Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Poate ca avem nevoie, incontinuu, de ceva care sa ne oblige sa vrem sa ne autodepasim. Intotdeauna, alt scop in viata. In functie de varste, de sentimente, de ultimele tendinte aparute pe marile scene. Da, luam la rand toate criteriile posibile si, uneori fara sa realizam, ne construim in minte si in suflet noi idealuri, noi repere, noi iluzii.
Cand suntem foarte mici, cele mai mari probleme pe care trebuie sa le suportam se invart in cercul naiv al jucariilor si al plimbarilor lungi prin parc. Apoi, parcurile ne raman mici, jucariile imbatranesc langa noi si urmatoarea etapa ne obliga sa gasim un alt unghi prin care sa privim inainte. Gradinita, grupa mica, grupa mijlocie, grupa pregatitoare, pe toate vrem sa le trecem cu bine, sa luam buline albastre de la doamna educatoare, sa ne imprietenim cu colegii cu care impartim frateste atentia celor din jur, vrem sa fim buni in ceea ce facem, ca sa fie si ai nostri mandri, ca sa se poata lauda cu reusitele noastre de copilarie aproape tarzie. Urmeaza scoala. Debuteaza banal, ca un joc cu prea multe reguli si totusi, pe masura ce trec anii, ni se aduc dovezi clare ca aceasta e, de fapt, prima perioada complicata a vietii de om mic care devine om mare, o perioada care ne marcheaza si ne pregateste pentru ce urmeaza. Asa, ca de nicaieri si ca dintotdeauna, apar alte scopuri pentru noi, elevii de serviciu: nota mare la matematica, planse frumoase la desen, comunicare buna cu colegul de banca, pauze de care sa ne bucuram cum trebuie, festivitatea de la inceputul anului, profesori multumiti de atentia pe care le-o acordam. Facultatea? Scopuri asemanatoare, specializate insa pe o anumita arie de cunostiinte, scopuri tratate cu raceala maturitatii pe care multi dintre noi vor sa dea impresia ca au cunoscut-o devreme si ca, prin urmare, o stapanesc fara greseala.
Nici nu ne dam seama cand incepe viata cu adevarat. Ne agatam de cate un plan, pe termen lung sau scurt, ne trasam riguros pasii pe care ar trebui sa ii facem ca sa ne simtim bine in prezenta catalogului in care suntem obligati sa figuram, ne impiedicam de cate o ezitare si, asa, incet-incet, timpul trece pe langa noi ca un batran cavaler, obosit si fara chef de lupta, ca o lumina blanda care nu mai stie cum sa faca ordine in frigul palmelor noastre ratacite. Cand se termina cu invatatura, cand nu ne mai leaga oficial nici un fel de reper calendaristic nici de scoala, nici de facultate, ni se impun noi norme de supravietuire, lucram la program, avem rude fata de care suntem obligati sa aratam solidaritate, compasiune, sprijin de toate felurile. Dupa ce apar copiii, se da din nou totul peste cap, mai mult ca oricand, ca si cum, pana in acea clipa, noi nici nu am fi avut vreodata viata, ca si cum abia atunci am invata coordonatele respiratiei.
Un cantec, un vers, un telefon, o fotografie dintr-un trecut complet, o iluzie ca se poate, o voce clada la capatul celalalt al firului, un rasarit furat eternitatii, o promisiune, o marturisire, un peisaj care sa semene cu toate sentimentele noastre, un moment de liniste peste un infinit de tresariri, o lacrima de neputinta, o privire, o emotie mai puternica decat orice singuratate, o intalnire intamplatoare cu oameni dragi, un mesaj de bun venit sau un mesaj de ramas-bun, din toate aceste nuante ale realitatii se nasc scopuri, din fiecare idee care ne obsedeaza inainte sa adormim, din fiecare gand cu care ne trezim in minte la prima ora a diminetii, de acolo ni se livreaza modestele sperante care ne tin in viata, care ne definesc si ne ajuta sa ne crestem.
Nu stiu daca e regula, dar la mine se confirma: e nevoie de repere de care sa ne agatam, e nevoie urgenta de scopuri cu care sa ne imbogatim biografia, e nevoie, in fiecare zi, sa credem ca nimic nu e intamplator, ca noi nu suntem o intamplare. Cat inca avem o zi a anului care sa ne oblige la viitor, e bine. Si nu spun asta intamplator. In cazul meu exista cel putin doua date pe care le-am confiscat calendarului. Probabil, pentru totdeauna. 15 septembrie, pentru anii in care am fost elev si am iubit scoala neconditionat. 1 octombrie, pentru urmatoarea etapa importanta a vietii mele. Apropo, azi incepe facultatea...
Citește pe Antena3.ro
