x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Stanga pierduta

Stanga pierduta

de Dan Constantin    |    19 Mar 2006   •   00:00
Stanga pierduta

Unde s-au aflat liderii PSD cand pensionarii de la Galati si-au rupt oasele in bratele jandarmilor?

De cine este reprezentata stanga romaneasca? O intrebare care are de mai mult timp doar un raspuns formal: PSD. Partidul care a guvernat tara sub presedintiile lui Ion Iliescu, intitulat social-democrat si afiliat Internationalei Socialiste, are de cativa ani probleme de identitate si exprimare a ideilor de stanga. Guvernarea 2000-2004 a avut o puternica tenta liberala prin masurile luate obligatoriu in pachetul de aderare la UE. Performantele Palatului Victoria au fost putin explicate de ideologii PSD, iar ruptura dintre obiectivele Europei sociale si constrangerile dictate de FMI si UE pentru introducerea mecanismelor economiei de piata a creat o prapastie intre electoratul propriu si liderii partidului. Vorba de duh a lui Arghezi, "una zicem, alta fumam", se regasea tot mai apasat in aparitiile publice ale liderilor si apartenenta lor la un front al stangii. O tara in care saracia si-a pus apasat amprenta, iar proteinele pentru majoritatea copiilor sunt asigurate de actiunea "Cornul si laptele" a sanctionat drastic opulenta afisata si banuiala de coruptie.

Toboganul pe care a intrat PSD a avut ca punct de pornire, paradoxal, rezultatul bun obtinut la alegerile din noiembrie 2004. Faptul ca partidul a considerat ca nu a pierdut alegerile si a pastrat ca insule de putere presedintia Camerelor i-a temperat tonul normal pentru o grupare de opozitie. Dupa 15 luni de la alegeri, PSD nu a avut nici o manifestare puternica de exprimare a apartenentei la stanga politicii. Este anesteziat parca de teama unor pozitii transante. Doar cu motiunile de cenzura si luptele castigate de Oprescu nu se poate justifica Opozitia de pe pozitia de stanga.

Dar cine sunt liderii care ar putea fi considerati avand radacini si convingeri de stanga? Doar Ion Iliescu apasa pe aceste registre. Lupta de a-l anihila pe Adrian Nastase nu a scos la iveala adversari ai alunecarii spre centru-dreapta. Mazilirea liderului prin lupte de culise si pomparea in biela-manivela Vanghelie - Oprisan nu au dus la radierea stampilei de "ajunsi" pusa pe umarul celor care au votat excluderea "arogantului".

M-am intrebat, si probabil ca mine sute de mii de oameni, unde a fost PSD in ultimele 15 luni? A aparut, asa cum a facut-o Gigi Becali, la inundatii, sa zideasca adaposturi pentru sinistrati?

Si-au rupt magnatii partidului un lant gros de aur purtat la gat sau au donat pentru scopuri caritabile ceva din averile aflate sub lupa legii? Unde s-au aflat liderii PSD cand pensionarii de la Galati si-au rupt oasele in bratele jandarmilor? Sunt ei pe la cozile disperarii formate de bolnavii de diabet?

Este jenanta purtarea pufoaicei si a cizmelor, mai simplu si mai putin obositor este sa dai interviuri pe la colturile Parlamentului sau sa faci aranjamente la Marriott!

Mai are PSD resurse sa raspunda la indemnurile lui Ion Iliescu de a se plasa nu doar cu vorba, ci cu fapta pe stanga politichiei?

PSD este acum la un nou prag de cumpana. Cantecul de sirena al marinarului ii atrage pe multi mahari sa se suie pe vaporul lui Basescu; altii vor fi terfeliti pe la Parchet pana cand le va mai fi rusine sa iasa pe strada.

Va avea Geoana taria sa-i tina in echipa pe Ponta, Diaconescu, Severin, Tanasescu si alte nume valabile? Si acestia vor fi capabili sa vorbeasca pe intelesul oamenilor mai simpli, sa fie, in acelasi timp, purtatorii de interese ai intelectualilor, studentilor, ai celor care formeaza, in general, in intreaga Europa, electoratul de stanga? O definire clara a raporturilor cu sindicatele, cu liderii inca necunoscuti si nepatati ai acestora ar fi o trambulina pentru oamenii noi de care are atata nevoie o reformare spre stanga a PSD. Timpul, in cazul acestui partid, nu a rezolvat deloc problemele, dimpotriva, le-a acutizat. Un ganditor respectat spunea deunazi ca PSD a ocupat fraudulos stanga politicii romanesti. A venit momentul retrocedarii ei. Putini se inghesuie sa o revendice.
×
Subiecte în articol: editorial stanga psd