Străinătate, străinătate...

Casa din paiantă, micuţă şi simplă, este parabola Romăniei prinsă de febra innoirii. Cu valuta milioanelor de băjenari, Romănia işi pomădează obrajii zbărciţi şi-i intinde estetic, işi saltă sănii veştejiţi şi-i intăreşte cu silicon, işi extirpă pungile de grăsime din jurul coapselor şi-şi caciureşte cosiţele. Romănia in curs de aderare se deosebeşte fundamental de fata revoluţionară din tabloul lui Rosenthal. Frumoasa paşoptistă s-a lepădat de specificul naţional, azvărlindu-şi la tomberonul ecologic şi fotele, şi ia, şi marama din borangic, şi opincile.

Darie, ăl de pe urmă fecior al lui Florache Oancea din Islaz, e fratele mamei. Are puţin peste şaizeci de ani, oraşul l-a pensionat pe caz de boală, iar rănduiala ţărănescă l-a priponit in bătătură, lăngă ăi bătrăni. Cineva trebuia să ducă spre veşnicie tradiţia gumarilor şi s-a nimerit ca Darie să fie ăla. N-are copii, dar de vreo zece ani "a băgat-o in casă" pe nepoata nevesti-si şi, dintr-odată, bătrăneţea lui a prins un sens. In curtea mărginită de duzi rotaţi au apărut şi doi prichindei, care, strigăndu-l "tataie", i-au inapoiat destinul patern ratat un timp. Prin 2005, "ginerele" căpătat pe neaşteptate a plecat să muncească in Spania. A incercat destule meserii, insă acum e truditor intr-o fabrică, face de toate, ca orice ins cu şcoala neisprăvită. De Paşte şi-a luat cu el soţia, să lucreze amăndoi la străini şi să se vindece de singurătate. Căştigă impreună vreo două-trei mii de euro şi plănuiesc să străngă ceva cheag şi să se-ntoarcă-n sat. Cei doi fii au rămas acasă, unul la bunica maternă şi altul la unchiul meu. O dată pe săptămănă vorbesc cu părinţii lor pribegi de la telefonul mobil ivit in verandă.


Deunăzi, tinerii s-au apucat să renoveze casa in care mi-am săvărşit copilăria. Au adăugat un hol, căteva ferestre, au recompartimentat-o, au lipit pe-o latură o baie cu hidrofor, pe care au imbrăcat-o, dimpreună cu bucătăria, in gresie şi faianţă, după moda orăşenească. Se clădeşte in rate, pe măsură ce vin paralele de-afară, dar operaţiunea e in toi. Construcţia, veche de vreo sută de ani, schimbăndu-şi infăţişarea, şi-a pierdut aerul ţărănesc, a intrat intr-o altă epocă. Demult, in fiecare an, inainte de Inviere, mam’mare primenea pardoseala cu un "aluat" din pămănt, paie şi balegă de vacă, iar pereţii erau văruiţi. Mirosea a curăţenie şi-a animal reavăn. Miroasele acelea au dispărut pe veci, astupate de gresie şi faianţă, ori de vopseaua lavabilă. Au pierit, de asemenea, ogeacul şi ţestul, soba cu plită şi magazia, intrucăt modernitatea nu se sinchiseşte neam de "vechituri", de amintiri. E grăbită şi rece ca un chirurg, taie şi aruncă tot ce-i bolnav. Nici prispa nu mai există, s-au descotorosit şi de ea, semn că lumea se mişcă permanent, nu-şi permite melancolii neproductive. N-au supravieţuit nici zambilele, gheţişoara, busuiocul sau nălbiţele, nespus de dragi bunicii, s-au stins şi ele, iar legumele s-au "corcit" cu soiurile de aiurea. Ca şi romănii, risipiţi pretutindeni...


Casa din paiantă, micuţă şi simplă, este parabola Romăniei prinsă de febra innoirii. Cu valuta milioanelor de băjenari, Romănia işi pomădează obrajii zbărciţi şi-i intinde estetic, işi saltă sănii veştejiţi şi-i intăreşte cu silicon, işi extirpă pungile de grăsime din jurul coapselor şi-şi caciureşte cosiţele. Romănia in curs de aderare se deosebeşte fundamental de fata revoluţionară din tabloul lui Rosenthal. Frumoasa paşoptistă s-a lepădat de specificul naţional, azvărlindu-şi la tomberonul ecologic şi fotele, şi ia, şi marama din borangic, şi opincile. Şi-a scos "galbenii" din cozile groase, şi-a scurtat părul, şi-a tatuat fesele, şi-a inviorat buzele cu botox şi umblă in blugi, adidaşi şi şapcă de firmă. Te uiţi la ea şi te minunezi la căt de mult seamănă cu Spania, Italia, Grecia, Franţa şi celelalte surate din comunitatea europeană. O poţi confunda adesea cu oricare dintre ele, mai ales că steagul ce-o infăşoară e albastru, cu un cerc de steluţe in centru. Tricolorul, de la nesfărşitele spălări cu detergenţii de import, e incolor şi găurit de-o istorie cam ostilă şi mereu imprumutată. Unii spun că-i mai arătoasă astfel, alţii strămbă din nas, dar eu zic că-i o altfel de frumuseţe. O frumuseţe cu care iţi dă măna să păşeşti in saloanele simandicoase ale lumii, că n-aveai cum să te infăţişezi acolo in iţarii şi-n testemelele ponosite şi demodate. Şi-aşa răd ăia de noi, ba că puţim a transpiraţie, ba că dinţii ne sunt cariaţi şi nespălaţi, ba că ne lipseşte stilul şi căte altele. Ne căznim, deocamdată, să le ţinem isonul şi ne fudulim cogeamitea cu talentul nostru de improvizatori neintrecuţi şi de "secături simpatice", vorba lui nenea Iancu. Ce se va intămpla cănd romănii işi vor termina casele?, vor fi ei capabili să-şi depăşească limitele propriilor individualităţi şi să construiască un stat civilizat, puternic şi prosper?, mă intreb la lăsarea serii, in curtea in care mi s-a părut c-am fost odinioară copil. Telefonul de pe verandă sună strident şi piciul, abia trecut de prima clasă, sare de pe scaun. Apasă tasta ştiută a aparatului şi discută cu părinţii lui hoinari. Ochii i se inceţoşează şi vocea ii inoată in lacrimi de dor.


Convorbirea se intrerupe brusc şi mezinul toarce trist: străinătate, străinătate... (La imaginea asta a Romăniei nu mă găndisem. O ţară secată de doruri neostoite: dorul copiilor de părinţii emigranţi, dorul părinţilor emigranţi de odraslele abandonate vremelnic şi "focul" sufletesc al bunicilor răvăşiţi de depărtarea iţită intre nepoţii şi progeniturile nemăngăiate, gol in care au căzut chiar ei, cu pensiile lor umilitoare. O ţară căt o lacrimă de dor, fiindcă, de o jumătate de secol, romănii trăiesc intruna şocul despărţirilor lăcrămoase. Mai intăi, ţăranii şi-au petrecut urmaşii la oraş, iar după 1990 nepoţii li s-au instrăinat pentru a scăpa de sărăcie. Tocmai de aceea, in nopţile tăcute, mi se pare că aud plănsul infundat al Romăniei dezrădăcinărilor repetate). Momentan, răspunsul la cele două intrebări suferă amănare, devine secundar in faţa tănguirii nefericite a puiului de om. Căci, din păcate, nefericirea exersată de-a valma generaţiilor aduce cu sine tot nefericire.