Un tărăboi neobişnuit, dar cu tâlc

Dedesubturile cazului de spionaj 

Cine se pricepe cât de cât la servicii secrete ştie că în cazul prinderii unui spion, momentul cel mai important rămâne nivelul de tărăboi făcut în jurul cazului.

Dacă monitorizarea şi prinderea unui spion depind în exclusivitate de serviciul de contrainformaţii al unei ţări, tărăboiul depinde exclusiv de decidenţii politici.

Istoria cu cetăţeanul bulgar care spiona în favoarea Ucrainei e deja ştiută şi răsştiută. Potrivit documentelor şi declaraţiilor oficiale, subofiţerul Floricel Achim, din cadrul Ministerului Apărării, îi punea la dispoziţie cetăţeanului bulgar, Zikolov Marinov, informaţii clasificate. Acesta din urmă le livra ataşatului militar al Ucrainei la Bucureşti. Arestarea celor doi a fost urmarea unei acţiuni complexe, desfăşurate pe mai mulţi ani, a Serviciului Român de Informaţii. Ataşatul militar al Ucrainei a fost expulzat.

Din perspectiva celor afirmate la începutul acestui  comentariu, ne vom opri asupra tărăboiului făcut în legătură cu cazul.

Pentru a înţelege nivelul de tărăboi creat în legătură cu acest caz, se impune să ne lansăm într-un caz ipotetic.

E lucru ştiut că se spionează reciproc şi statele aliate, ba chiar şi cele frăţeşti.

Să presupunem că SRI descoperea un agent CIA care a recrutat un funcţionar român pentru a-i livra informaţii confidenţiale. Într-un asemenea caz, SRI ar fi procedat cu o maximă discreţie. Nici vorbă să-l aresteze pe spionul american. Iar dacă acesta ar fi lucrat la ambasada SUA de la Bucureşti, nici vorbă să-l expulzeze. S-ar fi mulţumit să-i contacteze pe cei de la CIA şi, după ce le-ar fi bătut obrazul, le-ar fi cerut să-şi retragă omul din România.

Desigur, SRI ar putea proceda şi altfel.

Şi anume să-l aresteze pe agentul CIA, să-l expulzeze pe omul de legătură din România şi, mai ales, să facă tărăboi în jurul cazului. S-ar fi întâmplat aşa dacă decidentul politic, la care cei de la SRI ar fi mers cu dosarul, ar fi zis: OK! Hai să le dăm una peste bot americanilor! Decidentul politic e, se înţelege, preşedintele Traian Băsescu.

Să presupunem că SRI descoperea un agent rus acţionând pe teritoriul României. Şi în acest caz, decidentul politic stabilea dacă să se facă sau nu tărăboi. El putea să spună celor de la SRI să procedeze cu discreţie, motivând că nu vrea să ne certăm cu ruşii, sau dimpotrivă, să facă tărăboi, pentru a se ajunge la o înrăutăţire voită a relaţiilor cu Moscova. În cazul procedurii cu discreţie, românul era îndepărtat fără motiv din postul pe care-l deţinea. Există şi posibilitatea ca atât în cazul românului, cât şi al spionului să se purceadă la ceea ce în limbajul de specialitate se numeşte întoarcerea orchestrei. Cei doi erau puşi să lucreze pentru noi, intoxicând serviciul străin cu informaţii false.

Ce observăm în cazul Zikolov Marinov? Un tărăboi de proporţii, nemaiîntâlnit până acum nu numai în anii postdecembrişti, dar şi în anii Ceauşescu. Cetăţeanul bulgar Zikolov Marinov şi românul Floricel Achim au fost arestaţi. Despre asta s-a dat un Comunicat DIICOT. Comunicatul DIICOT nu livrează numele statului pentru care spiona cetăţeanul bulgar. Se mulţumeşte să spună că e vorba de un stat nealiat. A doua zi însă, lovitură de teatru: DIICOT dă publicităţii imagini de la arestarea cetăţeanului bulgar.

Curtea de Apel dă publicităţii Motivaţia Sentinţei de reţinere a cetăţeanului bulgar şi a cetăţeanului român. Documentul indică limpede că informaţiile sustrase dintr-o unitate militară din România mergeau la ataşatul militar al Ucrainei la Bucureşti. Ziarele şi televiziunile mediatizează informaţia transformând-o într-o aserţiune oficială: Ucraina a spionat din punct de vedere militar România prin intermediul unui diplomat aflat la post la Bucureşti. La Kiev se anunţă că ataşatul militar al Ambasadei Ucrainei în România a fost expulzat luni şi declarat persona non-grata. Până şi un ageamiu într-ale relaţiilor internaţionale îşi dă seama de un adevăr: Decidentul politic – Traian Băsescu – a dat undă verde creării unui uriaş scandal într-un caz în care de regulă se procedează cu maximă discreţie. Un alt lucru pe care-l ştiu cunoscătorii e următorul: Fiecare ţară e împânzită de spioni ai altor ţări. Aceştia sunt, de regulă, monitorizaţi de serviciile de contraspionaj ale ţării respective şi lucraţi operativ în aşa fel încât să nu producă mari pagube. La un moment dat, când ţara respectivă vrea să ducă la înrăutăţirea bruscă a relaţiilor cu o altă ţară, ia un spion de pe listă şi-l dă în gât. La rându-i, ţara respectivă ia şi ea un spion de pe listă şi-l dă în gât, în cadrul unei operaţiuni cunoscute drept retorsiune.