x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Somnul rațiunii...

Somnul rațiunii...

de Robert Veress    |    06 Ian 2013   •   12:41
Politicienii români au hrănit un pui de monstru cu hormoni de creștere și-acum monstrul cu mii de capete face ravagii.
Incitați de ierarhi, zeci de talibani ortodocși decerebrați (capete ale monstrului suspomenit) au huiduit familia regizorului Sergiu Nicolaescu. Imaginea cu răcnetele acestora este apocaliptică pentru un stat ce se pretinde a fi modern. Patriarhia română s-a grăbit să dezmintă faptul că un preot ar fi fost prezent „pentru a oficia o slujbă religioasă la momentul incinerării regretatului artist Sergiu Nicolaescu”. Niciun cuvânt scris, însă, de distanțare față de manifestările tribale din timpul și ulterioare ceremoniei.
După ce familia regizorului a anunțat că va respecta dorința acestuia de a fi incinerat după moarte, Patriarhia a fost promptă în a anunța că, la mijlocul anului trecut, a reiterat decizia de a interzice oficierea de slujbe religioase pentru morții care sunt incinerați „din proprie voință” și de a le permite doar cu dispensă pentru ceilalți – în cazul cărora „incinerarea s-a făcut fără voia sau împotriva dorinţei celui decedat,din motive obiective (financiare sau legale, legi specifice unor state în care incinerarea este obligatorie)”.
Evident că există o legătură între comunicatul de joi al Patriarhiei și protestele de sămbătă, din mulțime. „Fani” ai maestrului pretindeau să nu-i fie respectată dorința de a fi incinerat. Pe principiul „Vrei, nu vrei, bea, Grigore, agheasmă!”. C-așa-i „creștinește”. Oare?
Multe lucruri au fost „creștinești”, în istoria Bisericii. Și-acum nu mai sunt. Iar altele sunt și nu vor mai fi. E adevărat că, la capitolul ăsta, excelează Biserica Catolică, mai maleabilă –și nu dezinteresat- în privința canoanelor sale, prin comparație cu Biserica Ortodoxă. Dar își imaginează vreo persoană rațională că, peste 50 de ani, dacă nu vom involua, vor mai exista, la noi, procesiuni de pupare la foc automat a raclelor cu moaște de sfinți? Sau că femeile vor fi, în continuare, prigonite din biserici, atunci când sunt în menstruație? Sau că fetițele tot nu vor avea dreptul să fie trecute prin altar la botez? Sau că femeile nu vor avea dreptul să intre în biserici după naștere fără moliftă (slujbă de iertare a păcatelor – sarcina și nașterea fiind „intinăciuni”)?
În prezent, însă, ne confruntăm cu un pericol real, cu acest monstru creat de amestecul politicului în religie și viceversa: instrumentul de manipulare în masă care se numește Putere și Control prin Biserica Ortodoxă Română.
Religia a fost oprimată de regimul comunist. Dar, în cei 23 de ani de (pseudo)democrație, BOR a fost privilegiată, ridicată la rangul de „stat în stat”. Acum, numeroși cetățeni sunt oprimați de BOR.
S-au construit mii de biserici, chiar și acolo unde nu erau necesare. Pentru asta, s-au găsit mereu bani în buget. În schimb, pentru spitale, școli, grădinițe, s-a invocat mereu lipsa resurselor. În loc de mai multe școli și de școli și grădinițe încălzite, avem o materie suplimentară - religia, să țină loc de spațiu și de sursă de căldură. Căldură nu sufletească, ci pentru corp, despre care acum, pentru a se argumenta interzicerea incinerării, ni se spune că este „templu al Duhului Sfânt” și „mădular al lui Hristos”.
 În Constituție, nu scrie că România este stat creștin-ortodox. Și, totuși, în școli, religia este materie obligatorie, iar predarea ei este exercitată, într-o majoritate covârșitoare, de preoți ortodocși sau de profesori afiliați Bisericii Ortodoxe, astfel încât materia predată nu este religia, cât este credința ortodoxă, cu riturile și canoanele ei.
Ar fi timpul tăierii cordonului ombilical dintre politică și Biserica. Bisericii să nu i se mai permită să devină cea mai mare putere în stat și factor de manipulare a maselor, cu susținere politică. Biserica poate rămâne, cu resurse proprii, o forță națională, ceea ce este cu totul și cu totul altceva.

×