Trucul invocării Poporului (II)

Traian Băsescu e un politician de forţă şi prin disponibilitatea substanţială de a manipula opinia publică. Una dintre direcţiile acestei manipulări o reprezintă făurirea şi întreţinerea imaginii de om mai puternic decât e în realitate.

Pentru a dovedi că deciziile asumate sunt cerute de Popor, Conducătorul de tip bonapartist convoacă referendumuri. Napoleon al III-lea şi-a confirmat lovitura de stat de la 2 decembrie 1851 prin Referendumul de la 21-22 decembrie 1851. În chip asemănător a procedat Alexandru Ioan Cuza după lovitura de stat din… mai 1864.
Cele două referendumuri din mandatul lui Traian Băsescu au fost, amândouă, eşecuri pentru preşedinte. Cel de la 19 mai 2007 n-a reuşit să scoată din case, în apărarea preşedintelui, decât un număr de 6 milioane de alegători dintr-un număr de 18 milioane. Cel de la 25 noiembrie 2007, dedicat uninominalului, a fost un şi mai mare eşec.
Adoptând bonapartismul la Dâmboviţa, Traian Băsescu a încercat o formulă proprie de a arăta că e mandatat de Poporul Suveran să spună şi să facă tot ce-i trece prin cap.
Convocarea Poporului în diferite locuri pentru ca apoi, invocând numărul mare de inşi veniţi la locul stabilit, să declare că Poporul răspunde chemărilor sale.
Prima experienţă din mandatul actual a avut loc în seara zilei de 18 mai 2007, când Traian Băsescu a fost suspendat de Parlament. Luându-şi în serios declaraţiile despre legătura cu Poporul, preşedintele a lansat bucureştenilor invitaţia de a veni în Piaţa Universităţii la un miting spontan. A fost un fiasco. Fiasco de pe pajiştea din faţa Teatrului Naţional.
Cu toată zbaterea lui Adriean Videanu de a strânge la faţa locului armata de năimiţi a Primăriei, pe pajişte au venit puţini oameni.
Pentru orice politician lucid, modest prin raportare la realităţi, eşecul ar fi trebuit să se constituie într-o lecţie. Un Conducător adulat de popor n-ar fi avut nevoie de mobilizarea cu cântec, ba chiar nici de chemarea de la Cotroceni. La cele două milioane cât au Bucureştii, ar fi fost de aşteptat să se strângă spontan, biciuiţi de spaima că ar putea rămâne fără Cel mai iubit fiul naţiunii, peste jumătate de milion.
Convins însă că e un nou Nicolae Ceauşescu, Traian Băsescu a anunţat în seara de 18 mai 2007 o întâlnire cu Poporul în Agora de Pajişte la finele a trei luni. Un soi de Adunare a Poporului de tip Castro, formulă bizară într-o Europă a mecanismelor democratice strict reglementate. Prima reuniune de acest gen s-a soldat cu un eşec şi mai cumplit. Sesizând, în fine, că formula se întoarce împotriva lui, dându-şi seama că invocarea Poporului e o năzbâtie, Traian Băsescu a renunţat la convocarea Poporului în faţa Teatrului Naţional.
Traian Băsescu e un politician de forţă şi prin disponibilitatea substanţială de a manipula opinia publică. Una dintre direcţiile acestei manipulări o reprezintă făurirea şi întreţinerea imaginii de om mai puternic decât e în realitate.
La preluarea mandatului, Traian Băsescu a sesizat rapid puţinătatea prerogativelor constituţionale menite a-i conferi putere, cât mai multă putere. Pe lângă forţarea Constituţiei în favoarea sa, domnul preşedinte a uzitat şi sugestia de instituţii care-i stau la picioare.
Nu ştim dacă Serviciile Secrete îi dau informaţii despre adversarii săi din presă şi din politică. Sigur e însă că Traian Băsescu are talentul de a ne iluziona că informaţiile prezentate de el în public poartă marca SRI şi SIE. Şi cum cele două instituţii nu vin cu puneri la punct, toată lumea e convinsă că Serviciile Secrete ale ţării îi stau la picioare.
Şiretlicul sugestionării e folosit de Traian Băsescu şi în ce priveşte relaţia sa cu Poporul. Formulă tipică bonapartismului, referendumul a picat. A picat şi răspunsul la convocarea Poporului. I-a rămas, în aceste condiţii, imaginea de om iubit de popor. Ea e întreţinută de domnul preşedinte prin ceea ce presa numeşte băile de mulţime.
Nu există ştire tv despre descinderea lui Traian Băsescu în mijlocul Poporului care să nu se refere la vânzoleala produsă de prezenţa sa în mulţime. Chiar şi duşmanii domniei sale se văd constrânşi să recunoască faptul că apariţia preşedintelui stârneşte frenezii.
Înseamnă asta că e vorba de un politician căruia Poporul i-a încredinţat mandatul să vorbească în numele său? Nici vorbă. Înseamnă pur şi simplu popularitate de vedetă.
Frenezii asemănătoare stârnesc în mulţimi şi vedete ale showbizzului, fotbalişti, moderatori tv. Asta înseamnă că sunt preşedinţi de tip bonapartist?
De observat că Traian Băsescu merge doar în anumite aglomeraţii – hramuri de mănăstiri, pelerinaje la sfinte moaşte, meciuri de fotbal, serbări câmpeneşti – aglomeraţii de cetăţeni fără griji.
Dacă e atât de iubit, de ce nu merge în mijlocul unor cetăţeni care protestează?
Răspuns. Pentru că aici e riscul să nu mai fie primit cu atâta simpatie!