Steaua Norocului

Nu stiu in care cuadratura a cerului si in ce coincidente ferice s-a aliniat Steaua Norocului pentru romani, absenta o jumatate de secol si ceva, dar azi s-a luminat a minune. Fiindca o minune, dupa lunga macinare de oase de la Canal, cu subdiviziunile lui mai stilate si mai perfide care au urmat, s-a petrecut. Batatura Romaniei s-a largit, fuzionand cu alte curti si gradini in care intra Opera din Viena si Piata San Marco din Venetia, Luvrul si Turnul Eiffel, miraculoasa Grande Place din Bruxelles si Londra. Romanul, prin constituirea Statelor Unite ale Europei, a devenit peste noapte un pic neamt si un pic francez si chiar un pic ungur. Un vecin, Soni, care tine carciuma pe strada mea, si cu care ma salutam distant, vazandu-ma la poarta cu fiul meu la ora zero, m-a vizitat plin de avant, insotit de un grup de tineri maghiari frisonati de o veselie contaminanta. Ne-a invitat sa bem din sticla lor, ceea ce am si facut. Ne-au pupat ei si i-am pupat si noi, intr-o fraternitate legitima.

Am vazut masini ruland cu steagul Uniunii, lipit cu o ventuza pe unul din geamurile laterale. Steagul albastru cu stelute se armoniza cu limuzinele luxoase, majoritare. Am vazut insa si o Dacie, contemporana cu Burebista, tusind din esapamentul legat cu sarma, care purta faloasa acelasi insemn. Soferul, un barbat voinic, cu mustata, cara pe bancheta din spate o familie numeroasa de capete mici, ca niste ghebe adunate manunchi. Vazand ca-l studiez, m-a salutat mandru. I-am raspuns cu accentuata simpatie. Am intrat in Uniune, asa-i? Am intrat!

Doi barbati de varsta mijocie se intorc cu bicicletele la Giurgiu, de la Ruse. Au auzit ca poti trece granita doar cu buletinul. Asa e, povestesc iluminati giurgiuvenii. Au tras o raita prin Bulgaria si au baut o cafea. Cateva mii de ardeleni au trecut si ei cu buletinul in mana la unguri. Treci granita ca din Elvetia in Franta, fara sa bagi de seama unde-i frontiera.

Blestemata de Occident cu un abandon, Romania isi reia locul, ravnind sa redevina ce a fost in perioada interbelica. Lasata la cheremul violurilor siberiene se intoarce azi vindecandu-si ranile si umilintele, acasa, in Europa. Nu vine ca o ruda saraca. Am vazut lumea fericita pe strazi, multimile gatite de sarbatoare, cu o margica de noblete pe rever. Aducem intr-adevar, statistic, cel mai scazut nivel de trai din cele 27 de tari. Aducem insa si cea de-a saptea tara ca marime si putere economica din Europa. Caram cu noi desagii campiilor romane, inteligenta unor generatii scolite, muntii si marea care va uda la Rasarit aceasta tara a tarilor care este Uniunea. Aducem cu noi nu doar legenda sterpelitorilor de portofele (au si altii suti si hoti de buzunare), ci si o lume hotarata sa zideasca.

Despre politicieni, mai incolo. Ca ziarist ma simt responsabil sa semnalez nu doar cusururile politicienilor de la Bucuresti, ci si pe cele ale celor de la Bruxelles. Momentul solemn al inaltarii steagului Uniunii Europene in fata Guvernului Romaniei s-a fasait. Clipa de varf care trebuia sa dea semn romanilor ca miracolul s-a petrecut a fost compromisa de o galceava. Presedintele Basescu, pentru a nu da importanta adversarului Tariceanu, a minimalizat evenimentul. A venit in ultima clipa si a plecat imediat. Nu s-a mai intonat imnul Romaniei. Totul trebuia sa se concentreze la Universitate, in jurul unui presedinte care a invartit, de parca era revolutie, un steag, aratand ca el este PRESEDINTELE INTEGRARII. Colac peste pupaza, un Revelion transmis in direct de la carciuma Golden Blitz, devenita un fel de Mecca a Romaniei, ni-l arata pe insusi presedintele Parlamentului European, Josep Borell, cel care ne-a cerut ritos sa ne taiem unghiutele si sa purtam batista, vorbind cu gura plina. Nu-i frumos, nea Borell! Ne vede lumea si facem Europa de ras.