Un Ceauşescu al Guvernului Boc (I)

Preşedintele Traian Băsescu a ieşit în public cu două dialoguri ţinute la interval de douăsprezece ore. Luni seara a fost prezent la o Ediţie specială pe TVR1. Marţi, la prânz, a fost invitatul Marilenei Dumitrescu, tot la o Ediţie specială. Din anumite puncte de vedere intervenţiile sale nu reprezintă o noutate în contextul celor deja patru ani de mandat prezidenţial.

Din ianuarie 2005, de când Curtea Constituţională, copleşită de personalitatea noului preşedinte, i-a dat dreptul de a se pronunţa asupra a tot ce-i trece prin cap, Traian Băsescu n-a şovăit de la a-şi expune în felurite forme – de la interviuri până la vorbe aruncate în timp ce se urca în automobil – părerile sale despre o infinitate de probleme, unele fără nici o legătură nu numai cu funcţia, dar şi cu nivelul său cultural. Sub acest semn, domnul preşedinte poate spune fără să greşească: sunt o întruchipare a poporului român. Pentru că poporul român are acest blestemat nărav, care-l exaspera pe Caragiale, să dea din gură despre orice subiect şi orice domeniu, în felurile locuri: la bodegă, în tramvai, la luatul moţului şi, mai ales, la TV.

Cele două intervenţii ale lui Traian Băsescu au fost dominate de expunerea părerilor sale despre ce trebuie să facă Guvernul pentru ca ţara să iasă din Criză vie şi nevătămată, cu un accent deosebit pe proiectul de Buget al lui 2009.

Părerea cea mai spectaculoasă şi care a produs un scandal uriaş a fost cea potrivit căreia Guvernul ar trebui să îngheţe pensiile şi salariile pe o perioadă de şase luni.

Referirile la activitatea Guvernului nu sunt o noutate. Făcându-şi din a spune principala prerogativă constituţională, Traian Băsescu a schiţat la un moment dat chiar şi o miniteorie justificativă. Domnia sa a susţinut că are dreptul să se refere la activitatea Guvernului, a partidelor, a Justiţiei şi chiar a Parlamentului în postura sa de purtător de cuvânt al poporului român.

Jurnaliştii şi politicienii nu trebuie să tresară uimiţi când domnia sa trage de urechi Guvernul sau Parlamentul.

Pentru că, la o adică, nu domnia sa face asta, ci poporul român.

Desigur, pretenţia că prin gura sa vorbeşte poporul român şi, în consecinţă, tot ce bate câmpii preşedintele – om şi el până la urmă – are evidente note de infailibilitate, deoarece e vorba de poziţia poporului român, merită discutată în multe planuri: de la cel politic până la cel psihiatric.

În cazul celor două prestaţii din această săptămână pot fi remarcate însă deosebiri categorice faţă de prestaţiile din ultimii patru ani de mandat. Referirile la activitatea Guvernului din vremea guvernării Tăriceanu s-au întâmplat într-un context de deosebiri clare dintre Preşedinţie şi Guvern.

Altfel spus, deşi Traian Băsescu denunţa mai mult sau mai puţin îndreptăţit Guvernul Tăriceanu, spunea ce-ar trebui să facă şi să dreagă Guvernul, opinia publică identifica părerile preşedintelui ca fiind ale unui politician a cărui putere faţă de executiv rezidă în posibilitatea de a critica.

După tresărirea sa de verticalitate din vara lui 2005, Călin Popescu Tăriceanu a căpătat o independenţă clară faţă de preşedinţie, transformată treptat-treptat în adversitate. Astfel că oricât de juste ar fi fost criticile şi recomandările făcute Guvernului Tăriceanu de Traian Băsescu, toată lumea le lua drept ceea ce chiar Traian Băsescu susţinea că sunt: nişte simple păreri.

Toată lumea era conştientă că premierul, Guvernul îşi puteau permite să nu ţină cont de ele. Ba chiar să reacţioneze polemic la spusele lui Traian Băsescu şi, mai mult, să procedeze pe dos decât cele recomandate de la înălţimea Dealului Cotroceni.

Fiind cunoscută această realitate, de altfel perfect constituţională, după fiecare intervenţie publică a lui Traian Băsescu, presa dă fuga la Călin Popescu Tăriceanu şi la liderii PNL pentru a le cere opinia. Urma ceea ce avea să se împământenească sub sintagma Un nou scandal între preşedinte şi Guvern. Cam la atâta se reducea ecoul spuselor lui Traian Băsescu. Nimeni din România nu vedea în afirmaţiile preşedintelui altceva decât nişte simple opinii.

Situaţia e net schimbată în cazul celor două intervenţii de la Radio şi de la TVR. Să precizăm că, spre deosebire de alte momente, cele două interviuri au fost luate într-un remarcabil stil profesionist. Atât Luca Niculescu, cât şi Marilena Dumitrescu, păstrându-se în limitele politeţii, l-au hărţuit pe preşedinte cu întrebări precise, i-au pus în faţă afirmaţii anterioare.

Unde sunt privirile languroase de amorezat fără speranţă ale lui Radu Moraru? Mă mir că, după aceste două interviuri, Traian Băsescu nu s-a dus fuga la televiziunea lui George Păunescu să i se facă un masaj cu limba unsă cu miere!

(Va urma)