Tangenta la curba de crestere

Prelungind tendintele economiei, observam ca ponderea muncii tinde asimptotic spre zero, iar a tupeului - spre infinit.

Romanul s-a nascut poet? Da, dar slovacul e muncitor, ungurul - priceput, polonezul - gospodar, cat despre ceh, ce sa mai zicem - e pe jumatate neamt si le imbina pe toate: munca, pricepere, randuiala.

Daca intr-o sala de conferinte se aduna 100 de romani cu pretentii, care sa transmita poporului ce trebuie facut pentru ca tara sa intre pe o curba de dezvoltare sanatoasa, numai zece dintre ei vor discuta despre fundamentele economice lipsa. Restul de 90 vor imbraca in cuvinte frumoase abstractiuni din celelalte domenii si vor trage invariabil concluzia ca e necesar ca statul sa aloce mai multi bani sectorului X,Y sau Z, in care isi desfasoara ei activitatea.

In timpul acesta, numarul celor capabili sa arate cum trebuie gestionata economia pentru a se crea bogatie (nu pentru a se administra saracia, ca-n socialism) e de 20/100 in Polonia, creste la 30 in Slovacia, urca in continuare la 40 in Ungaria, pentru ca ponderea sa devina majoritara in Cehia - peste 50.

Ca sa scurtam discutia, dezvoltarea durabila a Romaniei se reduce la doua elemente: mediu economic si interes national. Mediul aduce competitia - face ca intreprinzatorii sa genereze profituri pe baza inovatiei, a flexibilitatii, a capacitatii angajatilor de a fi mai buni decat cei ai concurentei, nu sa extraga rente prin exercitarea de presiuni politice. Interesul national consta in reguli care sa transforme miscarea browniana a intereselor de grup in eforturi orientate in aceeasi directie. Iar fiscalitatea reprezinta liantul. Singurul rol in care trebuie sa joace taxele si impozitele e stimularea muncii, nu impartirea de favoruri selective. Asta-i diferenta intre a aplica principiile economiei de piata si a le potrivi doar la reperele unei economii socialiste, la care se raporteaza conducatorii nostri politici.

Asadar, mediul economic predictibil si interesul national creeaza sensul de dezvoltare. Dupa ce directia devine clara, nu mai e treaba nimanui, fiindca piata e singurul mecanism care reuseste sa aloce rational resursele. Ea imbina banii cu munca, cu materiile prime si cu energia.

Cele spuse par extrem de simple, oare chiar poate piata de una singura sa le faca pe toate? Daca judecam dupa precedente, ca americanii, intre 1895 si 1899 Romania se confrunta cu deficite bugetare si contractase o datorie externa semnificativa, dar in 1905 deficitul s-a transformat in excedent. Cum s-a putut asa ceva? Pai, deficitele au fost utilizate doar pentru a ne dezvolta mai repede decat altii. Adica imprumuturile au fost folosite numai pentru ratiunea lor de baza: investitiile. Iar dupa 6-7 ani, cand respectivele investitii au ajuns la maturitate productiva, au permis atat acoperirea costurilor, cat si obtinerea de profituri.

Fireste ca succesul poate fi pus pe seama statului, dupa teoria bugetul da tonul, creand cerere, iar apoi formarea bruta de capital isi face aparitia si la companiile autohtone. Dar totusi, desi surplusul din buget ii permitea Romaniei in 1911 sa aloce cele mai importante procente din zona pentru educatie si infrastructura, de ce se atribuia pentru economie una dintre cele mai mici cote de cheltuieli? Fiindca asta nu-i treaba statului, in economie investeau intreprinzatorii privati. O economie din ce in ce mai sanatoasa, daca luam in calcul ca dobanzile efective platite la imprumuturile pe termen lung au scazut de la 7,8% in 1889 la 5,3% in 1910-1911 - iata o reducere sensibila a inflatiei. Si rezultatul final s-a vazut in PIB/locuitor, care in 1913 avea sa fie mai mare cu doua treimi decat in 1870 - peste cel din Portugalia, Grecia sau Polonia.

Din pacate acum Romania nu mai este nici o tara eminamente agrara, nici una industrial-agrara, ci doar un imens iarmaroc. Banii din afara nu se folosesc pentru a fabrica ceva ce altii nu fac sau fac mai scump, ci pentru a finanta importuri, de aceea se mareste datoria externa fara sa se reduca deficitele. Din acelasi motiv, profesii precum tractorist, strungar sau tamplar au sanse mari sa intre in categoria meseriilor uitate. Se cauta mai ales vanzatori si personal care intra in contact cu comertul: paznici, contabili, functionari, juristi. Inginerii, care ar trebui sa stea la baza inovatiei autohtone, s-au facut de mult agenti de vanzari pentru marfuri straine. Iar piata... care piata? In marele talcioc Romania, aceiasi importatori fac aceleasi oferte speciale, pe rand, ca sa vanda toate tarabele.

Cum ramane cu simtul poetic? "Romania pitoreasca" sau "Locul unde nu s-a intamplat nimic" sunt doua titluri clasice, pe care le putem transpune in zilele noastre: absorbiti de contemplarea patriei, n-am observat cum ne-a luat-o inainte toata Europa Centrala. Totusi nu se intampla nimic fiindca cei mai multi s-au impacat cu ideea locului de munca prost platit, dar sigur.

Iar atunci cand vedem ca poezia cresterii economice nu ajunge in nivelul de trai, ci se extrage din el, ce mai putem face? Doar haz de necaz. Spunem ca mai aveam putin si ne apucam de munca, dar a trecut din nou razant pe langa noi.