Taras, grabis, spre Sarbatorile Craciunului

Vine Craciunul peste o Romanie buimaca. Sperantele pe care le-am nutrit toti au suportat, ca talpa pantofilor tarsiti prin glod, o tocire si o ajustare. Nici macar soldatii americani care vor face exercitii de front langa Babadag nu aduc, dincolo de o alinare a asteptarilor si amaraciunilor vechi, bombardamente cu cozonaci din cer.

Se apropie Craciunul. E inca post. Religia zice ca Postul Craciunului e unul al bucuriei, terminat cu o nastere, spre deosebire de postul Pastelui, dur, cu cazne asumate, fiindca se ispraveste cu o rastignire si abia la urma cu Invierea Fiului. Unii oameni postesc din motive de credinta, altii obligati de saracie. In timp ce Papa Benedict al XVI-lea atragea atentia, zilele trecute, din sanctuarul Catedralei San Pietro, ca lumea s-a alterat sufleteste inlocuind spiritul Craciunului cu tejgheaua - mai exact Suveranul Pontif a vorbit de o "alterare comerciala" - la noi se petrec alterari peste alterari, cele mai putine de sorginte comerciala. Presedintele Basescu, dupa un an triumfal de mandat, se pregateste sa-si mai pieptene o data public, in fata tuturor televiziunilor si utilizand presa pe care o detesta, dar de care are nevoie ciclic, suvita inexistenta si izbanzile presupuse. Fac pariu ca autobilantul festiv, impins spre Craciun, fiindca spectacolul e mai emotionant si impanat cu ultimele calificative europene, va fi periat de lungile galceve care au marcat dara activitatii prezidentiale in acest an. Intamplarea face ca marile arestari din 2005 sa se petreaca in defavoarea unor inamici declarati ai presedintelui, iar ziaristii cautati ilegal la conturi sa fie dintre cei care, chiar daca i-au fost candva pe plac mai-marelui de la Cotroceni, sa fi calcat stramb in ultima vreme, nepupand cu evlavie mana imparatului. Pe la tara bantuie un frig negru si ninge din belsug nu cu fulgi de zapada, ci cu saracie lucie. In oraselele minerilor, decuplate de cativa ani de la minunea cereasca a caloriferului cald, e intuneric nu numai noaptea, ci si ziua. Dupa un lung si umilitor exercitiu grevist, scolile si-au reluat, punand fata in fata profesori si elevi, viata normala. Normala e un fel de-a zice. La Nadlag, doi copii de 12 si 14 ani au ucis o profesoara pensionara pentru ca nu i-a lasat sa se joace cu calculatorul. Dupa ce au ucis-o, i-au furat cerceii. La Techirghiol, cativa scolari sarguinciosi si-au cotonogit diriginta, bagandu-i mana in gips. O scoala din Bucuresti a gazduit, in spatiul select al cancelariei, unde se tin cataloagele, iar profesorii isi trag sufletul dupa orele de curs, scena sangeroasa a injunghierii unei eleve. Atacatorul - un recidivist iesit de la parnaie, unde stationase indelung pentru o crima. Pare sa se fi "alterat", vorba Papei, generatia juna. As zice ca asa stau lucrurile daca nu s-ar fi alterat si generatiile profesorale. Contabilizam crispati cazuri de dascali care vin beti crita in fata scolarilor si de profesoare care se dedau la prostitutia cu elevi din clasele mari. La televizor, o eleva povesteste ca profesorul de mate a venit in clasa cu slitul pantalonilor neincheiat si cu imaginea indubitabila ca s-a scapat pe el.

Sigur, toata aceasta cazuistica aleasa intamplator va pali in fata bilantului fericit al presedintelui nostru de tara. Ce conteaza amaraciunea unei natii cand varful ei, cel care va intra in istorie, exulta de fericire?! Conteaza ca, dupa blestemul inundatiilor succesive, majoritatea sinistratilor isi fac invelis de iarna din promisiuni electorale de televizor, fiindca adaposturile promise nu-s gata nici acum? Vinovat, fireste, este Guvernul. Acolo unde s-a brodit cate ceva pozitiv, meritul este - mai e cazul sa ne intrebam? - al presedintelui.

Vine Craciunul peste o Romanie buimaca. Sperantele pe care le-am nutrit toti au suportat, ca talpa pantofilor tarsiti prin glod, o tocire si o ajustare. Nici macar soldatii americani care vor face exercitii de front langa Babadag nu aduc, dincolo de o alinare a asteptarilor si amaraciunilor vechi, bombardamente cu cozonaci din cer. Americanii economici, cei cu gologanii, n-au tinut trena simpaticei Condoleezza Rice si se lasa inca asteptati. Ma uit la chipuri.

Intr-un Bucuresti aglomerat, cu tipi gata sa sara la bataie in carciuma, la volan, pe trotuar, in scoala, cu mascari strigate ca niste probe de virilitate nationala, ma inspaimanta numitorul comun al crisparii. O stare de vaduvie sufleteasca in tot si toate, care nu intra si nu va intra in bilanturile politice.