Există temerea că statul blochează economia și că incapacitatea sa de a-și rezolva criza politico-administrativă poate induce o criză funcțională cu efecte economice dezastruoase. Birocrația ne mănâncă timp, energie, bani și nervi. Deci, firesc, avem nevoie ca statul să-și reducă dimensiunea și să crească eficiența aparatului de lucru. Avem o infrastructură la pământ: rețeaua de drumuri este depășită de necesități; autostrăzile apar doar pe hârtie, căile ferate sunt învechite, ruginite și pe alocuri chiar absente; podurile stau să cadă sau sunt luate ușor de viituri; conductele de gaze naturale ajung doar la o treime din consumatorii casnici și oricum sunt îmbătrânite; rețelele electrice „cad” la fiecare răbufnire mai serioasă a naturii; aeroporturile sunt anacronice; porturile - multe dintre ele - au aspect părăginit. Deci, statul trebuie să facă investiții majore în infrastructură, cu impact semnificativ în economie. Economia reală - antreprenorială și corporatistă, autohtonă și multinațională - trăiește sub povara unui hățiș legislativ, cu o dinamică imposibil de a fi urmată, cu o lipsă acută de predictibilitate, în care fiscalitatea pare mai curând o armă decât un instrument. Deci, statul trebuie să-și corecteze practica legislativă, să asigure o legislație stabilă, o fiscalitate rezonabilă și predictibilă, ba chiar stimulatoare pentru dezvoltarea economiei reale - sursă principală a veniturilor bugetare. Altfel spus, nu tai vaca de lapte!
Lumea întreagă accelerează în revoluția industrială 4.0: inteligența artificială, digitalizarea masivă, robotizarea, „internetul lucrurilor” sunt, deopotrivă, cause, dar și mijloace de transformare semnificativă a relației dintre stat și actorii economici: corporații, IMM-uri, oameni simpli. Noi toți suntem din ce în ce mai legați de instrumentul numit „smartphone” și de ceea ce reprezintă acesta de fapt: un supercomputer miniaturizat, plin de aplicații de tot felul. Și atunci, de ce nu ar fi și statul la fel de legat de noi prin smartphone? Unii analiști spun chiar că statul „trebuie să ducă relația cu antreprenorii, cu contribuabilii, la un nivel optim, rapid, similar interacțiunii cu o aplicație”. Astfel am fi eliberați de tensiunile și presiunile aparatului funcționăresc. Astfel, am deveni independenți de interesele personale, frustrările și umorile angajaților acestui aparat. Astfel, taxele, impozitele, avizele, aprobările, certificatele, adeverințele, documentele, petițiile și răspunsurile, hotărârile, toate acestea ar putea să fie simple capitole dintr-o simplificată relație a cetățeanului cu statul. Un stat care ar deveni astfel doar o aplicație eficientă pe smartphone.