Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
La 16 decembrie 1990, în momentul în care procedasem la o primă şi dureroasă liberalizare a preţurilor, am fost obiectul unor atacuri violente din partea opoziţiei. Situaţia era dintre cele mai anevoioase. În cursul zilei, o mare manifestaţie luase o turnură aproape insurecţională.
La 16 decembrie 1990, în momentul în care procedasem la o primă şi dureroasă liberalizare a preţurilor, am fost obiectul unor atacuri violente din partea opoziţiei. Situaţia era dintre cele mai anevoioase. În cursul zilei, o mare manifestaţie luase o turnură aproape insurecţională. Atitudinea cea mai chibzuită ar fi fost să cîştig timp şi, dacă nu renunţam – ceea ce Iliescu m-a lăsat să înţeleg că e necesar –, măcar să dau impresia aceasta, amînînd sau eşalonînd aplicarea acelor măsuri. Eu însă nu voiam: aş fi rămas cu sentimentul că am luat calea cea mai uşoară, că am cedat demagogiei şi populismului. Era vorba totodată de raţiune politică şi de demnitate. Ştiam că, în esenţă, populaţia nu era nemulţumită de mine. Partidele nu făcuseră decît să se folosească de acest pretext pentru a-mi pune în dificultate guvernarea. Dacă aş fi cedat, autoritatea mea şi a celorlalţi miniştri ar fi ieşit slăbită. Unele leacuri, oricît de amare ar fi, trebuie luate vrînd-nevrînd, şi trebuie luate la vreme, altfel boala se înrăutăţeşte. Aşa că n-am vrut să cedez.
Ca atare, am hotărît ca, în aceeaşi seară chiar, să apar pentru cîteva minute la televiziune, pentru a-mi explica politica, şi mi-am încheiat alocuţiunea cu această frază: "Nimeni şi niciodată să nu conteze pe laşitatea mea!". Pentru moment nu mi-am dat seama pe deplin ce semnificaţie aveau acele vorbe pe care le rostisem aproape fără voie. Era o declaraţie fermă de principiu, un adevărat angajament: cîtă vreme nu voi fi respins de alegători şi indiferent ce urmări ar avea acest lucru asupra mea, voi urmări consecvent politica pe care o voi considera utilă, necesară pentru ţara mea, politica pentru care fusesem numit.
Mai apoi am reluat în discursurile mele această pereche de cuvinte: "demnitate – laşitate". Ele nu sînt pentru mine efecte retorice: consider cu adevărat că o acţiune politică în toată puterea cuvîntului trebuie să excludă orice laşitate, altfel se pierde în demagogie şi politicianism clientelar. Pentru aceasta se cere să acorzi o înaltă valoare demnităţii, începînd cu propria ta demnitate. În acest sens, chiar am declarat mai tîrziu, într-un interviu dat după înlăturarea mea din funcţia de prim-ministru, că, în calitate de conducător politic, acceptam să fiu umilit dacă pentru ţara mea şi pentru poporul ei asta ar însemna mai puţină umilire, dar nimeni şi niciodată să nu-mi ceară să renunţ la demnitatea mea de om.
Acum, privind în urmă, îmi dau seama că n-aş fi vorbit în felul acesta dacă n-aş fi avut în minte, stăruitoare, pilda părintelui meu. A fost pentru mine, în chipul cel mai ferm, o călăuză politică şi morală. Am avut faţă de el, şi mai am şi astăzi, după ce nu mai este, o admiraţie fără rezerve. Pentru mine a fost un erou, aproape un sfînt. Aş putea chiar să spun – deşi cuvîntul ar putea să sune ciudat, nepotrivit, dar el exprimă întocmai ataşamentul meu faţă de el – că am fost "îndrăgostit" de el. De la el am moştenit toate valorile cărora le rămîn credincios şi, dincolo de un crez politic ori altul, toate marile idei umanitare în care cred. Chiar dacă, spre sfîrşitul vieţii lui, am avut destule şi aprige discuţii în contradictoriu privitoare la viitorul comunismului. Departe de mine gîndul de a urmări, spunînd asta, să mă pun într-o lumină favorabilă. Chiar aşa a şi fost. Criza comunismului se vedea tot mai bine cu trecerea anilor, iar cei din generaţia mea erau, în chip firesc, tot mai sceptici. Meritul nu este al meu şi al spiritului meu critic, este al tatălui meu, un om cu totul dezinteresat, care crezuse într-un ideal şi luptase pentru el şi care avea curajul, consecvenţa şi demnitatea să rămînă, dincolo de vicisitudini şi de criterii personale, chiar dincolo de nişte tot mai triste evidenţe, credincios unui vis scump plătit.
extras din cartea autobiografică "Libertatea ca datorie", editura Fundaţiei PRO, 2007
Citește pe Antena3.ro
