x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Sub specie aeternitatis

Sub specie aeternitatis

de Ionuț Bălan    |    12 Apr 2021   •   08:11
Sub specie aeternitatis

Am citit că România se plasează pe locul 3 în Europa în privinţa utilizării plăţilor digitale în mijloacele de transport public, fiind devansată doar de Marea Britanie şi de Polonia. Suntem urmați la mare distanţă de Italia şi Franţa, ceea ce demonstrează avansul puternic al plăţilor electronice şi o schimbare a comportamentului de plată al românilor. Plăţile contactless cu orice card bancar sau cu telefonul mobil sunt posibile în prezent în sistemele de transport public din 15 oraşe: Arad, Baia-Mare, Buzău, Cluj, Craiova, Iaşi, Ploieşti, Piteşti, Oradea, Râmnicu Vâlcea, Reşiţa, Sibiu, Sighişoara, Timişoara şi Bucureşti. În Capitală, călătorii îşi pot achita biletul cu ajutorul cardului bancar atât la metrou, la porţile de acces din cele peste 60 de staţii, cât şi la validatoarele din mijloacele de transport în comun STB de suprafaţă (în noile autobuze şi tramvaie).

Mărturisesc că în urmă cu mai bine de un cincinal, când am observat că nu se putea plăti cu cardul contactless la metrou, autobuz, Trezorerie sau Poștă am făcut imprudența să mă întreb prin presă de ce în țările civilizate e posibil și la noi nu sau de ce există posibilitatea la hipermarket, dar nu și la ANAF. Dar se pare că factorii de răspundere erau conștienți și responsabili în legătură cu marile provocări civilizaționale, după cum dezvăluie în prezent presa când relatează marile progrese digitale, ceea ce ar arăta că m-am apucat să semnalez lipsa a ceva ce s-a făcut în cele din urmă. Timpul în care s-a implementat n-are importanță, dacă ne gândim la Univers, cu o vârstă de 15 - 20 miliarde de ani. Eu am făcut greșeala să mă raportez la orizontul îngust al vieții omului, eroare pe care nu o voi comite pe viitor.

În aceeași ordine de idei, se observă că Bucureștiul se poate servi în momentul de față de pasajele Basarab, Băneasa, Pipera, Piața Presei Libere, Pantelimon, Piața Sudului, Mihai Bravu, Pipera, Nicolae Grigorescu sau Ciurel. Nu contează timpul raportat la efemeritatea umană, nici măcar termenul de execuție trecut pe pancartă. În definitiv peste 20 - 30 de ani metroul din Drumul Taberei va ajunge direct la Universitate, credeți că va mai avea importanță că cei care sunt acum la vârsta pensionării nu vor parcurge acest traseu? Tot atunci vor fi gata și pasajul Doamna Ghica, lărgită Prelungirea Ghencea, legat Pasajul Ciurel de centura total reabilitată, conectată cu autostrăzile A1, A2, A3 și denumită A0. Deci iată un nou motiv să cer scuze că am găsit un reper greșit de raportare. În statele sociale, timpul și banii nu se găsesc niciodată într-o relație directă. 

 

×