x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Un proiect pentru România

Un proiect pentru România

de Ion Iliescu    |    23 Iul 2014   •   15:46
Un proiect pentru România

Mai mult decât orice, România are acum nevoie de un proiect. Nevoia este cu atât mai mare, cu cât, de zece ani, lucrurile au mers la voia întâmplării. Nu spun o noutate: naţiunile nu pot trăi şi gândi, de pe azi pe mâine, sub tirania imediatului. Împreună trebuie să învăţăm să gândim din perspectiva timpului lung.

Înţeleg nerăbdarea multor români care vor schimbarea imediat. Din păcate, nu se poate. Schimbarea cere timp, gândire strategică şi, mai ales, efort colectiv. Şi mai cere ceva: agenţi ai schimbării, oameni care să arate calea şi să-i aducă pe ceilalţi alături de ei, pentru atingerea scopului propus.

La terminarea mandatului, în 2004, am elaborat o Strategie de Dezvoltare a României până în 2025. Ea a fost cu adevărat produsul unui efort colectiv, care a implicat oameni politici, specialişti din diverse domenii economice şi tehnologice, sociologi, reprezentanţi ai societăţii civile. Ideea principală era aceea a modului în care putem folosi integrarea europeană pentru a reduce decalajele istorice de dezvoltare faţă de occidentul european. Am insistat ca această Strategie să fie astfel gândită încât să treacă dincolo de ciclurile electorale. Din păcate, ea a căzut victimă politicianismului, egoismului celor care cred că lumea începe şi se termină cu ei.

Remarc cu încredere faptul că se afirmă o nouă generaţie de români, care consideră că ţara asta are nevoie de un plan pe termen lung, pentru a se dezvolta şi pentru a se moderniza. Nimeni nu-i profet. Nimeni n-ar putea spune cu precizie ce va fi peste 25 de ani. Dar cred că ne cunoaştem deja punctele tari şi punctele slabe, că ştim care sunt nevoile şi aşteptările oamenilor, pentru a construi un nou proiect.

Există câteva lucruri în jurul cărora trebuie să se construiască un proiect de viitor pentru România. În plan politic, consolidarea democraţiei, care trebuie să fie ceva concret, nu o faţadă care să ascundă apucături totalitare. Economia nu va fi performantă atâta vreme cât nu vom avea un sistem public de educaţie performant şi unul de sănătate la fel de performant. Trebuie să reducem decalajele de dezvoltare între sat şi oraş, ca şi pe cele între diversele regiuni ale ţării. Trebuie să investim în cercetare şi dezvoltare, în industria digitală. Societatea trebuie să devină mai solidară, avem nevoie de mai multă justiţie socială, care să reducă polarizarea socială nesănătoasă.

Cred că este terenul pe care se va da lupta pentru viitoarele alegeri prezidenţiale, cu condiţia ca toţi competitorii să fie responsabili şi să gândească în logica binelui comun.

×