Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Nu ştiu să existe în istoria administraţiei moderne vreun guvern european cu atâtea acte normative importante întoarse din drum de justiţie. De fapt, anulând rolul constituţional al Parlamentului, regimul Băsescu a schimbat, de facto, drumul legii în România. Guvernul adoptă o hotărâre şi aşteaptă apoi, curios, să vadă ce vor spune judecătorii, aşa cum aşteaptă guvernele normale o decizie a parlamentarilor. Să o numim democraţie de tip original? Democraţie „originală”, s-ar spune, am mai avut. Dar ce trăim acum mai poate fi numit oare”democraţie?” Probabil că denumirile au mai puţină importanţă. Dar busola realităţii ne arată vreme tot mai rea...
Povestea e mereu aceeaşi. Partidul-şi-guvernul anunţă demn măsuri drastice şi inevitabile, care vor schimba soarta ţării. Pe urmă se dă o hotărâre de guvern sau, mai probabil, o ordonanţă de urgenţă. Apoi, justiţia, într-o formă sau alta, pentru un motiv sau altul, anulează aceste acte şi le declară ilegale. Nu-i nimic, spun cei aflaţi la putere, suspendăm aplicarea. Totul intră în aşteptare. Nu mai există urgenţe, proiecte, nimic. Peste sistemul legislativ românesc se aşterne un strat gros de provizorat.
În felul ăsta şi cetăţenii, şi investitorii români sau străini ajung să trăiască un adevărat coşmar. Pensionarii habar nu au cum o să le arate pensia într-o lună sau cinci. Nimeni nu mai ştie ce taxe va avea de plătit şi pentru ce. Întreprinderile nu pot face nici un plan sau o proiecţie pe termen lung. Aşa se face ca pensionarii ajung la spital sau chiar mor de inimă şi nervi, faţa în faţă cu o asemenea realitate. Iar întreprinzătorii fug unde văd cu ochii, eventual traversând Dunărea.
În România lui Băsescu, suspendarea senină pare a fi soluţia magică la orice încurcătură, ilegalitate sau tensiune socială. Evident, nu pun aici la socoteală suspendarea preşedintelui. Ea e socotită complot sau lovitură de stat. Orice şi oricine poate fi suspendat, în afara celui care suspendă. Pot urma la rând Parlamentul, justiţia, libertatea presei şi însăşi Constituţia. Tot ce încurcă.
Toate astea se întâmplă pentru că Traian Băsescu vrea să „modernizeze” statul rămas în urmă cu ajutorul statului rămas în urmă. Vrea să ne scape de birocraţie cu ajutorul birocraţiei. Insăşi gândirea lui politică şi administrativă e o parte din statul rămas în urmă, e o pagină „glorioasă” din istoria birocraţiei româneşti. Aşa că nici o măsură, bună-rea, nu pleacă la drum. Toate legile sunt pline de contradicţii şi de erori, o întreagă maşinărie uriaşă e pusă greoi în mişcare şi se dovedeşte incapabilă să funcţioneze. Evident, statul modern există şi are mijloace mai simple de acţiune. Una din armele lui e impozitul. Dacă s-ar fi aplicat un sistem de impozitare diferenţiată la nivelul pensiilor din sistemul militar, de pildă, am fi putut elimina elegant consecinţele unor abuzuri. Şi n-am fi ajuns să punem pe drumuri zeci de mii de oameni în vârstă. Sau să-i băgăm în spital sau în pământ.
Toate reformele propuse de Băsescu presupun mecanisme complicate, care nu pot funcţiona sau funcţionează cu risipă maximă de timp şi de energie. Iată de ce cred că avem o şansă să scăpăm de birocraţie numai după ce scăpăm de el. De Băsescu.
Veţi spune că, precum Cato cel Bătrân, am o obsesie. Probabil. Pentru că sunt convins – democraţia şi progresul României nu pot fi realizate câtă vreme nu este înlăturată Cartagina.
Citește pe Antena3.ro
