Turcii şi Turcia (III)

SCRIITORUL DE LA PAGINA 3
Cînd schimbi în grabă, de-a lungul unei zile, locurile, şi stai de vorbă, conform unui protocol pe cît de deschis, pe atît de bine pus la punct, cu primari, dar şi cu lume de toată mîna, timpul se dilată. Ai senzaţia că eşti plecat de acasă de luni în şir, că România e foarte departe, la luni de zile distanţă. Să fi fost şi jurnalist, Einstein ar fi avut motive în plus la fundamentarea teoriilor sale privitoare la relaţia spaţiu-timp.

SCRIITORUL DE LA PAGINA 3
Cînd schimbi în grabă, de-a lungul unei zile, locurile, şi stai de vorbă, conform unui protocol pe cît de deschis, pe atît de bine pus la punct, cu primari, dar şi cu lume de toată mîna, timpul se dilată. Ai senzaţia că eşti plecat de acasă de luni în şir, că România e foarte departe, la luni de zile distanţă. Să fi fost şi jurnalist, Einstein ar fi avut motive în plus la fundamentarea teoriilor sale privitoare la relaţia spaţiu-timp.

Ziaristul român, care a trăit destul în "iepoca marilor realizări ale comunismului" ca să i se aplece numai auzind cuvîntul "realizări" îşi reconsideră în Turcia sentimentele şi rezervele faţă de obiceiul edililor de aici de a prezenta bilanţuri. Cei doi primari de sectoare – Özgen Keskin, la Bursa, şi Fikri Köse, la Maltepe de Istanbul – m-au obligat într-un chip mai mult decît cetăţenesc să-mi reconsider poziţia faţă de promisiunile şi deconturile electorale. Deprinşi, probabil, să dea seamă periodic la modul cel mai responsabil cu putinţă, de respectarea unor angajamente, cei doi primari, ajunşi spre sfîrşitul mandatului, ne-au plimbat pe noi, gazetarii români, prin şcoli, cartiere, centre culturale, case de căsătorii şi spaţii de recreere, ca pe nişte inspectori. Bifînd, adică, pe lista de angajamente electorale, realizările.

Lucrul deosebit aici e la investiţii. Banul public rămîne ban public şi e cheltuit cum zice statul, dar baza e la banul particularilor. Toate aceste cartiere, centre culturale, spitale şi şcoli, văzute de noi şi impresionînd prin calitatea concepţiei şi a execuţiei sînt, în totalitate, afaceri ale particularilor. Primăriile dau locul, omul de afaceri construieşte. Într-un cartier de blocuri, care, prin dotări şi amenajarea spaţiului public, face de ruşine toate zonele rezidenţiale de vile din Pipera, un apartament de trei camere costă doar 70.000 de euro. Acesta e marele adevăr, pe care l-am înţeles la tot pasul în Turcia: totul e mult mai bine făcut şi mult mai ieftin ca la noi. Poate şi pentru că, deşi întorc banii cu lopata – cum spune o expresie balcanică – turcii nu-i irosesc trufaş, doar ca să se dea mari cu bogăţia lor. Un om cu bani, care se manifestă în felul obraznic şi fudul, în care o face la noi un Becali, e izolat de finanţişti şi ocolit de investitori. Adevărul e că în Turcia de azi nimeni nu "sparge" mia de euro cu uşurinţa şi în chipul mîrlănesc cum o fac atîţia îmbogăţiţi de tranziţie la noi. Iar obiceiul de a discuta şi de a munci preţul lucrului pe care-l cumperi prin tratative directe – nu şi-n comerţul din Mall-uri, desigur – e stimulator de ambele părţi. Lucrul cu banii implică la turci multă gîndire. De aceea, în staţiunile lor turistice de tipul "all inclusive" serviciile sînt atît de bune. Se munceşte din greu pentru un ban în Turcia, lefurile nu-s mult mai mari ca la noi, dar banul are putere.