Stanga, astazi…

Simtim, astazi, nevoia unor clarificari ideologice. Intr-un moment in care in societatea romaneasca se inmultesc pledoariile pentru o politica de stanga, transanta. Dar si suspiciunile ca, de multe ori, partidele politice semnalizeaza stanga…, dar vireaza spre dreapta.

Ce inseamna, astazi, sa faci politica de stanga? Si ce semnificatii are axul vietii politice fata de care incercam sa pozitionam, in prezent, stanga si dreapta? Iata intrebari ce nu pot fi despartite nicicum de drumul pe care, de aproape 15 ani, ne chinuim sa impingem cu viteza ceva mai mare, masinaria careia ii spunem "reforma structurala". O reforma de esenta economica, desigur. Caci ar fi fara sens, in zilele noastre, separarea vietii politice de viata economica.

Stanga, astazi, nu mai poate fi gandita ca o politica anticapitalista. Si nici ca o politica antiprivatizare. De altfel, este relevant faptul ca, in Marea Britanie, laburistii si-au asigurat sansa de a castiga alegerile, invingandu-i pe conservatori, numai dupa ce au scos din statutul partidului paragraful referitor la blocarea privatizarilor si la nationalizari. Pretutindeni, in lume, partidele de stanga mizeaza pe programe sociale, fara a mai ataca sursele de bogatie: piata, preturile libere, proprietatea privata.

La noi, insa, lucrurile nu sunt la fel de clare. In conceptia unei mari parti a societatii romanesti, nostalgica inca, stanga inseamna o politica indreptata catre promovarea unui anumit soi de capitalism de stat, monopolist si incorsetat de restrictii. Or, in prezent, Romania isi va da o sansa de prosperitate numai pasind spre un capitalism modern, de tip financiar, in care principalele reglaje economice sunt realizate pe piata monetara si pe piata de capital. A pune in cumpana, acum, cei doi poli ai vietii politice, stanga si dreapta, intr-un sens ce ar vicia continutul transferului de reglaje intre stat si piata ar fi o mare eroare.

E drept ca monopolul statului fascineaza inca o parte a societatii noastre. Curentul strange laolalta milioane de oameni: salariati, manageri, lideri sindicali, politicieni. Chiar si economisti. Puterea de atractie a proprietatii de stat are cel putin trei linii de forta: 1) pentru intreprinderi - comenzi de stat, subventii publice, imprumuturi bonificate; 2) pentru salariati - locuri de munca ceva mai sigure, munca fara competitie, riscuri mai mici; 3) pentru stat - evitarea dispersiei puterii economice, fraiele cele mai importante in economie urmand sa ramana in mainile institutiilor publice. Ar putea fi legata politica de stanga de aceste trei linii de forta? Multi cred ca da. Chiar si unii doctrinari merg pe aceasta linie. Ar fi insa o legatura periculoasa. Pentru ca tot cel putin trei linii de forta contureaza reversul medaliei. Simpla lor enumerare arata limpede ca dezavantajele mentinerii proprietatii de stat in economie sunt imense: 1) pentru intreprinderi - controlul statului si restrictiile impuse ameninta eficacitatea economica, agraveaza pierderea fortei competitive si afecteaza potentialul de profit; 2) pentru salariati - creste riscul saraciei vesnice si al perpetuarii unui castig sub limitele decentei; 3) pentru stat - un buget superauster, din cauza productivitatii scazute, risipei, furturilor si dezinteresului. N-ar fi deloc de bun augur ca stanga sa-si lege visul de riscuri atat de mari. Asta, intr-o lume in care nu doar logica economiei de piata, ci si realitatea contemporana arata limpede ca numai privatizarea poate sa asigure un climat concurential sanatos. Si numai competitia economica poate fi o sansa adevarata a prosperitatii intreprinderilor, salariatilor si societatii in general.

Traim intr-o lume concurentiala. O lume care simte in ceafa rasuflarea rece a unor standarde ridicate de competitivitate. In aceasta lume in care totul se cuantifica, totul se sintetizeaza in indici statistici, noi nu avem inca masuri pentru competitia economica. Si nici nu am dobandit inca respectul cuvenit fata de legitatile economice. Pentru asta am platit mereu cu varf si indesat. Platim si acum.

Economia nu poate fi judecata lautareste: "dupa ureche", fara partituri. In istorie, ori de cate ori au fost sfidate legitatile economice, a iesit rau. Atat pentru cei mici, cat si pentru cei mari. In ceea ce ne priveste, avem destule exemple, fie din vremea planificarii centralizate, fie din timpul pe care il parcurgem si-l numim "tranzitie", de incarcare a notei de plata a societatii pentru nesocotirea legitatilor economice. Iata de ce, astazi, in toata lumea, dar cu atat mai mult la noi, o politica de stanga nu poate sa desfida nici legile naturii, nici pe cele ale economiei. Fara ca, apoi, tara intreaga sa poarte povara unei astfel de nesabuinte. Sigur, s-ar putea decreta ca... de maine nu mai actioneaza legea cererii si ofertei... Sau legea gravitatiei... Multe ar putea sa fie decretate, dar viata isi urmeaza cursul. Iar a face politica de stanga nu mai poate avea vreo legatura cu a ignora legile naturii, ale societatii, ale economiei. Ce verdict ar putea sa desfiinteze productia de marfuri? Sau banii, ca mijloc de schimb? Viata ar iesi din matca normalitatii.

Indiferent ce partide conduc jocul politic, de stanga ori de dreapta, numai legitatile pietei, intelese bine si aplicate corect, pot sa garanteze o desfasurare normala a vietii economice. Si sa asigure reglajul vietii economice in raport cu dinamica factorilor interni si externi.