Un tramvai numit anticorupţie

La trântă cu flagelul corupţiei a fost convocat şi parcul de tramvaie al instituţiei municipale de transport. Pentru ca tot Bucureştiul pedestru să fie conectat la lupta cea mare, lo­zinca "mergi pe linia anticorupţie" a fost  pictată pe pereţii vagoanelor, şi pe afară, şi pe dinăuntru. Să le intre în cap pasagerilor, să aibă la ce se gândi când merg grămadă la muncă sau bat drumurile spre casă. Chiar şi autobuzele Mercedes, suspectate că au fost luate pe şpagă, au lozinca pusă la vedere. Este drept, puţin mai discret că afacerea încă pute şi de asta aşteaptă ministrul Justiţiei să treacă mirosul să intre în prescripţie jumulirea banului public.

Când văd tramvaiele apropiindu-se de staţie legănându-se pe şine ca raţele, când le aud scrâşnetul de fier care scoală şi morţii ştiu: iată, vine peste noi anticorupţia, ca destinul. Pun mâna pe buton, apăs încă o dată, pentru că uşile uneori nu răspund la comandă, şi urc icnind cele două trepte înalte spre bou-vagon. Bag seama, suntem mulţi. Proşti, dar mulţi, vorba clasicului. Şi toţi mergeam într-o singură direcţie – pe linia asta trasată lui Traian Băsescu de toată floarea americano-europeană: anticorupţia.

Duhneşte a oameni munciţi, feţele sunt încrâncenate, dar ne înţelegem între noi. Fiecare luăm chipul şi asemănarea lui Daniel Morar – privirea fixă, maxilarele strânse şi un damf de turţ care-şi face loc printre plombele căzute. Deh, ca la interogatoriile de gradul 3(trei)! Suntem pătrunşi de răspunderea ce o avem odată suiţi în vagonul anticorupţie. Devenim vigilenţi. În primul rând la propriile buzunare, să nu fim operaţi de vreun intrus nealiniat, un şuţ aflat sub coperire de luptător anticorupţie. Apoi, suntem deja avertizaţi că după ce ben Laden a căzut din elicopter direct în mare, pericolul terorismului a crescut. Aşa că pe lângă corupţie, trebuie să fim atenţi şi la niscai terorişti. Nici nu ştii de unde răsare un Haysam! Corect ar fi să se pună tramvaie şi cu lupta antiteroristă. Să nu se amestece însă luptele. Se poate ca la dus să fie anticorupţie şi la întors antitero. Din cer nu mai vine nici un pericol, ne-am tras scut peste bască la Deveselu, aşa că, apărarea aer-sol, sol-aer e rezolvată de oltenii caracaleni. Abia din 2015, îmi ghiceşte gândul un procuror călător de lângă mine şi adaugă întrebător – şi până atunci? Belim prazul la cer, răspunde alt procuror plouat ca un maidanez ud. Mă văd deja cu încă o sarcină – să ţinem loc de scut până vin americanii cu tiribombele. Târâş-grăpiş, din staţie-n staţie ajungem la Gemeni şi stăm, şi stăm. Acolo, de când s-a modernizat traseul lupta anticorupţie bate pasul pe loc chiar şi 20 de minute. S-a tras o fluidizare de trafic sub lozinca străbună "pe aici nu se trece". Şi nu se trece! Dacă stă, omul măcar gândeşte. Că nu-s Napoleon să merg să şi lupt. Văd un troleibuz şi el blocat în dezastrul de la Cotul Domului – denumirea intersecţiei Galaţi-Dacia. Îmi vine gândul cel bun. Văd că n-are nimic scris pe perete. Dacă-l băgăm şi pe el în luptă să ne apere de iranienii care au pus rachetele pe cartier? Scriem pe troleibuz "scut antirachetă" şi treaba-i ca şi făcută. Plus că din când în când le mai sare captatorul pe post de ripostă.
Bre!, ţipă lumea la vatman! Dă drumu’ la uşă că ne apucă revelionul până la staţie! Vatmaniţa – că el era de fapt o ea, aduce a Kovessi, zice cu un glas spart prin microfon: "Răbdare bre, că n-am voie să dau drumu’ la uşi între stăţii. Mai ţine-te puţin, că eşti om mare!"
Şi-şi zice în barbă: Ce căcăcioşi duc eu pe linia asta anticorupţie!

Publicul călător-procuror nu aude blasfemia şi tace adânc. Luptă în continuare. Mai e puţină corupţie şi ajungem la destinaţie. Bag mâna după portofel şi îngheţ!

Care l-ai julit, mă anticoruptule? Întrebarea cade în gol, bou-vagonul e dus o dată cu portofelul. Îmi pare rău că era din piele. Dar mă bucur ca prostul pentru că era gol. Ha-ha-ha! Ce pagubă pe hoţ!