Unde-s doi, puterea creSte. Nu Si mintea.

Ca sa stiti de la inceput: nu-mi place sindicatul. Ideea ca niste oameni si-ar putea vinde patronatului si altceva decat munca lor (sau a altora) imi suna a secol XIX.

Nu-i vorba - poate sunt si influentat - de sindicatele pe care le stiu, astea ale noastre. Organizatii care pun la comun incompetenta, lenea si spaima de concurenta si incearca sa vanda melanjul astfel rezultat ca drept inalienabil al omului la munca. Adaugati dupa gust steagul rosu sau albastru.

Totusi poate ati observat (daca vreodata v-a trecut prin cap sa cititi Constitutia) ca tara noastra permite libera asociere. Foarte rezonabil, cu toate ca as avea o mica plangere: libera dez-asociere, individualismul si jemanfisismul nu sunt mentionate in aceeasi constitutie. Drept pentru care, ma gandesc, oamenii trag concluzia ca e mai bine sa fii membru decat sa nu fii. Si se inscriu in sindicat. Dar poate ca e prea simplist...

Si, oricum, nu despre asta e vorba, ci despre miscarile de strada si de cabinet dedicate pastrarii Codului Muncii in versiunea Socialismo o Muerte lasata cadou de cabinetul PSD. Pe scurt, codul asta, modificat dupa cheful sindicatelor, face ca un om sa-si piarda slujba foarte greu. Si condamna pe bietul patron, care vine cu ideea concedierilor la focurile iadului, bataie (morala) in piata publica si-o amenda in tribunal.

Nu stiu daca doar mie mi se pare, dar cred ca sindicatele au o opinie proasta despre pierderea slujbei. Eu insa am una foarte buna. Nu doar pentru ca intelepciunea populara spune ca "orice sut in fund e un pas inainte". Ci si pentru ca un om liber pe piata muncii e o oportunitate de forta de munca pentru un alt business. Unul mai destept. Unul cu piata de desfacere. Unul mai profitabil pentru patronul lui si (urasc cuvantul asta, dar hai!) societate. Un somer e, daca vreti, o tentatie pentru un om de afaceri cu bani. Stiu ca suna cinic, dar, daca ati citit pana aici, probabil ca aveti slujba, asa ca putem discuta la rece chestiunea: un angajat tinut de mila Codului Muncii sa taie frunza la caini e un dezastru nu doar pentru patronul lui, ci si pentru piata muncii.

Gandirea sindicatului e insa alta: patronul trebuie impiedicat sa faca un profit imoral. Ce inseamna imoral? Mai mare decat un salariu mediu pe economie, dupa unele calcule din ochi. Treaba lui e sa asigure slujbele astea care sunt, nu sa-si faca inca o fabrica din economiile rezultate. Si asa mai departe...

Oficial, batalia pe Codul Muncii e una dintre patronat si sindicate. De fapt, adevarata lupta e intre oamenii care stiu sa faca ceva si cei care se organizeaza sa nu invete nimic nou. Intre cei care stiu ce fac si cei care vor sa faca tot ce stiu. Obligatoriu, c-asa scrie la statut!