Cam în aceste cuvinte se rezumă noua simţire de la naţională, nu mai intrăm în partide cu ghetele-n mână să nu deranjăm gazonul bogaţilor, nu mai avem fruntea plecată ca a rudelor de provincie, care se sfiesc să intre încălţate în holul neamurilor ajunse la oraş. Trufia austriecilor, ei, cu aroganţă de mare imperiu că au intrigărit Europa până n-au mai putut, şi-au scrântit picioarele şi au pierdut la Viena cu 2-3 în faţa românilor.
Antrenorul naţionalei Austriei declara înainte de meci că nu ar dori niciun român în echipa austriacă, iar după înfrângere s-a întrecut cu jucătorii austrieci în cuvinte sfidătoare cum că România n-a meritat victoria, doar a profitat de greşelile vedetelor vieneze. După numai 3 minute de joc, tricolorii le-au scuturat plasa, Florinel Coman i-a culcat pe doi jucători ai Vienei doar cu o rafinată fentă de corp, pasă teleghidată, şi Alibec, după o zvâcnire, le-a dat un gol cu balonul şutat de a mângâiat iarba de lângă bară. Iar Maxim i-a învins la golul al treilea cu un lob de plutea mingea parcă era drona unor îngeri. Doi bărbaţi cu privire semeaţă şi fără complexe de inferioritate, cu preaplin de personalitate şi siguri pe calităţile genei româneşti, Mirel Rădoi şi Adi Mutu au instituit o altă mentalitate la naţională, pentru prima oară temeritatea de a ataca de la debut, fără acea ferecare într-o defensivă de iepuri fricoşi.
Un component al naţionalei, care a vrut să rămână anonim, a spus că aşa de frumos este la naţională, încât abia aşteaptă să revină şi se va antrena la turaţie maximă la echipa de club, pentru a da cel mai bun randament la lotul reprezentativ. De altfel, să ne amintim demonstraţiile de personalitate şi mândrie pe care amândoi antrenorii de la reprezentativa mare şi de la Under 21 le-au arătat în faţa încăpăţânatului şi dictatorului Piţurcă, în faţa căruia nici federaţia, nici lotul nu îndrăzneau o silabă. Cu ani în urmă, pe când era jucător decisiv şi în plină formă, Mirel Rădoi a refuzat să mai vină sub bagheta lui Piţurcă, după ce a avut contraziceri cu despotul. Iar Mutu s-a contrat şi el cu Piţi, l-a acuzat de metode învechite, a avut tupeul să-i facă avansuri şi amantei balerine Vica, cu care Piţi se afişa ca un sultan din „O mie şi una de nopţi”! Această încredere în ideile lor, în calităţile lor, cei doi antrenori tineri le-au sădit şi în rândul convocaţilor la naţională.