Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
La început a fost Hitlerjugend, pentru că führerul a realizat, în aceeaşi perioadă în care vorbea de spaţiul vital din Est ce este inclus acum în UE, cât de important e să-i îndoctrinezi pe cei mici. Dar nici bolşevicii nu s-au lăsat mai prejos şi au înfiinţat organizaţia pionierilor. Pe care au exportat-o în toate ţările unde au impus comunismul. Iar Ceauşescu s-a gândit la mai mult, cum să practice spălarea pe creier încă din scutece, şi aşa au apărut şoimii patriei. Continuator al acestor idealuri măreţe, ministrul Educaţiei Naţionale a declarat că doreşte să extindă, din 2015, învăţământul obligatoriu la vârsta de 5 ani, iar, apoi, gradual, spre 3 ani. Sigur că el vine în sprijinul ideii de a nu mai avea copiii 7 ani de acasă cu exemple europene. Probabil că mai întâi preşcolarii vor fi “hrăniţi” cu ceva poezie proletcultistă marca Veronica Porumbacu, care a anticipat încă din anii ’50 integrarea europeană: “O, Europă, te simt în mine/Te simt adânc în mine!” După care, şcolarii vor fi puşi la curent, la orele de Educaţie Civică, cu pasajele din Constituţie care le arată că trăiesc într-un stat naţional - socialist: “România este stat naţional (...) social (...) are ca fundament unitatea poporului român şi solidaritatea cetăţenilor săi”. Şi apoi vor fi “testaţi”: Consideri că dragostea de ţară e o îndatorire a oricărui cetăţean român? Sau: Crezi că poţi să serveşti ţara prin orice profesie?
Fireşte că cel mai mare “duşman” al înregimentării românilor de la o vârstă fragedă ar fi continuarea educaţiei la domiciliu, nu până la “7 ani de acasă”, ci mult după aceea, ceea ce se numeşte homeschooling. Astfel ar fi imposibil ca cei mici să mai fie îndoctrinaţi de programa unică de învăţământ. Însă şi această cale ar putea avea unele problemele legate de dezancorarea emoţională şi de costurile mai ridicate. Normal ar fi ca părinţii să aibă posibilitatea să aleagă între diversele programe şi şcoli, pentru ca şi în învăţământ să se poată discuta de eficienţă. În industria de cărţi şi reviste, de exemplu, care reprezintă o formă importantă de educaţie, există toate tipurile de publicaţii. De ce să nu apară şi în învăţământ o “piaţă a şcolilor”?! Prin contrast, dacă ar exista o revistă unică, de stat, o presă publică obligatorie ar fi considerată un atentat la libertate. Dar libertatea educaţională nu e la fel de importantă? Ba, poate că suprimarea învăţământului liber ar trebui privită cu mai multă indignare decât cea a libertăţii presei, fiindcă asistăm la “spălarea” creierelor neformate ale unor copii, pentru a se supune aparatului de stat cu ajutorul învăţământului public obligatoriu.
De fapt monopolul pe educaţie - programa unică - exact asta urmăreşte. Tinerii să înveţe să munceasă până la 65 de ani şi să plătească impozite. Fără să-i întrebe pe politicieni de ce au condus atât de prost încât au rămas fără bani şi au împins vârsta de pensionare în apropierea speranţei de viaţă. Şi eventual, înainte de a intra la ore de la 3-5 ani, copiii se vor ridica în picioare şi vor intona pios Imnul, după modelul: “Deutschland, Deutschland über alles”.
