Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Pe marile si pe oceanele lumii circula astazi vase care nu au o identitate precisa. Ele sunt facute in Franta, in Japonia sau in India, dar arboreaza pavilion grec sau maltez… Echipajele sunt formate din marinari si ofiteri de toate nationalitatile, proprietarul lor poate fi un arab bogat din tarile Golfului, iar capitanul un occidental. Si toti vorbesc engleza. Acesta este comertul globalizat.
Filmul 'The Artist' care a obtinut la sfarsitul lunii februarie cinci Premii Oscar la Hollywood face parte si el dintr-o categorie de obiecte culturale fara identitate precisa. In Franta, lumea culturala l-a omagiat, oamenii politici au tinut imediat sa declare ca el este o expresie a vitalitatii industriei cinematografice franceze si a unei politici de stimulare a creatiei autohtone…
Premiile pe care le-a obtinut filmul la Hollywood sunt efectiv cele mai prestigioase posibile: premiul pentru cel mai bun film, pentru cel mai bun regizor (Michel Hazanavicius), pentru cel mai bun actor (Jean Dujardin), pentru cele mai reusite costume si cea mai buna muzica originala… Mai ramane intrebarea daca Academia care decerneaza Oscarurile a recompensat efectiv un film francez si european, scoala de film a batranului continent, sensibilitatea artistica a Europei si a Frantei. Ei bine, raspunsul este NU. Un NU categoric, chiar dureros, cu valoare de simbol negativ pentru cat de infeudati incep sa fie artistii europeni in fata acestei gigantice masini care este Hollywoodul.
Filmul 'The Artist' este facut de un regizor francez care gandeste americaneste, iar doi excelenti actori francezi, Jean Dujardin si Bérénice Bejo, si-au pus talentul in slujba dezgroparii unui episod din istoria filmului american: perioada filmului mut. Realizat cu bani europeni, 'The Artist' este si el un film mut si in alb-negru, facut dupa toate canoanele hollywoodiene ale genului, doar cu un plus de prospetime si de poezie. Jean Dujardin si Bérénice Bejo, absolut formidabili, dau viata unor personaje americane extrase din panoplia traditionala a epocii: ceea ce vedem pe ecrane este povestea unei mare actor al filmului mut american, vedeta adulata de public si de femei, dar a carui cariera este distrusa de aparitia filmului vorbit. Totusi, personajul principal, artistul, 'The Artist' este salvat si recuperat de industria cinematografica americana datorita tenacitatii unei foste admiratoare, devenita ea, intre timp, o mare vedeta a filmului vorbit american.
Putem spune ca filmul 'The Artist' este francez doar printr-o anumita fibra sensibila impregnata acestei povesti americane de niste oameni care s-au nascut in Franta. In rest, el este un film inspirat, stilistic si tematic, de Hollywood si de limbajul cinematografic al acestei uzine de vise. Daca americanii l-au apreciat si s-au indragostit de el, ei si-au acordat cele cinci Oscaruri implicit lor insisi, incantati ca toata planeta ii imita si ca pe alte continente se fac masiv in ziua de azi filme in stil hollywoodian, pentru un public format la scoala miturilor hollywoodiene. Nu este pentru prima data de altfel ca in Franta, in Italia, in Japonia sau in China se fac filme care le imita ba le si 'intrece' (in materie de violenta, de efecte speciale si de suspans) pe cele americane. Intr-o lume in care limbajul cinematografic dominant este cel impus de Hollywood, alte directii de cautare, lansate de regizori precum Bergman, Fellini, Tarkovski sunt total abandonate.
Criticii francezi spun ca americanii s-au lasat cuceriti de filmul 'The Artist' datorita faptului ca este plin de finete si de pudoare. De fapt s-au lasat cuceriti pentru ca este un film tandru, despre ceva ce ei cunosc bine, realizat intr-un limbaj care nu presupune nici un efort de gandire, care nu tulbura in nici nu fel codurile estetice si nu risca sa agaseze pe nimeni. Este filmul global ideal, cu risc estetic zero, cu un mesaj moral de o simplitate totala, asa cum le place americanilor. De altfel, regizorul si producatorul, care sunt francezi, au optat pentru turnarea flmului intr-un studiou la Hollywood, cu numerosi actori americani in roluri secundare si cu o echipa tehnica formata pe trei sferturi din americani.
Tulburator mai ramane faptul ca acest film nu s-ar fi putut naste in America. O spun criticii si unii mari regizori americani precum Spielberg. Pariul a fost prea nebun ca sa-l fi acceptat vreun producator american. Un film mut si in alb-negru in zilele noastre? Pentru producatorii americani, ideea suna ca o aberatie, ceva cu totul impotriva curentului daca tinem cont de gusturile actuale ale publicului. Cand stim ca peisajul cinematografic este marcat astazi de supraproductii, de trucaje si de efecte speciale, de cautarea cu orice pret a frisoanelor si a emotiilor rapide, de ritm si de actiune, de viteza si de suspans. 'The Artist' se situeaza exact la polul opus fata de toate aceste ingrediente dominante. El are un ritm lent, iar povestea este previzibila din toate punctele de vedere, se bazeaza pe frisonul nostalgiei si nu al aventurii, privilegiaza poezia si nu socurile vizuale…
Citește pe Antena3.ro
Oare trebuie sa fii francez sau european astazi ca sa-ti asumi riscul de a face un film total american, dar nostalgic? In orice caz, succesul inimaginabil al filmului ii este datorat si celui care a cumparat drepturile pentru distribuirea sa in Statele Unite, producatorul Harvey Weinstein, numit la Hollywood si 'producator de Oscaruri'. Tot ce cumpara si promoveaza el este pana la urma nominalizat la Oscaruri (el are la activ 249 de astfel de nominalizari) si mai obtine si premii (60 de statuete in colectia sa). Iar ca sa obtina ceea ce a obtinut pentru 'The Artist', Harwey Weinstyein a investit o suma enorma, cam tot atat cat a costat de fapt productia filmului.
