x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Tehnocrația salvează România

Tehnocrația salvează România

de Maria Coman    |    03 Noi 2016   •   08:23
Tehnocrația salvează România
Sursa foto: Robert Chirileanu

E o efervescentă în jurul lui Dacian Ciolos și al echipei sale care pe mine mă îngrijorează sincer. Un extaz și o pasiune și o ridicare în slăvi, ca și cum s-a pogorât însăși providența printre noi. Sigur, oamenii sunt în regulă, au făcut bine ceea ce au făcut, dar de aici până la a distribui de mii de ori o fotografie în care spunem “Vai, premierul a venit la Colectiv” este, sincer, drum lung. Și să mai spunem și cum bietul a venit fără să anunțe și fără să vrea să fie filmat, mi se pare de o ipocrizie maximă. Pentru că nu, doamnelor și domnilor, nu a venit pe neanunțate. Știau toți jurnaliștii nu doar că va veni, ci și cu o marjă de câteva minute și când va veni. Așa că mai ușor un pic cu pianul pe scări, că se dezacordează și va începe să sune prost.

Nu mai construiți statui. Sau dacă o faceți, faceți niște statui cinstite. Nu le folosește nici idolilor voștri ceea ce faceți în acest moment. Ce e prea mult strică, zău așa. Se apropie alegerile și oricât am vrea nu cred că mai putem spune că Dacian Ciolos, de exemplu, e tehnocrat. Mai ales că imaginea sa e pe toate afișele de campanie ale PNL și nu cred că au pus-o fără acordul său sau al echipei sale. Deci nu, nu mai e tehnocrat. E politic. Hai să ne asumăm măcar asta, dacă mai mult nu putem.

×