Tradiţia Coaliţiilor de scandal

Până şi un consumator leneş, mulţumindu-se doar cu o privire aruncată ziarelor şi televiziunilor de ştiri, sesizează că presa noastră are drept subiect relaţiile din Coaliţia PSD-PD-L.

Temeiul acestei preocupări nu pleacă doar de la realitatea polemicilor din ultimele zile dintre partenerii de guvernare, dar şi de la surprinderea că membrii unei alianţe politice se ceartă în loc să se ţuce.

Starea asta de spirit mărturiseşte o slăbiciune tipică presei noastre de azi: absenţa memoriei. Rar am văzut în ziare sau la televiziuni abordarea unui moment de azi din perspectiva istoriei postdecembriste care, iată, mai are puţin şi împlineşte 20 de ani.

O simplă raportare la aceşti 20 de ani ne dezvăluie un adevăr: Că nici o Coaliţie post decembristă n-a funcţionat fără mici sau mari scandaluri, schimburi de replici tăioase, lansări reciproce de avertismente şi, mai ales, lansări de informaţii din surse despre aşa-zisa tensiune dintre formaţiunile componente. Şi deşi, profund impresionată de astfel de întâmplări, presa proclama iminenta rupere a Coaliţiei, de fiecare dată Coaliţia ieşea din ele vie şi nevătămată.

Coaliţia numită şi Patrulaterul roşu - PDSR, PRM, PDAR şi PUNR - a dus-o dintr-un scandal în altul vreo patru ani, din 1992 până în 1996. Ea s-a rupt, lăsând la putere guvernul minoritar PDSR, abia în buza campaniei pentru prezidenţialele şi parlamentarele din 1996, când partenerii şi-au dat seama că fiecare pierde electoral din concubinajul la guvernare.

Coaliţia CDR-PD a fost şi ea, la vreun an de la creare, scena a numeroase disensiuni, cele mai multe constînd în declaraţii polemice reciproce. Ba chiar, dacă ne gândim la scandalul iscat în decembrie 2007 de veşnic făuritorul de conflicte Traian Băsescu, Alianţa a fost pe punctul de a se face pulbere. Şi cu toate acestea, Coaliţia a rezistat timp de patru ani, de la un scrutin la celălalt.

Profeţii despre ruperea Coaliţiei PD-PNL au prins a se face încă din vara lui 2005, când s-a dat publicităţii conflictul premier-preşedinte. Şi cu toate acestea, Coaliţia a rezistat până în februarie 2007. şi ar fi rezistat, în pofida unor scandaluri uriaşe, precum arestarea lui Dinu Patriciu, bileţelul dezvăluit de Elena Udrea, dacă, la un moment dat, atât PNL cât şi PD n-ar fi avut interesul chiar să se despartă.

A urmat Coaliţia pe şest PSD-PNL, constând în sprijinirea guvernului minoritar PNL-UDMR de către majoritatea PSD-istă din Parlament. Să ne reamintim prin câte momente în care i s-a cântat prohodul a trecut această Coaliţie! Şi, totuşi, ea a rezistat timp de aproape doi ani: din februarie 2007 până în decembrie 2008. Şi ar mai fi rezistat mult şi bine dacă nu veneau alegerile parlamentare.

Prin raportare la situaţia celorlalte Coaliţii postdecembriste, Coaliţia PD-L-PSD e mult mai puţin zguduită de scandaluri. Şi când spunem aceasta ne referim, desigur, la notele ei definitorii, dar mai ales, la conjunctura în care guvernează:
1) E o Coaliţie contra naturii, formată din cele două mari partide ale ţării, despărţite spectaculos prin doctrină. Nefirescul acestei Coaliţii nu constă atât în deosebirea de programe (adversare ideologic au fost şi CDR-PD, dar şi PNL-PSD), cât în mărimea celor două partide. A le ţine alături presupune un efort infinit mai mare decât în cazul Coaliţiilor normale, alcătuite dintr-un partid mare şi unul mic. La nivel central şi local se pot ivi oricând conflicte de interese, dar şi de personalităţi.

2) Unul dintre parteneri - PD-L - e sub stăpânirea autoritară a unui singur om - Traian Băsescu. Un om pe care nu-l dă înţelepciunea afară din casă şi, prin urmare, ar putea strica în orice clipă ceea ce a făurit.

3) Guvernează în condiţiile unor măsuri de austeritate inegal împărţite între miniştrii celor două formaţiuni. Cei ai PD-L s-au pricopsit cu banii, iar cei ai PSD, cu cei care vor bani.

4) Trebuie să funcţioneze într-un an electoral, şi nu unul obişnuit, ci unul crucial, dacă ne gândim că e anul în care se hotărăşte dacă Traian Băsescu va mai primi un mandat de încă cinci ani.

O dată cu debutul campaniei pentru europarlamentare, cele două formaţiuni s-au trezit într-o situaţie nouă. Ele trebuie să împace şi capra şi varza. Altfel spus, fiecare şi-a propus să obţină un scor mai bun decât al celeilalte, fără a provoca ruperea Coaliţiei. Theodor Stolojan a pus punctul pe i, declarând după şedinţa Coaliţiei că: "Am început să ne punem de acord într-o situaţie nouă, de campanie electorală".

E greu de estimat, dacă după europarlamentare Coaliţia PD-L-PSD va rezista. Situaţia ei depinde de diferenţa de scor electoral dintre cele două partide. Indiferent care va fi primul, dacă al doilea se va clasa la o diferenţă foarte mică, fiecare dintre cele două partide va putea spune că a obţinut o victorie. Dacă PD-L va fi în frunte la o diferenţă însemnată de PSD, actuala conducere a PSD va avea mari probleme cu grupurile care o contestă.

Dacă PSD va învinge la scor PD-L, actuala conducere nu va avea probleme, în partid dominând unitatea de partid comunist sub conducerea lui Traian Băsescu. În schimb, PD-L şi Traian Băsescu va avea o problemă cu aroganţa şi pretenţiile PSD. Sigur e însă că, indiferent de scandaluri, Coaliţia va rezista până la europarlamentare.