Conceptul de "umbra" (componenta a psihicului omenesc) a fost definit pentru prima oara de un titan al cercetarii psihanalitice, Carl Gustave Jung. El a vorbit despre o umbra individuala, dar si despre o umbra colectiva si-i firesc, in conditiile in care teoria lui a fost fundamentata pe principiul unitatii tuturor fiintelor printr-un Sine unic. Nu voi intra acum in detalii prea specializate, cat voi incerca sa arat la modul cel simplu posibil faptul ca "umbra" nu este o entitate inconstienta de sine statatoare, cat o consecinta a sentimentului nostru de separare. Intr-un fel, umbra pare a fi necesara, caci ea creeaza contrastul de care avem nevoie pentru a vedea lumina. Daca nu este inteleasa ea se poate transforma intr-o putere periculoasa, cu atat mai mult cu cat suntem inconstienti de prezenta ei, inconstienti de rolul si atributele ei, inconstienti de faptul ca se manifesta in realitatea vietii noastre. Poate tocmai pentru ca ramane necunoscuta si neasumata, umbra – fie ea individuala sau colectiva – face viata omului grea si ne convinge, adesea, de faptul ca necunoscutul care ne ataca prin alti oameni, prin razboaie, prin catastrofe, prin ura, distrugere si durere se afla in afara noastra.
Cand vedem raul venind din afara, vedem ca suntem separati de ceilalti oameni. Sinele unic ce ne hraneste vietile nu este recunoscut si din aceasta nerecunoastere se naste "umbra". Dar ce este umbra? Cum putem noi sa ne recunoastem umbra si, prin aceasta, sa folosim energiile ei tocmai pentru a deveni constienti de lumina noastra? Spus foarte simplu, trupul nevazut al umbrei este compus din impulsuri, tendinte psihice si pulsiuni nerecunoscute, considerate inacceptabile la nivel constient. Ce ne place mai putin in personalitatea noastra, in manifestari, in dorinte, in vise sau in impulsuri ascundem, reprimam, negam, impingem in inconstient. Ce-i neadecvat si considerat rau compune umbra noastra. Ceea ce stim mai putin este faptul ca umbra nu poate fi biciuita si tinuta la colt, nu este o entitate statica si lipsita de putere, cat una care se remarca si se manifesta cu atat mai mult cu cat o negam si-o reprimam sau o proiectam asupra lumii.
Noi ne putem investiga umbra si este de dorit sa o facem daca ne dorim sa fim mai fericiti, sa avem relatii mai bune cu oamenii si cu noi insine si daca vrem sa intelegem cine si ce suntem. Pentru asta avem nevoie sa acceptam conditia noastra de fiinte umane, in interiorul careia lumina si umbra coexista pentru a ne face constienti de noi insine. Ceea ce vedem rau, ceea ce ne displace la noi, ceea ce ascundem, ceea ce negam si respingem in noi sfarseste prin a fi proiectat pe ecranul lumii. Ii vedem pe altii rai pentru ca nu ne-am recunoscut partea de rautate din noi insine. Umbra ne-o serveste ca aparitie in lume, ne-o arata aprig la altii si ne-o impune ca experienta de viata. Ne vedem propria umbra cand ii privim pe ceilalti si nici macar nu suntem constienti ca sentimentele din care privim raul sunt la fel de rele ca acelea care l-au creat. Nu de vina avem nevoie pentru a ne recunoaste umbra. Nu sa ne ascundem in spatele tainicelor trairi launtrice, pe care le credem urate si dezgustatoare, pentru a le proiecta apoi asupra celorlalti. Dar putem sti ca, in clipa in care umbra ne atrage in experiente negre, distructive, in trairi de manie, gelozie, ura, nefericire, razbunare sau cine stie ce alte sentimente, ea ne obliga sa le recunoastem ca fiind in trairile noastre. Umbra ne obliga sa ne acceptam asa cum suntem si, in loc sa aruncam un deget acuzator catre cei ce ne chinuie in lume, sa recunoastem ca chinul e-n noi, sa simtim compasiune de sine si sa acceptam ca, atata vreme cat suntem fiinte umane, purtam in inconstient orice rau pe care-l vedem manifestat in altii. Pana la 30 de ani, creierul nostru creeaza conexiuni neuronale pentru majoritatea experientelor posibile, asa incat fiecare dintre noi poate accepta ca a mintit, la fel ca acela pe care-l acuza de minciuna. Fiecare a detestat pe cineva. Fiecare a decis gresit, a ratat, a esuat, s-a razbunat sau a agresat. In clipa in care acceptam ca ceea ce vedem la altii am facut si noi cate putin si – poate – in feluri diferite, umbra pierde din putere. Energia ei se elibereaza prin acceptare si recunoastere de sine, iar noi nu mai resimtim trairile distructive din umbra. Intunericul nu-si pierde puterea prin atac, prin respingere sau prin forta, ci prin acceptare, care vine din recunoasterea lui ca forta a propriului nostru psihic. Noi suntem creatorii umbrei si tot noi o putem transforma in instrument de constientizare, capabil sa ne serveasca intr-un mod uluitor in viata.