Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
În „Drumul către servitute” și mai pe larg în „Constituția libertății”, Hayek distinge între reguli formale, care sunt indispensabile, și „dictate”, care creează dezordine, fiind o rețetă pentru arbitrar. Când funcționează reguli formale, „puterea coercitivă a statului poate fi folosită doar în cazuri definite în avans prin lege și în așa fel încât se poate prevedea cum va fi folosită”.
Precum regulile de circulație, cele formale nu țin cont de identitatea concretă a persoanelor. Ele sunt utile pentru cei care nu pot fi cunoscuți de cei care fac regulile și se aplică în situații pe care oficialii publici nu le pot prevedea. Dictatele sunt cu totul diferite. Ele vizează anumite persoane în particular și le impun acestora ce să facă (Germania lui Hitler, URSS-ul lui Stalin, Cuba lui Castro etc.). Hayek dă ca exemple decizii oficiale despre „câte autobuze trebuie să circule, ce mine de cărbune trebuie să funcționeze și cât trebuie să coste încălțămintea”.
Hayek oferă două argumente în favoarea domniei legii. Primul este economic: dacă acțiunile guvernului sunt previzibile, atunci oamenii își pot face propriile planuri. Potrivit celebrei sale formule, „cu cât statul planifică mai mult, cu atât mai greu le este indivizilor să-și facă planuri”. Dacă oficialii emit dictate, devine mult mai greu pentru oameni să dispună de acea siguranță care este precondiția dezvoltării și creșterii economice.
Al doilea argument este de natură morală și implică o valoare specifică: imparțialitatea. Când domnia legii este intactă, oficialii de stat acționează sub un văl al ignoranței. Dacă guvernul nu știe cine va beneficia și cine va fi afectat negativ de ceea ce face, nu poate favoriza și nici prejudicia pe nimeni.
Una dintre cele mai mari realizări ale lui Hayek a fost clarificarea importanței neutralității și predictibilității guvernamentale, prin evitarea dictatelor și prin promovarea regulilor limpezi, generale, stabile, predictibile, pe care sectorul privat se poate baza. Un Negociator Suprem, în schimb, s-ar putea dovedi a fi de fapt un Conducător Suprem, exact în sensul deplâns de Hayek.
Rândurile de mai sus fac obiectul unui articol apărut în Bloomberg, sub semnătura lui Cass R. Sunstein, un jurist, membru al Partidului Democrat, care, în perioada 2009 - 2012, a făcut parte din Administrația Obama, și a fost scris cu scopul de a combate comportamentul „discreționar” al lui Donald Trump.
Citește pe Antena3.ro
Întrebarea este însă dacă după discuţia pe care o va avea cu Xi Jinping, Joe Biden va ajunge la concluzia că America ar trebui să renunțe la transparență și să se comporte precum China, adică invers decât recomanda Hayek?
Deja nişte capitalişti sadea precum cei occidentali au investit în China, într-un loc care e total diferit de al lor, fără să anticipeze că vor fi „înghiţiţi” de un astfel de sistem politic. Ba chiar i-au conferit credibilitate, au indus impresia că e bine ceea ce fac chinezii când nu era deloc în acest fel.
Iar America a câștigat pe timpul lui Reagan și Regatul Unit pe vremea lui Thatcher, tocmai datorită argumentelor lui Hayek.
Nu pot să neg faptul că simpatia pe care o trezește America pe toate meridianele globului n-ar fi studiată, că discutăm de un export de model cultural și de gesturi de generozitate bine alese și mediatizate. În același timp însă obiceiul Rusiei de a amenința cu bătaia și cel al Chinei de a fura - în special, tehnologie - sunt cu mult mai condamnabile. E drept că chinezii și ruși sunt în număr mare atei, dar asta tot nu se potrivește cu morala. Preotul te învață să nu furi, să nu ucizi, să nu mărturisești strâmb, iar Biden nu s-a sfiit să-l numească pe Putin un simbol al răului.
Probabil că rusul s-a prăpădit de râs când a auzit spusele „ramolitului” și a făcut mișto de el împreună cu cei din tovărășie, cam în stilul mobsterilor din sindicatului crimei în timpul Prohibiție, care râdeau în hohote de Experimentul Nobil. Timp în care chinezii au trimis la școlarizare mai mulți studenți la universitățile din Marea Britanie, ca să înțeleagă ceea ce fură. Acum știu și ei să facă de la cap la coadă produsul, nu mai lucrează în löhn pentru alții! Ce dacă, de regulă, creativitatea e asociată cu libertatea, se poate și așa!
Nu vreau să fiu influențat de filmele americane cu happy end, dar nu cred că modelul cu care să ne asociem e cel al băieților vânjoși care-și bumbăcesc colegul studios în pauză ca să-i ia sandviciul și mărul, în cheie rusească sau să-i copieze tema, în notă chinezească.
Sigur, rușii au vârfuri. Dacă ar fi să enumerăm doar campionii mondiali la șah, de la Smîslov la Karpov, se observă că cei mai mulți provin din Rusia. Da, însă Gustave Le Bon scria într-o carte din 1920 - Psihologia timpurilor noi - că foarte puțini oameni înțeleg că educarea caracterului e mult mai importantă decât cea a inteligenței. Și preciza că dacă șaizeci de mii de englezi controlează trei sute de milioane de hinduși, la fel de inteligenți ca și ei, asta se întâmplă datorită caracterului. Iar dacă spaniolii nu au adus decât anarhie în America Latină, acest lucru s-a produs din cauza tarelor de caracter.
Și una e America de Sud, unde absența moralității depășește tot ceea ce cunoaștem noi mai rău în Europa, după cum remarca Le Bon, și alta-i America de Nord, unde cetățenii SUA au înțeles că trebuie să acționeze asupra caracterului. Aceste popoare vor rămâne superioare - crede Le Bon - fie și numai pentru acest fapt în fața altora, la care educația pur livrescă nu se adresează decât inteligențelor, nu și caracterelor.
Americanii au făcut ordine în mafie și acum se bucură de considerație pe plan mondial. Ce vor face după dialogul cu chinezii, le vor copia comportamentul de stat mafiot, invers decât arăta Hayek în „Drumul către servitute”, pentru a putea face față „competiției”?!
