Toţi vă vor binele. Nu vi-l lăsaţi luat!

Pensionarii au ajuns iar, ca de fiecare dată, in apropierea diverselor momente electorale, o miză pentru partidele politice. Nu grija subită faţă de soarta unei categorii sociale etern nedreptăţite ii mănă-n luptă pe dregători, ci interesul. Ce-i (re)aduce pe aceşti oameni in atenţia politicienilor? Sunt săraci, dar numeroşi (aproximativ şase milioane), in general sunt conştiincioşi şi votează, iar un eventual curent de opinie in răndurile lor poate fi decisiv in bătălia de la urne. Aşa că, intr-un cor de o ipocrizie inspăimăntătoare, intreg eşichierul politic moare periodic de dragul lor.

De această dată, pentru prima oară-n istoria postrevoluţionară a Romăniei, decidenţii au făcut ceva concret in sprijinul pensionarilor. Pe cai (destul de) mari in Parlament după eliminarea PD din Executiv, cu PNL stănd la măna lor pentru fiecare act normativ de aprobat, dar in acelaşi timp confruntaţi cu o criză internă care i-a adus la un procent jignitor pentru un fost partid-stat, pesediştii au prins din zbor momentul. Aşa că au forţat pănă la paroxism adoptarea legislaţiei privind majorarea semnificativă a pensiilor. Deşi e de domeniul evidenţei că ar fi preferat ca banii proveniţi din creşterea economică să fie direcţionaţi către investiţii (in definitiv, locul ideal de unde ţăşnesc inspre conturile personale izbăvitoarele comisioane), liberalii n-au prea avut de ales. Frica de moţiunea de cenzură a păzit mai bine ca niciodată bostănăria guvernamentală. Dat fiind că un asemenea proiect legislativ nu figura printre priorităţile sale declarate, PNL s-a prefăcut iniţial - sigur, dacă stai să-i asculţi pe liderii săi, de grija stabilităţii ţării, nu din vreun meschin interes de păstrare a controlului ciolanului bugetar - a ceda cu greu şi fără plăcere şantajului PSD. Ulterior, pe măsură ce dezbaterea publică a inceput să domine agenda de interes a populaţiei, din raţiuni electorale căt se poate de transparente, dar perfect de inţeles (ei fac bugetul), liberalii au incercat să confişte şi in bună măsură au reuşit (in detrimentul conjuncturalului aliat PSD) succesul unui act normativ de sorginte stăngistă. Pentru că, indiferent căt de apropiat de suferinţele vărstei a treia se dă premierul in rebrandingul său personal, opţiunea măririi pensiilor in contrapartidă la (să dăm un exemplu ipotetic) finanţarea masivă a construcţiei de viaducte numai măsură de dreapta nu e. Dar legea-i lege, rămăne şi se simte la buzunar. Ceea ce, pentru un partid răvăşit de chixul grandios dat in incercarea de a-l demite pe preşedintele Romăniei, poate fi mai mult decăt o gură de aer, chiar un colac de salvare.

Fireşte că nici celelalte formaţiuni politice nu puteau rata momentul de populism electoral şi maximă vizibilitate. Pe cale de consecinţă, atăt de previzibilele noastre partide au reuşit performanţa istorică de a vota in unanimitate in Parlament actul normativ. Marea intrebare care se pune e dacă legea va şi reuşi să vadă lumina tiparului Monitorului Oficial, pentru că, urmănd clasica sa tradiţie de a se băga-n seamă cănd cel mai inţelept ar fi să tacă, Traian Băsescu a fost iluminat subit de revelaţia că ţara n-are bani şi de străzi, şi de şcoli, şi de pensionari. Aşa că, după o logică perfect şuie, caracteristică personajului politic in cauză, autointitulatul Jucător, plictisit că unicul loc in care contează cu adevărat e piaţa năşiilor, a decis in gura mare că Guvernul face inflaţie şi e populist. Intr-o mare de tăcere complice, trebuie să militeze zgomotos cineva - evident, el, Supremul - pentru finanţarea prioritară a educaţiei in detrimentul pensionarilor. Dacă aceste vorbe ţăşneau din gura unui ilustru cărturar de dreapta, nu a unui apologet declarat al mediocrităţii şcolare, demersul putea măcar să fie suspectat de responsabilitate. La prima vedere pare suspect ca taman omul care a furat votanţii de vărsta a treia de la Ion Iliescu să pună tălpi unei legi care să-i hrănească propriul electorat şi să umple de ridicol formaţiunile care-l susţin, puse in situaţia de a-şi renega propriile voturi din Parlament. Dacă stăm, insă, strămb şi judecăm drept, reiese căt se poate de clar că marea vină a acestei legi nu este că i-ar lipsi finanţarea (fapt, de altfel, demontat surprinzător de coerent de ministrul Vosganian), ci aceea că nu a fost iniţiată de Traian Băsescu, omul care are impresia că-i trimisul lui Dumnezeu pe Planeta Pămănt pentru a izbăvi poporul romăn.

Dragi pensionari, toţi vă vor binele. Nu vi-l lăsaţi luat!