Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
În timp ce elitele româneşti dezbat isteric "problema" poneiului roz expus la New York sub patronajul ICR, un atentat veritabil la adresa culturii şi patrimoniului naţional riscă să treacă neobservat. Deşi consecinţele sale pot fi cu adevărat devastatoare.
În timp ce elitele româneşti dezbat isteric "problema" poneiului roz expus la New York sub patronajul ICR, un atentat veritabil la adresa culturii şi patrimoniului naţional riscă să treacă neobservat. Deşi consecinţele sale pot fi cu adevărat devastatoare. Un simplu ordin de ministru spulberă ultima protecţie de care se bucurau pînă acum puţinele obiective clasate drept monumente istorice. Cu o singură semnătură, liberalul Adrian Iorgulescu desăvîrşeşte opera de distrugere urbanistică iniţiată de demolările ceauşiste şi continuată după 1990 de rapacitatea dezvoltatorilor imobiliari.
În aproape două decenii de democraţie postdecembristă, goana după profit a desfigurat marile oraşe ale României la fel de cumplit ca megalomania stereotipă a ultimului dictator comunist. Ofensiva blocurilor hidoase continuă. În locul cartierelor-dormitor ale epocii de aur, cenuşii şi depersonalizante, se construiesc acum zgîrie-norii de sticlă şi beton proiectaţi să scoată maximum de profit din fiecare metru pătrat de teren. Motive diferite, acelaşi efect. Şi acelaşi dispreţ pentru trecut, pentru mica moştenire de istorie şi de civilizaţie care a reuşit să mai supravieţuiască în oraşele noastre. Rechinilor imobiliari nu le pasă de ea nici cît politrucilor de odinioară. Ei ştiu doar că zece etaje de birouri, într-o zonă centrală, pot aduce mai mulţi bani decît cea mai frumoasă vilă brîncovenească. Ar demola fără ezitare orice palat, dacă ar putea să trîntească în loc un hipermarket. Şi, cînd e vorba despre afaceri de multe milioane de euro, avizele din partea autorităţilor locale nu sînt aproape niciodată o problemă. Singura piedică era, pînă acum, statutul de "monument istoric" aflat sub protecţia Ministerului Culturii. La nivel naţional, doar cîteva mii de situri şi de edificii beneficiază de această clasificare. Teoretic, ea ar trebui să garanteze conservarea intactă a respectivului obiectiv.
Un ordin al Ministrului Culturii şi Cultelor (2260/2008) anihilează însă această protecţie, introducînd aberanta procedură de "declasare de urgenţă". Liberalul Adrian Iorgulescu a decis că un monument istoric poate fi declasat dacă "substanţa sa a fost alterată grav sau în cazuri de colaps". Pe ideea că, dacă tot stă să cadă, ce să ne mai batem capul cu el... Inutil să subliniez că această filozofie contrazice flagrant întreaga legislaţie privind protecţia patrimoniului, golind-o practic de sens. Monumentele grav avariate şi cu risc de prăbuşire impun intervenţia imediată în vederea consolidării şi restaurării, nu abandonul definitiv. La ce mai foloseşte clasificarea, dacă este atît de lesne reversibila?
Mai grav, ordinul Ministrului Culturii este o invitaţie la distrugere, un permis pentru crime împotriva patrimoniului naţional. Clădiri istorice care au ghinionul să valoreze mai puţin decît terenul de sub ele pot fi oricînd aduse în pragul "colapsului". Prin abandon deliberat sau chiar prin mijloace mai radicale. În urmă cu cîţiva ani, o splendidă vilă de pe Bulevardul Kiseleff era zilnic stropită intens cu furtunul, la ordinul unui controversat om de afaceri bucureştean care voia să dea un tun imobiliar. Astăzi aproape o ruină, casa s-ar încadra perfect în criteriile "declasificării de urgenţă". Pentru cei mai grăbiţi, un incendiu "accidental" ar putea rezolva rapid problema. Autorităţile sînt gata să se plece în faţa faptului împlinit. Consecinţele nu sînt greu de anticipat.
La Constanţa, de exemplu, tot centrul istoric arată ca după bombardament. În cea mai frumoasă zonă a oraşului – peninsula – bannerele primăriei te avertizează la tot pasul că treci pe lîngă clădiri în pericol de prăbuşire. Din multe dintre ele nu au mai rămas decît carcase fisurate. Chiar şi emblematicele Hotel d’Angleterre, Casa cu Lei sau Palatul Şuţu au fost lăsate pradă paraginei. Adevărate bijuterii de arhitectură, au devenit adăposturi delabrate pentru nomazi. Şatre întregi şi-au găsit refugiu – fără forme legale, desigur – între zidurile cîndva somptuoaselor reşedinţe ale protipendadei. Centrul vechi nu a fost niciodată o prioritate pentru primarul Radu Mazăre. S-ar putea să devină acum, după ce legea care proteja patrimoniul istoric a fost pulverizată de însuşi ministrul Culturii. Nici un obstacol nu mai stă în faţa dezvoltatorilor imobiliari, care vor putea trece nestingheriţi cu buldozerele peste ultimele vestigii ale trecutului. Cei chemaţi să le apere au dat undă verde distrugerii.
