Sotia ideala

Din cele o suta douazeci si opt de fete, pe care le-a avut colege de an, mai mult de jumatate i-au fost lui Corneliu M. sotii. Majoritatea casniciilor insa n-au durat mai mult de o zi, iar cateva au esuat dupa o ora de curs.

Corneliu M., un baiat de la tara, discret si visator, mai degraba fiindca se stia prost imbracat, decat din fire, se aseza in amfiteatru langa o fata si incepea sa-si imagineze ca e insurat cu ea de trei ani. Sau de zece. Sau numai de cateva luni. Era ca o ecuatie, in care doar el putea sa modifice termenii. De regula, tot el era si persoana care castiga divortul. Se intampla adeseori ca, de indata ce lua loc alaturi de o fata, aceasta sa-si stranga dupa un minut, doua caietele si sa spuna: "Scuza-ma, ma duc ca ma cheama prietena mea".

Corneliu M. invata cum sunt fetele de la oras luand aminte la ce vorbeau ele. Fiind tacut si preocupat in aparenta doar de invatatura, fetele discutau in prezenta lui de parca nici n-ar fi existat. Iar daca se intampla ca una sa-si puna mana la gura, pasamite rusinata de ce fusese in stare sa zica, se gasea imediat alta care lamurea pe loc lucrurile: "Ei, e Cornelus al nostru. El nu ne aude. Nu-i asa, Cornelica?". Corneliu ridica grav din umeri si in sinea lui hotara: "Am divortat si de tine. Bine ca n-am apucat sa ma indragostesc ca prostul si sa nu vad ca esti o gasca, la fel ca si celelalte. Ne vedem la tribunal!".

Cu vreo zece fete a stat insurat zile de-a randul, pana sa afle in comportamentul lor motivul pentru care urma sa divorteze de-adevaratelea, daca si casnicia ar fi fost de-adevaratelea. Iar cu una l-a chinuit indoiala aproape tot anul al treilea. Noroc ca, exact in ziua cand si-a dat seama ca e pe cale sa se indragosteasca definitiv, nu doar de proba, precum de toate celelalte, ea a gresit. "Vezi, te-am dibuit eu ca nu esti chiar atat de perfecta cat pari! Cat pe aci sa ma pacalesti! Dar lasa, ca mai e timp si am de unde sa aleg. Are balta peste!"

Fiind flacau crescut printre animale, prin ograzi si paduri, limbajul interior al lui Corneliu M. se resimtea de dictionarul cotetelor, al grajdurilor si al pasunilor. O fata nu-i placea pentru ca se legana ca o rata, alta pentru ca mugea cand radea si aproape toate ii pareau slabe ca niste nuiele si innebunite dupa baieti, ca viticile in calduri.

La inceputul ultimului an, Corneliu M. a intrat in panica. Daca in primele luni de facultate socotise ca n-o sa aiba destul timp sa se casatoreasca de proba cu toate cele o suta douazeci si opt de fete din amfiteatru, iata ca vremea trecuse si el inca n-o descoperise pe sotia desavarsita, cuminte, dragalasa, isteata, cultivata si, lucrul cel mai important, cu casa in Bucuresti. Desi ea trebuia sa existe. In afara de amfiteatrul unde toate colegele erau la fel, se gaseau cu siguranta si anturaje unde viitoarele lui neveste isi puteau pune in valoare virtutile. Ca de pilda la Conservator.

Nimerit din pura intamplare la Conservator, Corneliu M. a vazut-o pe Nina S. ascultand transfigurata, in preajma unui dandy imbracat la mare fix, un oratoriu de Bach.

"Tu, aici??!", s-a minunat Corneliu, simtind ca Nina era fata aceea cultivata, sfioasa, draguta si avuta, pe care soarta i-o pregatise in sfarsit de nevasta, in compensatie la anii irositi in zecile sale de casnicii virtuale.

"Mor de plictiseala - i-a zis Nina la ureche, cu cinismul lenes al femeii care-i intuise tactica inca din anul intai - , dar macar aici dai si de cate unul mai dragut. Nu numai de mocofani ca tine si ca alde voi, astia de prin parloage, care v-ati varat cinci ani in sufletul omului de nu puteai si tu, ca fata, sa te mai scarpini si-n fund."