Ulceru-n stanga, ciroza-n dreapta

"Trebuie sa ne gandim la modelul social-european", zice liberalul Tariceanu. Ba, "fara o economie performanta nu se poate sustine efortul protectiei sociale", replica socialistul de pana ieri Basescu. Social-democratia europeana este un model "bazat pe solidaritate si responsabilitate sociala, care sa ne dea posibilitatea sa asiguram o protectie adecvata la nivel social", spune cu toata convingerea premierul de centru-dreapta, dar "nu vom tine tot timpul linia Europei sociale", ne asigura presedintele de centru-stanga.

S-a-ntors lumea cu josu-n sus, liberalii imbraca peste noapte haine social-democrate, iar socialistii au ajuns sa aplaude rolul pietei in alocarea resurselor. Si daca ministrul Finantelor, Ionut Popescu, afirma ca "filozofia noastra este aceea de a incuraja munca, cu alte cuvinte, de a o taxa la un nivel scazut, dar pe de alta parte trebuie sa taxam mai mult consumul", e bine de stiut si ce parere avea clasicul Pareto despre chestiunea in cauza. Celebrul economist italian postula ca bunastarea sociala se defineste numai prin intermediul bunastarii indivizilor si ca fiecare individ este cel mai bun judecator al propriei bunastari. La noi de ce trebuie sa se interpuna intre individ si piata o entitate abstracta - bugetul? Stie el sa gestioneze resursele mai bine decat un cap de familie?! Mai bine s-ar recunoaste ca tendinta de a lua de la toti si de a da mai ales unora ascunde o intentie. Favorurile selective insotite de erori in gestiune pot fi mascate numai daca, inainte de a se da, se ia. Cat mai mult. De fapt, NI se ia, noua, tuturor.

Asadar, romanilor li se DA, liberal, o optiune prin intermediul impozitelor, pentru ca apoi, social-democrat, sa li se IA, cu ajutorul taxelor. In loc sa fie identificata cauza, se umbla iarasi la administrarea efectului: saracia. Potrivit lui Leszek Balcerowicz, "o tara saraca, cu un statut social hipertrofiat, care limiteaza economiile individuale si percepe impozite mari, diminuand motivatia muncii si a initiativei, nu va atinge niciodata un ritm alert de dezvoltare". Ca sa nu se inteleaga cumva gresit, e vorba de "dezvoltare sanatoasa", nu de cresterea de ciuperca dementa a economiei romanesti. O crestere care arata a boom in tabela cu indicatori si a recesiune in buzunarele oamenilor.

Asta e deci boala - redistribuirea. Pentru care Ludwig Erhard are o definitie care se potriveste perfect Romaniei: "Fiecare individ va ajunge sa stea cu mana in buzunarul celuilalt". Dupa socialismul cu fata umana al lui Iliescu, ni se propune liberalismul cu fata socialista al lui Basescu (Tariceanu e doar un element de decor).

Sa lasam insa in urma suporturile doctrinare si sa vedem la ce concluzii ajungem pe seama observatiilor directe. Din cate se vede, indiferent cine conduce Romania - dreapta sau stanga - , politicul dicteaza in continuare economicului, ca-n socialism. Bugetul, si nu sectorul privat, este cel mai important factor de crestere economica. "Stapanul nostru" nu este clientul, ci politicianul. Din acest motiv, cumparatorii nu-si permit sa-si aleaga furnizorii, ci fac coada la ofertele speciale ale marilor magazine.

Dar tocmai fiindca politicienilor de la noi nu le vine bine sa le lase oamenilor libertatea de a alege, ratarile se razbuna. Desi e la fel de stabila macroeconomic ca si vecinii care au promovat de curand in "liga europeana", Romania intra in fibrilatie cand e vorba sa dea piept cu concurenta straina. Si atunci mai are rost sa ne intrebam de ce inflatia nu se reduce si la noi prin majorarea consumului, dupa regula "marfuri mai multe, la pret mai mic", ci prin reprimarea acestuia? Nu, n-are rost, fiindca producatorii nostri sunt preocupati mai degraba de exercitarea unor presiuni politice, de organizarea in grupuri de presiune, decat de managerizarea afacerilor pentru a obtine rezultate financiare mai bune.

Iar apropo de modelul social-european, bazat pe solidaritate, nici in vechea Europa nu mai stie stanga ce face dreapta. Un social-democrat, laburistul Tony Blair, ajunge sa sustina ideea ca banii Uniunii Europene trebuie sa fie folositi pentru crearea de locuri de munca, nu pentru subventii in agricultura. Fireste ca presedintele de dreapta Jacques Chirac se face ca nu aude ca e vorba despre Franta lui. Dar dovada ca gandirea pe termen lung da roade este cel de-al treilea mandat de premier obtinut de Blair - o premiera in istoria moderna a Marii Britanii. Pe cand Chirac a fost reales doar fiindca a vanturat politicianist prin constiinta francezilor pericolul nationalismului. Cam la fel cum a obtinut si Iliescu victoria din anul 2000.

Norocul englezilor este ca laburistii lor sunt mai de dreapta decat liberalii nostri, iar al francezilor - ca mandatele prezidentiale, fie ele si de sapte ani, se termina odata si odata.