Toţi suntem în cârje

Politicienii de la noi suferă profund de sindromul drobului de sare. Nu promulgăm, deocamdată, codurile fiscale din teama de a nu gestiona ulterior prost strategia de relaxare fiscală, din teama unui posibil dezastru care poate fi însă evitat. Pe scurt, deşi măsurile sunt bune pentru noi, ne e frică să mergem înainte. Dacă nu ne descurcăm, ce facem? Păi, oameni buni, suntem zdraveni la cap? Haideți să nu mai facem atunci nimic, pentru că orice implică riscuri. În loc să ne plângem de drobul de sare, mai bine ne-am pune pe treabă şi am face, cu grijă şi logică, exact ceea ce trebuie pentru a ne asigura că efectele vor fi benefice şi că scopul nu va fi deturnat. Puțin curaj şi puțină coerență politică n-ar strica, dar ne e lene. De altfel, e un moment foarte bun pentru a impulsiona economia cu o infuzie suplimentară de măsuri liberale: instabilitatea altor piețe ar putea să ne recomande ca destinație alternativă, iar suplimentul de bani pe care îl avem la dispoziție, dacă tot nu a fost, în mod evident greşit, direcționat către investiții, ar putea măcar să înlăture o parte din incertitudinile legate de deficit. În timp ce austeritatea e dovedit că strică, efectele de multiplicare ce ar rezulta din pachetul de măsuri sunt foarte probabile. Şi atunci de ce atâta ezitare şi mai ales în interesul cui? S-ar putea oricum ca aceasta să fie ultima strigare în ceea ce priveşte o inițiativă fiscală națională independentă. Alături de corupție, atitudinea distructiv-pasiv-defensivă este una dintre cauzele pentru care suntem atât de departe de unde ar trebui să fim. Preferăm să folosim nişte cârje de care nu avem de fapt nevoie. Nu suntem colonie, dar ne comportăm, cu talent, precum una.