Un cerc vicios

Suntem excepţionali în unicitatea noastră. Dincolo de preşedinte, Guvern, Biserică, Poliţie, Sănătate, Justiţie, magnaţi corupţi, partide po­litice, Parlament, alegeri, mass-media, criză financiară, pensii şi asigurări, există o singură realitate: tot ceea ce criticăm, urâm, respingem, blamăm, condamnăm la un moment dat nu este altceva decât produsul minţii şi faptelor noastre.

Nu se va face curăţenia necesară în această ţară până când noi nu vom evacua gunoaiele din mintea noastră. Corupţia o să înceapă să dispară din momentul în care poporul va începe să gândească altfel şi va acţiona în consecinţă.

Îmi aduc aminte că în 1989 lucram într-un mare institut de proiectări de unde îşi luau leafa câteva mii de oa­meni. Privind acum retrospectiv, era ca un fel de Românie mai mică. De ieri sau de azi. Modelul re­laţiilor interumane corupte şi al mentalităţilor retrograde nu s-a schimbat fundamental în ultimii 20 de ani. Corespondent, conducerea institutului de atunci era ca Guvernul de acum, iar dictatorul comunist era ca preşedintele în funcţie azi.

Singura diferenţă este că, dacă înainte de 1989 nu aveam voie să spunem nimic, ca să nu se întâmple ceva, acum suntem liberi să spunem orice, că tot nu se întâmplă nimic. Dictatura celor de la putere a renunţat doar la represiune şi ideologia comunistă. Şi, desigur, şi-a rafinat metodele de a se menţine la putere. Represiunea brutală a fost înlocuită cu manipularea subtilă şi jocurile diabolice de culise. Puşcăria politică a fost înlocuită cu li­bertatea de a crăpa de foame. Frica a fost înlocuită cu indiferenţa. Fosta Securitate s-a transformat într-o mafie economică.

Iar legile te obligă să-ţi plăteşti taxe­le, pentru ca, de exemplu, undeva, în vi­loaiele kitsch din zonele rezidenţiale "selecte", nişte "doamne" să aibă asiguraţi miile de euro lunari bani de buzunar pentru cheltuielile personale. Şi asta s-a întâmplat pentru că poporul a permis-o, nu altcineva. Şi a permis-o pentru că majoritatea oa­menilor erau obişnuiţi cu acest tip de gândire, era mo­dul lor de a se "des­curca" de pe o zi pe alta. Nu contează că ministrul X sau omul de afaceri Y este corupt, atâta vre­me cât ne asfaltează, ne trage apă-cu­rent-canal, face şcoli şi biserici, parcuri, ne lasă să facem ce vrem, nu ne dă afară, nu ne taie din salarii şi, mai ales, ne lasă şi pe noi să "ciupim" câte ceva ca să ne completăm leafa. Numai că nici măcar asta nu s-a în­tâmplat. Iar adevărul crud este că pur şi simplu o eco­nomie şi o democraţie sănătoase nu pot funcţiona pe baza unei astfel de mentalităţi.

Când, în urmă cu mai mulţi ani, undeva în Ame­rica Latină, autorităţile au reuşit să prindă un celebru şi sân­geros baron al drogurilor, s-au tre­zit cu manifestări populare. Miile de ţărani, agricultori, muncitori angajaţii de pe vastele sale plantaţii de coca şi canabis ­ au protestat că statul i-a lăsat fără sluj­be. Mafiotul asigura locuri de muncă şi venituri pentru o întreagă regiune. Iar oamenilor nu le păsa că produsul mun­cii lor era extrem de toxic. România este ţara în care marea corupţie este hrănită zi de zi, de jos în sus, de corupţia mică, de la nivel indivi­dual. Astfel se păstrează sistemul social de relaţii al cererii şi ofertei de corupţie. Un cerc vicios, care asigură buna funcţionare a economiei subterane şi "libera circulaţie" a "banilor negri".

România este ţara în care cei mari fură aproape tot, cei mici se aleg cu firimiturile şi restul crapă de foame, de boală, de singurătate, de indiferenţă, de nesimţire, din neatenţie, din lipsă de judecată...