Stârpirea politică a gândacilor de Colorado

Niciodată politica în vremuri chinuite, minate de spaime adânci, n-a zburdat atât de obraznic şi deşănţat peste ţară. Sfidare neruşinată, nu a Constituţiei, ci a fibrei de bun-simţ, dacă o mai fi pe undeva, a acestui neam.

E ca şi cum şi-ar da cineva pantalonii jos şi s-ar instala pe vine în biserică în mijlocul unui ceremonial de înmormântare, cerând aplauze pentru smintita-i glumă. Batjocura şi obrăznicia ascund cangrene morale şi mai abitir o nesătulă sete de îmbogăţire. Nu bani prin afaceri capitaliste inteligente, ci prin prăduirea propriului popor. N-aş fi crezut că scursura, pleavă incultă care ne-a sufocat în comunism, va ajunge din nou cu însutită forţă în vârf.

Să coborâm însă la întâmplări culese din bătătura acestor zile. O duduie sfidătoare şi sigură, cu păstaia pantalonilor mulată strâns pe anatomie, se înfăţişează în faţa comisiei care, formal, examinează competenţa ei în funcţia de director, pe care oricum a primit-o. E vorba de aşa-zisele instituţii deconcentrate, iar aici domeniul este cel al combaterii dăunătorilor plantelor de cultură şi ai animalelor care se mulg. Domnişoara numită de PD-L înlocuieşte prin competenţa ei nepriceperea fostului director, membru PSD, întâmplător doctor în chestiune şi autor de manuale pe subiect. Spuneţi-mi vă rog, încearcă un membru al comisiei, profesor de fitopatologie, un dăunător al cartofului originar din America. Duduia s-a opărit brusc. Eu sunt numită aici politic şi nu răspund la prostii din astea cu dăunători. Comisia a rămas mută. Noul director peste nişte sume importante de euro a întors spatele şi a plecat. Gândacul de Colorado în respectivul judeţ va fi stârpit politic aşa cum Flutur a stârpit, în beneficiul unor firme prietene, gripa aviară care se pare că nu a fost niciodată în România. Parfumul lăsat în urmă, de fineţe dar cam abundent, ţoalele, pantofii şi poşeta, accesoriile din decolteul generos indică o mare risipă de bani. Rar o domnişoară care să se poată înveşmânta astfel fără o proptea financiară. Concluzia cu care comisia a plecat acasă e că în spatele duduiei se află nu numai un partid puternic, dar şi un portofel pe măsură.

La Ploieşti s-a petrecut ultimul instructaj electoral al primarilor, consilierilor şi şefilor de organizaţii PD-L. Cuvântul de la centru a fost rostit apăsat de domnişoara Roberta Anastase, fost manechin. A treia oamă? În stat a lăsat să se înţeleagă că nu-i de glumă, că bani sunt, nu ne uităm la bani ci la voturi. Ziarul Prahova avansează informaţia că şefii PD-L, care nu aduc morţi-copţi destule voturi, vor zbura. Prahova a primit de la Bucureşti câteva camioane cu saci de cadouri. La un sac cu tricouri portocalii însemnate PD-L, corespunde un sac cu tricourile verzi ale "independentei" EBA - "EBA ia atitudine". Un şef de organizaţie comunală a vrut să întrebe pe care le distribuie primele, pe cele cu partidul sau pe cele cu EBA, dar întâlnind privirea severă a domnişoarei Roberta şi-a înghiţit, ca pe o nucă mare, curiozitatea. Se pare că nu e de glumă (bietul meu coleg Cristoiu cum a plâns-o el pe Elena Băsescu, un copil care şi-a luat destinul în propriile mâini şi bate ţara la pas în lung şi-n lat făcându-şi singură campanie. Ne mai prostim şi noi la bătrâneţe, Jack!). Tot domnişoara Roberta a adus de la centru ordinul ca fiecărei case de ţăran să-i fie înlocuit numărul cu unul nou făcut cadou de PD-L. Haiti! Asta ce mai e? E, ar zice un analist şcolit, o reţetă cu înţelesuri subliminale. Numărul schimbat pe poartă este un fel de luare în evidenţă. E numărul deţinutului din lagăr. Dacă nu-i votezi, ăştia te ştiu, te văd, te cunosc, te au în colimator, şi-ţi vei primi în consecinţă pedeapsa. Mai ales că te-ai calicit la tricouri şi alte cele.

Eşti prea grav, m-a certat un amic. Hai să-ţi zic una să te descreţesc. O ştiu pe noua directoare de insecticide. Frumoasă dar are nişte mustăţi ca Avram Iancu. Dacă nu le jumuleşte trei zile şi le poate răsuci. Nu râde, mă încrunt eu, de beteşugurile oamenilor. Ştiu, continuă el, nişte muieri mari în funcţie cu mustăţi. Taci cu prostiile, mă apăr eu. Ţara piere şi... Ei, asta e, adaugă el. Ţara piere şi astea stau cât e ziua de lungă la hair stylist. Seara, la televizor o doamnă ministru acordă un interviu. Mă pomenesc întrebându-mă dacă femeia o avea mustaţă. Na, că m-am prostit şi eu.

P.S.: Acum doi ani o femeie din satul meu şi-a ucis soţul. Splendida asasină a primit anunţul pedepsei de 15 de ani de temniţă, sfidătoare. A început să bocească însă aflând că la puşcărie n-are voie cu forfecuţă şi trusă de epilat.