Sufleul genial de spanac

LA UN DEJUN SCAPATAT, dar distins, la care sufleul de stevie servit cu saratele de casa ii face pe invitati tot atat de evlaviosi cu lauda ca la un rasol de morun de la Ritz, e evocat numele Picutei Smarandescu.

Unul din acele nume interbelice care produc emotii genealogice la simpla rostire, desi nimeni n-ar mai putea spune de ce. "Picuta - spune un oaspete - gatea un sufleu de spanac genial." Exista si un snobism al pauperitatii. Casa unde se oficiaza sufleul de stevie e putreda, lumea din jurul mesei e prafuita, jegul din pereti e stravechi, cu miros patrimonial. Batraneii si batranelele se cheama Monel, Ciucurel, Duduta si Cocuta si modul in care gusta, ca in transa, fiertura de ierburi te face sa te simti marele ingaduit la un privilegiu caruia ii dispar incet-incet beneficiarii.

ESCROCUL CU NUME DE OM DE TREABA. Imprumuta sume ridicole - o mie de lei, opt mii, saisprezece mii - pe care le inapoiaza cu martori, facand caz de principii. Si doar o singura data cere bani multi, pe care nu-i mai da inapoi. Totusi, pacalitii il asteapta. "E de cuvant, saracu’, dar o fi patit un necaz. Altfel, om corect!"

PE VREMEA CAND ERAM TRIMIS SA SCRIU REPORTAJE despre succese in agricultura - si le scriam, intrucat ma intorceam acasa mic corupt, cu doua kile de fasole si o funie de ceapa - , activistul de la Judeteana de partid, pus sa ma insoteasca, mi-a zis ca are el un presedinte de CAP exceptional. In numai doua luni de la numire a reusit sa redreseze productia de lapte pe cap de vaca. Productia de lapte pe tata de vaca poate fi redresata doar daca vita primeste tarate si fan, nu doar coceni de porumb tocati si apa. La CAP, vacile erau strans infasate pe sub burta ca sa nu cada din picioare de foame, cu un soi de foi de cort agatate de stalpi. Practic, pluteau in aer. O monstruozitate. Numai ca monstruozitatea mare venea la explicatia succesului: sub ocarmuirea veche, vaca dadea zilnic o medie de 200 grame de lapte, dar cu o conducere mai hotarata, chiar si lihnita de foame, sarmana vaca dadea cu 26% mai mult. "E o problema de tehnica mulsului - mi-a explicat tantos, ca era luat in seama, animalul cu chip de om - te spanzuri de uger si te tii de el, pana il usuci. Iar cand crezi ca s-a terminat, tot mai storci din el cateva picaturi."

INAUGURAREA UNEI CASE DE CULTURA MODEL undeva, prin preajma Kievului, prin anii ’80. Stabi de toata mana, jurnalisti din toate tarile socialiste, mancare ca la ospetele tarilor, bautura multa si o noapte de mai cu luna mare, poleind pana-n infinit campia eterna din spatele edificiului. Iar din loc in loc, risipite sub raza sacra a astrului noptii, mici gorgane adapostind poate oseminte de voievozi. Numai ca movilitele nu erau gorgane. Erau ziaristii straini stand pe vine, fiecare conform cu nevoile sale, deoarece taierea panglicii se facuse pripit, cu sarcina venita de sus, fix la 1 mai. Dar inainte de terminarea bateriei de veceuri. Si astfel, m-am strigat si eu cu un confrate finlandez ghemuit, ca tot omul binecrescut, in marginea mai putin feerica a campiei: "Sa-ti fie de bine, colega!". Dar ce insemna, in finlandeza de toaleta, mormaiala lui alcoolizata, n-as putea sa spun.