Umbra Osetiei peste Olimpiadă

CIORNE
De la Olimpiadele Eladei antice pînă azi au trecut cîteva veşnicii. Ce am învăţat în acest timp? Mai nimic. Nu. Chiar nimic.

CIORNE
Luni, 11 august. Primele ştiri ale dimineţii. Războiul din Georgia ia proporţii. Rusia a atacat aerian oraşul Tbilisi, capitala statului georgian. Armatele georgiene au declanşat în zori un asalt asupra oraşului Thinvali, capitala provinciei separatiste Osetia de Sud. Ultimatum rus pentru retragerea trupelor georgiene din Abhazia. Morţi şi răniţi militari. Morţi şi răniţi civili. 60 de români au primit undă verde de retragere spre ţară prin Armenia. Sîntem la puţin peste 1.000 de kilometri de zona însîngerată a noului război. El a debutat o dată cu Jocurile Olimpice de la Beijing.

Să recapitulăm. În finalul unui spectacol unic, nu numai prin grandoare, ci şi prin flacăra mistuitoare a poeziei (cel mai tulburător poem al păcii din acest mileniu), desfăşurat în "Cuibul de Pasăre" al Stadionului Olimpic, torţa simbolică se aprinde în slăvi. În Olimpia, Sparta şi Atena, oraşele antice care se războiau nu o dată, cînd sportivii intrau pe pistele de alergare armele tăceau. Gloria vitejilor de pe cîmpul de luptă era cedată atleţilor. Alergătorii, aruncătorii cu suliţa şi discul, săritorii erau cei care aduceau măreţie oraşelor şi neamurilor lor. Măslinii din Peloponez, pinii şi uriaşii oleandri, pe care i-am admirat cînd eram tînăr, erau străjerii celei mai frumoase şi paşnice întreceri între oameni.

Deschiderea ultimei olimpiade moderne de la Beijing a fost de-a dreptul fabuloasă. Am auzit comentarii legate de numărul figuranţilor înrolaţi în această uriaşă alegorie. Am auzit contabilizări financiare, sume incredibile, de altfel, cheltuite. Am auzit vorbindu-se mai puţin sau deloc despre metaforele acestui poem sublim. Chinezii, cel mai numeros popor al planetei, receptaţi ca modeşti, sobri, reci chiar, şi-au îngăduit cea mai bogată risipă de lirism din acest început de mileniu. Am lăcrimat la prima medalie de aur a româncei Alina Dumitru, mi-a urcat pulsul la prima întrecere cu vîslele pe un rîu – care nu ştiu dacă era Rîul Galben – unde două românce încordate în spirit şi forţă le-au întrecut într-un finish teribil pe nemţoaicele care păreau în start maşina cîştigătoare. L-am văzut în tribunele marelui stadion din Beijing pe Putin salutîndu-şi grav sportivii. L-am văzut şi pe Saakaşvili, liderul georgian. Erau acolo Bush cu nevasta. Nu-i bănuiam într-un teatru de război. Toţi dau azi declaraţii, dar nu despre Olimpiadă. Poate că ordinele de atac erau lăsate acasă. Armele au tăcut. E vremea sportivilor. Iată însă că umbra Osetiei se lasă ca o cortină grea de praf ucigaş peste Olimpiada de la Beijing. Georgia, provocată de ani şi ani de Rusia, atacă zonele separatiste. Rusia, de parcă ar fi avut armatele aliniate la linia de start a războiului, atacă în forţă Georgia şi nu m-aş mira dacă sediul ei militar "pacifist" se va instala în cîteva zile la Tbilisi. Cît a durat invazia Cehoslovaciei în 1968 cu capturarea liderului de la Praga şi transportarea lui cu avionul la Moscova legat cu mîinile la spate şi culcat pe burtă?

Se desfăşoară la Beijing a XXIX–a Olimpiadă a lumii moderne. S-au făcut pentru acest eveniment cheltuieli uriaşe de energie sufletească. Zeci de mii de sportivi din toată lumea şi-au legat speranţele vieţii de aceste zile care le pot aduce gloria. Din păcate, jurnalele de ştiri în toată lumea încep azi, şi vor mai începe probabil şi mîine, nu cu performanţele atleţilor, ci cu trupurile sfîrtecate în noul război. De la Olimpiadele Eladei antice pînă azi au trecut cîteva veşnicii. Ce am învăţat în acest timp? Mai nimic. Nu. Chiar nimic.