimuri autoritare cu lideri îngrijit pregătiți. La nivelul faptelor de azi, propun distincția „meritocrație”, „mediocrație” și „stupidocrație”.

A treia dezvoltare constă în soluții instituționale la criza actuală a democrației. Este vorba de legiferarea controlului alegătorilor după alegeri și de limitarea mai strictă a mandatelor pentru funcții în stat. Urmez o sugestie franceză și observ, la rândul meu, că al doilea mandat în funcții de stat nu dă rezultate – uneori blochează țara respectivă.

După ce Habermas a lămurit „patologiile rațiunii”, iar Joseph Ratzinger „patologiile credinței”, a devenit clar că sunt și alte câmpuri de patologie. În volumul Soarta democrației am căutat să lămuresc „patologia democrației” de azi.

       Ca diagnoză, am arătat că democrația suferă în zilele noastre nu doar pentru că este concurată de autoritarism sau populism. De altfel, ar trebui precauție în folosirea acestor termeni. La drept vorbind, autoritarism este azi chiar în societăți ce se cred democratice. Iar servirea intereselor poporului nu este populism, cum se crede. Populism este când vocea poporului este folosită pentru a-l înșela.

Democrația suferă acum, de fapt, mai ales din cauza unora urcați în funcții de stat în numele democrației. Problema mare este aceeea că trăim în societăți în care, urmare a erorilor la decizie, integrarea socială este fracturată – mai ales odată cu sărăcirea, relativă sau absolută, a populației. Ar trebui întrebat mereu cât contează cetățeanul din fiecare om în condițiile polarizării sociale în creștere azi? Cât contează fiecare comunitate?

Am dat o interpretare situației democrației. Contra conformismului, argumentez că și în societățile care se autodenumesc democratice este mult de lucru. Situația generală nu mai este nici cea din 1945 și nici cea din 1990, chiar dacă unii sugerează aceasta. Democrația are de luptat oriunde cu fracturarea societății și are de înfruntat fenomenele birocratizării și digitalizării.

Am întărit, la rândul meu, teza că nu se ajunge la democrație fără democratizare. Democrația nu este doar pentru mâine, după cum nu este doar pentru favorizați. Democrație înseamnă să-i recunoști oricui, dincolo de orice alt considerent, dreptul de a gândi altfel și de a spune „nu”.  Maxima democratului demn de nume este „nu voi conteni să-mi apăr opinia în fața opiniei tale, dar nu voi conteni nici să lupt pentru ca tu să ai dreptul să ți-o promovezi”.

Am aplicat maxima în analiza Uniunii Europene de azi, în analiza  României și oricărei democrații. Cu aceasta, viziunea din cartea Soarta democrației se deschide încă o dată spre viitor.

Cum se va repercuta războiul actual asupra democrației?

Andrei Marga: Să ne amintim că democratizările anilor optzeci-nouăzeci au fost posibile în condițiile acordurilor internaționale de la Shanghai(1972), Helsinki (1975), Geneva (1985) și Reykyavik (1986) și ale înțelegerilor Gorbaciov-Kohl. Nici nu este posibilă democratizare fără prealabilă cooperare. Conflictele favorizează autoritarismul. Conflictul actual și faliile din lume, care s-au creat tot ca urmare a derapajelor democrației, vor slăbi, la rândul lor, democrațiile. Faptul este perceptibil.

Ce v-a determinat să scrieți această carte?

Andrei Marga: M-au determinat trei motive. Primul este gravitatea crizei democrației. Acuzată deja în țări ale democrației clasice, SUA, Anglia, Franța și alte țări, această criză este mai gravă decât se crede. Al doilea motiv ține de intenția de a duce mai departe, cu cele mai noi date, optica filosofiei mele politice – teoria democrației reflexive. Orice autor preocupat de sistematica gândirii sale caută să-și aducă analizele la zi.  Al treilea motiv pornește de la alunecarea tot abruptă a României ultimului mai bine de un deceniu într-o  „democrație cu vătaf” („conducător”, „șef de stat”, „trimis al lui Dumnezeu” etc.) – într-o „democrație condusă de incapabili”, cu ajutorul Securității și al Justiției aservite, cum tot mai mulți concetățeni observă. De fapt, este o deteriorare plină de urmări în indicatorii țării –  sărăcie proeminentă, cea mai mare emigrație dintr-o țară în timp de pace, justiție masiv desprofesionalizată, cel mai ridicat abandon școlar dintr-o țară europeană, cel mai mare procent de analfabeți funcționali, cel mai dezvoltat,  proporțional vorbind, aparat securistic de pe continent, largă desemnare de nepregătiți la decizii, incapacitate de a proiecta. Sunt, desigur, și alți indicatori ai stării actuale.

Cine sunt adresanții cărții Dvs.?

Andrei Marga: Cartea se adresează oricărui cetățean care vrea să cunoască starea democrației, dificultățile ei și ce are ea de rezolvat. Desigur, se adresează și celor care se ocupă profesionalizat de democrație. Studenților le arată cum se analizează democrația. Cetățeanului simplu care suntem fiecare îi arată cum stă democrația în lume, în Europa și la noi, și ce înseamnă democratizarea mai departe. Teoreticienilor le propune concepția democrației reflexive.

Cum se plasează cartea Dvs. în curentele internaționale de la această oră?

Andrei Marga: Sunt democrați americani care spun că democrația este „la capătul puterilor”. Alții, democrați germani,  cred că ea „s-a sfârșit”. Democrați francezi spun că „democrația este în curs de epuizare”. Englezii vorbesc de „postdemocrație”. Mulți oameni cred că Satan a ocupat deja lumea și că totul se sfârșește cu asta. Eu sunt de părere că forma actuală a democrației are probleme deloc oarecare, dar principiul democrației, anume, „guvernarea țării de către popor și pentru popor”, rămâne valabil. Totuși destui oameni apără valori!

Sunt, apoi, inși care cred că doar ce apără ei este democrație. Susțin că democrația s-a diversificat și că, după 1990, în fiecare țară s-a învățat, încât nicio țară nu a rămas la ceea ce era în „războiul rece”. Distincția „democrație” – „autoritarism” ține de logică și se face lejer în teorie. Numai că orice distincție logică dă rezultate în funcție de analize ale întregului societății. Din nefericire, analize cuprinzătoare ale întregului diferitelor societăți se lasă așteptate. Iar ideologia și propaganda nu au cum să le substituie.

„Democrația deliberativă” a lui Habermas a redeschis, cu siguranță, orizontul democrației, mai mult decât orice altă viziune din zilele noastre, sub forma „comunicării nedistorsionate de structuri”. Logic și teoretic, ceea ce se numește „discurs”, de altfel foarte bine delimitat în „pragmatica universală”, de simpla „acțiune comunicativă”, este forma cea mai matură de democrație. Nimeni nu este exclus de la dezbaterea publică și fiecare cetățean își poate exprima și promova opinia, iar deciziile câștigă în adecvare și eficacitate prin trecerea lor prin filtrul argumentării în viața publică.

Conceptualizarea mea este afiliată la această optică.  Consider, însă, că modelarea teoretică, de importanță crucială, firește, nu este de ajuns pentru a avea democrație. Ca să fie democrație, aceasta este, sau ar trebui să fie, și practicată, adică convertită în formă de viață.

Știm prea bine că oamenii reacționează la derapaje abia când întâmpină  dificultăți concrete. Ca urmare, democratizarea trebuie ancorată în ceva concret. În situația dată în care ne aflăm azi, opțiunea mea este pentru o democrație care a învățat din eșecuri, ca și din consecințe negative precum cele evocate, și a devenit reflexivă. Una care nu repetă pasiv și indiferent ceea ce a dus-o la toate acestea. Măcar atât!     

Andrei Marga