Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Ar fi timpul unei tăceri. Aspre. Rigide. Uscate. Precum altădată Sfinţii Părinţi din pustia Egiptului înţelegeau să se adreseze lumii. Ce minunat e să umpli albul cu alb! Cuvintele cu "necuvinte” .
Tăcere.
Alb.
Lumină.
E greu, foarte greu. E frumos, e extraordinar de frumos, dar e insuportabil. Cuvintele îţi ţâşnesc din gură ca un reflex al vorbirii, nu ca o datoria celestă de a transmite ceva.
Pântecele. Organ al vorbirii. Subiect de monden. Obiect de negociere. Punct sensibil al sufletului. Redută vulnerabilă a inteligenţei. Tuturor celor care în zilele astea fac ultimii paşi pe drumul marelui post al Pastelui vă adresez tăcerea mea neîmplinită.
Pentru că de acum înainte, până vineri, şi încă multă vreme după, ar urma firesc, terapia tăcerii: aspre, uscate, rigide, plină de compasiune şi de înţelegere. Mustind de iubire. Supraîncărcată cu darul renunţării de sine. Aspru e postul pântecului. Mai abitir e cel al cuvintelor. Cum e aia să taci, dacă nu poţi spune cuvinte de iertare şi de iubire? Mântuitorul şi-a început martiriul printr-un post de patruzeci de zile de la mâncare şi băutură. L-a încheiat printr-un post al cuvintelor în faţa judecătorilor Săi.
