Tudor Octavian - Afinităţi în necaz

SCRIITORUL DE LA PAGINA 3
MEDICAMENTELE nasc prietenii. Cu un domn, despre care am aflat întîmplător că are aceeaşi problemă cu inima ca şi mine, am deschis discuţia cu trei cuvinte-cheie: Zocor, Diovan, Plavix.

SCRIITORUL DE LA PAGINA 3
MEDICAMENTELE nasc prietenii. Cu un domn, despre care am aflat întîmplător că are aceeaşi problemă cu inima ca şi mine, am deschis discuţia cu trei cuvinte-cheie: Zocor, Diovan, Plavix. N-a fost nevoie de mai mult. Ne-am zîmbit, ne-am strîns mîna şi apoi, de cîte ori ne-am întîlnit pe stradă, ne-am salutat ceremonios, ca doi părtaşi la un secret pe care ceilalţi consumatori de pilule, hapuri şi injecţii îl ignoră. Pentru un ins care mi-ar înşira denumirea cîtorva medicamente pentru stomac n-aş avea cum să simt prietenie, solidaritate şi speranţă, deoarece nu ştiu cum acţionează acestea, nu-mi fac legătura cu suferinţele omului. Medicamentele creează afinităţi în necaz.

DUMINICĂ, ÎN ZORI, un amărît trece strada cu un aer victorios. Cară o ladă cu patru sticle mari cu bere proastă. O s-o bea cu prietenii cîteva ceasuri mai tîrziu, mîndru ca tot omul care a primit o însărcinare de mare însemnătate şi a dus-o la capăt. Aceasta ar fi prima parte a observaţiei, cea rea. Partea bună e că ajunge şi o bere proastă ca să te simţi bine cu prietenii. Cînd eşti sărac şi lipsit de şansă tot restul vieţii, un taifas despre toate şi despre nimic anume, dar cu un "Hai, noroc!" la bază contează la fel de mult ca un prînz de afaceri. Şi, apoi, berea de duminică e altceva decît berea de marţi sau de joi. Vine cu starea de duminică.

UN EPIGRAMIST, unul dintre acei oameni care trec neobservaţi, iar cînd deschid gura abia de auzi ce spun, îmi comunică vădit emoţionat că a  debutat cu o "cărticică de poezioare". Omul îşi diminutivează de cînd îl ştiu producţiile literare. Într-o vreme publica "povestioare" şi nu oriunde, ci "în revistuţele pentru copii". A publicat şi "pastiluţe", asta însemnînd articole scurte, pe care ar fi vrut să le adune într-un volumaş, dar n-are destui bănuţi. Ce-i ciudat e că persoana are aproape un metru şi nouăzeci. Unii sînt bărbaţi, dar simt că pe dinăuntru sînt femei. Există şi lungani care pe dinăuntru se simt scunzi.

LA UNIVERSITATE, îmi spune un profesor foarte bătrîn, cataloagele dovedesc mai bine decît statisticile schimbările din societatea românească. Tinerii care veneau să se facă profesori de română se numeau Radu, Ion, Gheorghe, Maria, Ioana, Zamfira. Pe colegii mei de grupă aşa îi chema: Radu, Mihnea, Costache, Mihai. Astăzi, cataloagele sînt pline de nume maimuţărite. Ciudat cum nevoia de originalitate produce o aliniere la nume. Fetele se numesc toate Andreea, iar cînd îşi franţuzesc numele îşi zic Ane-Marie. Am avut curiozitatea să-i număr pe alde Ion, Gheorghe şi Radu în cîteva condici de clasă din anul al patrulea la filologie şi n-am dat decît peste un singur Ion şi doi Gheorghe, din care unul pocit, americanizat, Giorghi.