Stafia Babei Safta strică prizele din sat

Nu ştiu cum se răspândise în tot satul zvonul că prizele erau stricate de stafia Babei Safta, care venea noaptea pâş-pâş, sărea gardul şi, profitând că mulţi lăsau uşa deschisă, ca să intre răcoarea, se strecura în casă.

Sigur e că de la o vreme era ceva în neregulă cu prizele. Cum vârai în priză maşina de spălat sau mixerul, sărea siguranţa. Chemaţi de zeci de ori, cei de la Floreşti se săturaseră atât de tare de prizele din Vintileasa, că nici nu mai voiau să audă de ele.

- E supraîncărcată reţeaua - puneau ei punct oricărei discuţii pe această temă, niţel dispreţuitori, ca orice specialist când i se pune o chestiune simplă, la mintea cocoşului. Vintileasa avea şi ea specialiştii săi în electricitate. Gică Parvana, care fusese electrocutat în timp ce umbla fără mănuşi la un cablu de înaltă tensiune, Culai Căţelea, al cărui băiat lucrase ca ziler cărător pe şantierul unei hidrocentrale, şi Ionel Câmpureanu, fost vânzător la Magazinul sătesc, de profesie agricultor, dar care pretindea că se pricepe la electricitate, deoarece toată viaţa vânduse becuri de 70 de waţi. Aceştia - specialiştii satului - nu erau de acord cu cei de la Floreşti, spunând celor care voiau să-i asculte, desigur, că în Vintileasa nu există nici un consum ilegal de electricitate.

Pe măsură ce tot mai mulţi din sat aveau probleme cu prizele, rând pe rând fuseseră încercate fel de fel de soluţii. Şi cea cu o slujbă la transformatorul din marginea dinspre Floreşti, ţinută de un sobor de preoţi în frunte cu Prea Sfinţia Sa, Episcopul de Buzău; şi cea cu descântarea prizelor de către vrăjitoarea Vişina din Câmpineanca de Sus, care avea site pe internet, astfel că dădea şi consultaţii online; şi cea propusă de Sile Nanocea, fost şofer pe autobuzul Floreşti-Vidra, pensionat pe motive de boală, prin care, la un moment dat, întregul sat urma să vâre în prize tot ce avea electric prin casă, pentru a vedea, graţie incendiului izbucnit, punctul slab al reţelei.

Din fiecare eveniment, satul ieşi niţel zburlit. Prizele rămăseseră însă mai departe stricate.

Vestea despre stafia Babei Safta, care intra noaptea prin case şi strica prizele, cu precădere cele în care se vârau maşinile de spălat, ajunse şi la Bucureşti, la presa centrală.

Păţania cu prizele, aruncată într-o doară de un tabloid, intră pe mâna televiziunilor. Concurenţa făcea ravagii. Fiecare televiziune se zbătea s-o întreacă pe cealaltă.

Cohorte de reporteri tv dădură buzna în sat pentru a transmite în direct ceea ce se numea deja Misterul prizelor. Aproape întregul sat trecu prin faţa camerelor de luat vederi, ceea ce prilejui multor stomatologi observaţia că Vintileasa se confruntă cu o epidemie de dinţi stricaţi din cauza proastei îngrijiri.

Cele mai năstruşnice stand up-uri îşi spuseră cuvântul cu acest prilej, culmea atingând-o o reporteriţă slăbuţă, cu nişte picioare ca fusele, îmbrăcată în rochia de stambă a mătuşii, care transmise în direct suită într-un copac la poalele căruia câţiva dulăi fioroşi lătrau la ea s-o rupă, nu alta.

Nici până azi nu s-a lămurit dacă a fost o regie sau, pur şi simplu, respectiva se căţărase în pom de frica dulăilor cu pricina.

Scandalului Prizelor, cum îi zise imediat toată presa, i se dedică o emisiune de două ore pe un post central tv.

Întreaga Vintileasa îl urmări cu sufletul la gură, însufleţită de speranţa că se va găsi o rezolvare mult disputatei afaceri a prizelor, de a doua zi gospodinele putând pune la spălat rufele, strânse deja în grămezi, iar gospodarii, ferăstraiele de tăiat lemne, existente în sat în proporţii de masă de la concursul Câştigi un ferăstrău dacă iei două!

Eroul emisiunii îl constitui un tip care pretindea că e călugăr la Muntele Athos, venit de urgenţă la Bucureşti cu misiunea, încuviinţată de Cel de Sus, de a repara prizele din Vintileasa. Pe masa din studio el îşi aşezase, cu mult înainte de începerea emisiunii, laptopul, camera video şi reportofonul. Toate conectate la priză. Deoarece studioul avea o singură priză, invitatul veni mai devreme şi se chinui o grămadă să pună în funcţiune aparatura.

Chiar de la început, călugărul îi cuceri pe cei din Vintileasa declarând că la Sfântul Munte aflându-se, într-o seară, a simţit o nelinişte. Era - susţinea el - ca şi cum fereastra chiliei ar fi fost deschisă fără s-o ştie, deşi ceva îi spunea că în jur erau nişte lucruri în neregulă. S-a culcat şi a adormit destul de greu. La un moment dat, cum dormea, i s-a arătat în vis Arhanghelul Gavril, care a scos o hartă de sub aripa unde o ţinea şi i-a indicat satul Vintileasa.

Aici întregul sat se entuziasmă. Aşadar, de Vintileasa se ştia acolo Sus, şi, dacă se ştia - ziceau ei -, poate că la anul nu va mai da mană, dar mai ales vor veni din nou echipe cu ajutoare din Occident. Şi atât de satisfăcuţi erau de chestia cu ştiutul, că îşi mai turnară o stacană de vin şi mai luară din castroane o hartană de porc prăjit în propria grăsime.

Invitatul nu se mirase că Arhanghelul Gavril îl alesese pe el dintre toţi călugării de la Sfântul Munte să meargă în România ca să repare prizele. Acolo, Sus, era cunoscut că el lupta din greu cu stafiile.

- Iată - continuă călugărul -, ori de câte ori pun la laptop CD-ul cu Adormirea Maicii Domnului, stafiile îl aruncă afară. Şi, pentru a fi mai convingător, călugărul luă CD-ul să-l pună în unitatea din laptop. Moderatorul interveni imediat, după ce i se spusese în cască să nu-l lase, deoarece stafiile s-ar putea răzbuna pe postul tv prin bruierea satelitului închiriat pe bani grei şi, în consecinţă, nu era exclus să întrerupă emisiunea.

Călugărul luase avânt. Se simţea atât de bine în studio, încât se stăpânea cu greu să nu-şi scoată potcapul, ba chiar şi rasa. Moderatorul abandonase de mult emisiunea. Ca de obicei, îşi pusese în căşti muzică şi asculta transpus. Îi adia pe la gene şi o boare de somn.

În toiul intervenţiei sună un preot, care-i atrase călugărului atenţia că stareţul mănăstirii de la care pretindea că venise nu dă dezlegare la electronice.

Călugărul nu se tulbură. Îl ascultă pe celălalt cu un zâmbet binevoitor, care spunea clar că abia aşteaptă să termine şi să-i răspundă.

- Da, aveţi dreptate, începu el, numai că între timp stareţul Ghenadie a acceptat să dea dezlegare la electronice. Ba chiar şi-a luat şi el un laptop şi s-a conectat la internet. Caută toată noaptea pe Google!

Necazul cu prizele nu dură însă prea mult.

Exasperat de campania mediatică pe această temă, Bucureştii trimiseră în Vintileasa un specialist în negocierea cu stafiile, din Brigada de Negociatori a Inspectoratului General de Poliţie.

La capătul unor operaţiuni specifice, Negociatorul, care intrase în contact încă din prima noapte cu stafia Babei Safta, fu în măsură să prezinte celor din Vintileasa cererile stafiei.

Înainte de a muri, Baba Safta poftise la nişte cârnaţi cu murături. Cârnaţii îi avea puşi la borcan în grăsime. Murăturile tocmai se făcuseră. Pentru că nu avusese nimic înainte de a muri, câteva zile la rând se dusese la putina în care le pusese, ridica uşor capacul şi privea zeama în care pluteau murăturile alături de felii de pepene. Îţi lăsa gura apă, nu alta!

Murise însă într-o noapte, dintr-un infarct, şi plecase pe lumea cealaltă cu pofta asta năprasnică de murături şi pepene.

Dacă i se puneau pe mormânt o farfurie cu cârnaţi bine prăjiţi în untură şi o strachină cu murături şi felii de pepene, ea renunţa la stricatul prizelor.

Cei din sat se duseră imediat la fiică-sa, o muiere proastă şi surdă, s-o convingă. N-a fost uşor. Respectiva zicea nu din principiu. În acest caz nici n-a vrut să audă. Ea n-avea prize stricate, din simplul motiv că n-avea tras curent electric. Şi nu vedea de ce să prăpădească ea pentru alţii cârnaţii şi murăturile.

A fost nevoie de intervenţia energică a primarului pentru a o convinge, ameninţând-o cu tăierea ajutorului social.

Dar şi după ce se lăsă convinsă, ciupind de la cei care veniseră o pungă cu publicitate la Marlboro, Zenovia, aşa-i zicea zăludei, făcu totul cu atâta scârbă, încât se temură că stafia se va supăra şi va rupe înţelegerea.

Spre norocul lor, a doua zi dimineaţă, prizele funcţionau perfect.