Era nevoie de trei congrese intr-unul singur pentru ca Opozitia sa decida (pleonastic) ca se opune puterii portocalii si lui Traian Basescu? Evident, nu. Dar nu asta a fost scopul evenimentului politic desfasurat, sambata, la Romexpo.
Sa ne intelegem, am asistat, de fapt, la un mare show (pre)electoral, nicidecum la un exercitiu autentic al democratiei de partid. Delegatiile sosite din toata tara au reconfirmat simbolic strategii adoptate de mult. Nu au existat momente de suspans, cu atat mai putin surprize, in desfasuratorul extrem de precis al ceremoniilor. Nici macar candidatura lui Sorin Frunzaverde la functia de vicepresedinte PNL nu a reusit sa creeze aparenta vreunei competitii sau dezbateri reale. Dimpotriva. Toata lumea stia ca fostul fruntas PDL isi negociase de la inceput transferul pe pozitia respectiva.
Atunci, pentru ce atata efort si cheltuiala? Doar pentru cateva ore de transmisie televizata a unor discursuri politice? In niciun caz. Triplul congres USL de sambata a fost in primul rand un test intern. O demonstratie de forta organizatorica. Nu e deloc simplu sa armonizezi logistic trei structuri diferite, cu organizatii locale aflate uneori in raca istorica. Or, exact in lipsa de "omogenitate' a opozitiei isi punea puterea ultimele sperante. Aceasta este, de altfel, o tema recurenta a propagandei portocalii: USL nu poate rezista, fiind un construct artificial, un joc pe hartie al catorva lideri de la Bucuresti, fara ecou si sustinere "in teritoriu'; macinat de interese divergente, se va destrama in fata hopului desemnarii de candidati comuni.
Iata, insa, ca desemnarea candidatilor se arata mai anevoiasa in interiorul monoliticului partid prezidential. Iar Uniunea Social Liberala a reusit sa se miste perfect coerent la primul mare examen preelectoral.
Nu refuzul oricarei colaborari cu Traian Basescu si cu PDL a fost principalul mesaj al evenimentului de sambata de la Romexpo. Altceva au urmarit organizatorii: sa arate ca au reusit sa-si sincronizeze activele de partid; ca Uniunea opozitiei nu e doar formala, ci efectiva si eficienta. Si ca sunt gata pentru alegeri.