Uniunea Europeana ne-a dat un fel de extemporal. Sau, ma rog, ne-a scos la tabla. Nu prea am inteles a cui a fost initiativa, cert este ca ea s-a materializat intr-un fel de rechizitoriu la adresa felului in care ne descurcam noi, p’acilea, cu mecanismele atat de fine ale democratiei. Am fost urecheati, cel putin asa lasa sa se inteleaga inaltii oficiali europeni, din cauza temei pentru acasa avand drept subiect "institutiile statului de drept'.
Jose Manuel Durao Barroso, impreuna cu un purtator de cuvant, manifesta o vie insatisfactie legata de raspunsurile guvernului de la Bucuresti privind unspe intrebari. Traian Basescu zice ca ne paste dezastrul.
Ca sa rezum, brutal, ceea ce este de inteles din toata aceasta feerie de subtilitati politico-juridico-administrative, mai marii Uniunii Europene considera ca au dreptul sa ne trateze ca pe niste "ciumpalaci' si in consecinta ne trag un sut acolo unde-l doare pe voinic mai tare, adica in demnitate, independenta si dreptate.
Problema suprematiei legii in Romania, si pe cale de consecinta, durerile de cap ale batranei Europe au fost rezolvate. Crin Antonescu a promulgat legea referendumului in varianta cu prezenta la vot necesara de cincizeci la suta plus unu. Victor Ponta a dat asigurari ca hotararile Curtii Constitutionale vor fi respectate pe deplin. Doua precizari. Parlamentul este institutia cea mai reprezentativa a oricarei democratii deci si - scuzati - a celei romanesti. Atata vreme cat el nu este contestat, vointa sa reprezinta vointa electoratului dintr-un moment "T' al unui parcurs democratic, marcat printr-un scrutin electoral. Au facut alianta USL cu UDMR si UNPR, asta e! (Traian Basescu, de altfel, nu a contestat nicio clipa legitimitatea demiterii sale, dar a acoperit-o sub un noian de acuze furibunde.) "Avocatul Poporului prezinta celor doua Camere ale Parlamentului rapoarte anual sau la cererea acestora'.
Concluzia este clara - Avocatul Poporului este subordonat Parlamentului, care functioneaza, firesc, sub imperativul unei majoritati. Cu ce drept UE impune Romaniei un Avocat al Poporului care sa fie agreat DE TOATE FORTELE POLITICE?! Asa ceva este imposibil! In fine, Curtea Constitutionala este organic legata de Parlament si aici nu exista dilema, ce a fost mai intai, oul sau gaina? Ea nu poate avea rost decat in cadrul unei democratii sustinute si garantate de catre Parlament. Care poate decide ca presedintele tarii reprezinta un pericol la adresa acesteia, deci inclusiv la adresa CCR, care trebuie suspendat. Decizia cu pricina nu este luata de vreo comisie ori de vreun sef, ci de majoritatea covarsitoare a doua treimi dintre senatorii si deputatii Romaniei.
Daca acestia nu reprezinta electoratul, atunci cine o poate face: Traian Basescu? Roberta Anastase? Vasile Blaga? Gheorghe Iancu? Ori poate judecatorii Curtii Constitutionale, care sunt NUMITI ???!!! La asta se reduce toata tarasenia. La faptul ca cineva / ceva, trebuie sa exercite vointa poporului intre ciclurile electorale. Le este atat de greu sa inteleaga asta inaltilor oficiali ai UE? Nicidecum. Dar ei vor ca Romania sa ia pozitia de drepti cand i se vorbeste de statul de drept.
● Sursa: www.ziaruldeinvestigatii.ro