Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Gangania rautatii, scriam ieri, se culcuseste unde te astepti mai putin. Binele facut, imi spunea bunica, ti se intoarce, nu neparat de la cei carora li l-ai facut. N-am asteptat, nici de la Traian, poreclit Chinezu, nici de la alte persoane carora le-am asezat cate un pic de bine in viata, vreo rasplata. Am invatat de la tatal meu, care saluta el primul, pe ulita, pana si copiii, sa salut eu intai. Pe Traian l-am intalnit adesea si i-am zis buna ziua. Proiectul meu de a realiza un muzeu al pietrelor cioplite de tarani, in Sangeru, ma aduce mai des aici, iar intentia, partial realizata, de a deschide o tabara intitulata "E loc sa se mai nasca Brancusi' m-a asezat in tot felul de relatii si vecinatati. Unele vin de la incapatanarea mea de a creste animale. Cele cateva cornute pe care le am, alaturi de alte vietati, rezolva nu numai pasiunea mea de a avea lighioane in curte, ci si dorinta de a-mi hrani ecologic musafirii. Ei bine, aici au inceput necazurile. Nu gasesc, intr-o zona in care in copilaria mea existau animale aproape in fiecare ograda, ingrijitori. Fala cow-boy-ului american care si cand ajunge sef de stat, se lauda ca a fost, daca a fost, vacar, devine la noi motiv de rusine. Cum, chiar daca esti somer, sa ajungi sa mulgi o vaca?
Dupa multe schimbari, in care nu o data am ramas de izbeliste si mulgeam la miezul noptii vacile, s-a intamplat ca de o vreme sa stabilizez niste ifose. Vacile mele au acum ingrijitori. N-am vacar pentru dus la izlaz, cumpar lucerna pentru ca pe a mea n-are cine-o cosi, dar, adus la nasul omului, fanul e dat animalului. Am intr-un loc un adapost, am semanat furaje in preajma. Singurul necaz e ca n-am apa pentru adapat vitele. In gardul meu, la un pas, e o fantana parasita, pe un loc care-a apartinut unuia Pache. Ruda de departe cu decedatul e Chinezu. L-am rugat sa ma lase sa iau apa, cu galeata, din acea fantana pe care, parasita fiind, m-am angajat s-o ingrijesc. A parut ca-l supun unei chestiuni complicate. Pana la urma, cinstit de cateva ori cu produsele crasmei, Traian a aceptat sa-i repar fantana care nu era a lui, sa-i montez scripete si sa operez o imprejmuire. Ei bine, fiind eu plecat in concediu, aflu ca Traian a sigilat poarta si a interzis ingrijitorilor sa ia apa. De ce? De-aia. Poate i-a secat fantana de la poarta? La Sangeru n-au secat fantanile. si atunci? De-al dracului, mi-a spus un vecin. De ce sa te lase? Ii platesc apa, zic, cu toate ca nu-i a lui. Nu vrea. A bagat mai intai bete in fanta unui lacat de poarta, a disparut intr-o noapte scripetele, a aruncat craci si gunoaie in fantana.
Sunt multe lucruri pe care nu le pricep. Rautatea gratuita ma lasa insa mut. Inutil sa reamintesc ca pe omul asta l-am scos din mal, cu apa in plamani si ca, fara gestul meu, n-ar mai exista. E prea putin pentru a lasa, in zilele cat stau animalele mele in acea imprejmuire, o femeie sa le adape.
De ani de zile cumpar, pentru un muzeu pe care-l las satului, pietre cioplite de tarani. Nimeni nu mi-a daruit una, cu toate ca zac aruncate fara intrebuintare. Ba chiar unul mi-a vandut un colac de fantana furat de pe proprietatea mea.
