Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Sentinta Tribunalului Bucuresti in dosarul transferurilor din fotbal era asteptata cu sufletul la gura de toti naivii trainic remorcati la subiect. Si iata ca intr-o zi de marti, zi atribuita folcloric ceasului rau, evenimentul s-a produs. Un grefier, un simplu grefier angajat intr-o rutina deloc spectaculosa, a dat citire concluziei la care a ajuns judecatorul de caz. Iar deziluzia a fost maxima. Fiindca n-a curs sange, n-a fost moarte de om, n-a fost nimeni pus la zid. Inculpatii procuraturii au fost achitati de justitie. Judecatoarea Gianina Teodorovici a ajuns la concluzia ca faptele pentru care erau acuzati cei opt inculpati nu au putut fi probate conform codului de procedura penala.
Reactiile starnite de sentinta Tribunalului Bucuresti au fost, normal, contradictorii. Inculpatii si sustinatorii acestora au rasuflat usurati. De cealalta parte, repetentii meseriei si hranitii senzationalului de remarcabila ieftineala au dat in clocot, condamnand cu manie proletara un asa afront. Pentru ca achitarea inculpatilor din dosar este evident echivalenta cu un greu calificativ de incompetenta pus in carca celor care au instrumentat dosarul, dar si in carca gornistilor care au trambitat vinovatia inainte ca aceasta sa fie probata. Si nu este greu sa-i identifici pe rebutatii spetei. Deoarece reactiile publice ale acestora, asumate deschis sau sub acoperire, apar la tot pasul.
Ziua sentintei a fost onorata la Tribunalul Bucuresti, in ziua sentintei, de vreo 40 de reprezentanti ai presei. Instanta de judecata a fost reprezentata, dupa cum spuneam, doar de un simplu grefier. Au lipsit din scena actorii prinicipali – fie ei inculpati, aparatori ai acestora sau reprezentanti mai bine salarizati ai tribunalului - si, astfel, reprezentantii presei au cam cam simtit lipsa partenerilor de dialog. Altfel spus, nu prea au avut ei din ce sa fabrice doza de senzational care sa le potenteze relatarile. De aceea s-au intors inspre buna relatie de colaborare cu alti invinsi ai momentului, nimeni altcineva decat procurorii care au instrumentat cazul. Aflam astfel ca sentinta Tribunalului Bucuresti a produs soc la DNA si declaratii la fel de socate. O sursa din randul procurorilor, bineinteles o sursa niciodata identificabila, s-a cantonat intr-o admirabila mirare. Declaratia aproxomativa a sursei, declaratie incredintata ziarisstilor de la Gazeta sporturilor, ar suna cam asa: 'Doi ani si jumatate de ancheta, de comisii rogatorii si vreo 25.000 de file scrise n-au insemnat nimic. La ce incadrare s-a dat pe codul de procedura penala, ca faptele n-au existat, este ca si cum am fi predat justitiei doar copertile dosarului. Fara nimic in el. E incredibil!'.
Declaratia incredintata presei de respectiva sursa, daca este reala, este de o candoare seducatoare. Nu cred ca un versat ar fi fost capabil de atata sinceritate. Doar naivitatea, doar infantilismul poate conduce la o asa fermecatoare recunoastere a faptului ca s-a muncit mult si prost. Fiindca dupa doi ani si jumatate de ancheta, dupa nu stiu cate comisii rogatorii si vreo 25.000 de file migalos maculate, probele ar fi trebuit sa fie convingatoare, sa fie irefutabile, sa nu lase loc interpretarilor, sa forteze categoric verdictul de vinovatie. Sigur, cel putin teoretic, poate exista si varianta unui judecator care se impotriveste cu incapatanare rrealitatii de fapt. Dar daca am in vedere pedepsele propuse de procuratura pentru inculpati, pedepse insumate la vreo suta zece ani de temnita, cred mai degraba in subtirimea probatoriului propus de o ancheta mediocra. Si regret. Pentru ca o astfel de varianta protejeaza faradelegea.
