Vanghelia dupa Becali

Afumat ideologic de "Golden"-ul prezidential, crescatorul de animale Becali, om cu frica de Dumnezeu si iubire de pamant cu epoleti, schimba pe nepusa masa steaua partidului si brusca inca o data Puterea, in stilu-i inconfundabil si nespus de drag maselor de chibiti dilii. Brutal si ghiolbanesc, adica

Descoperirea noii Vanghelii fusese comentata in fel si chip in tara valurata de la gurile Dunarii. Oamenii se imbulzeau neostoiti s-o citeasca si sa afle astfel cum traisera stramosii lor la inceputul mileniului III. Mare le fu uimirea sa constate ca tinutul intins pe felii domoale la poalele Carpatilor era atunci locuit de niste indivizi ciudati si de neinteles. Dar mai de neinteles erau conducatorii ce se randuiau cu vesela sminteala si proaspata lacomie la ocarmuire. Locuitorii se distingeau printr-o nepasare ce enerva strasnic strainatatea simandicoasa, pusa in grea incurcatura de indiferenta neamului lui Tandala. Un popor pizmas si cartitor din cale afara, cam nespalat si puturos, dar iubitor de cleveteala si spirtoase. Desigur, cati mai ramasesera din el, dupa plecarile masive in Europa Occidentala, la cules de portocale si capsuni. De pe urma astora, a sarmanilor migratori, soli ai obsedantei integrari, supravietuiau nu doar rudele tintuite in batatura patriotica, ci si PIB-ul costeliv. O societate de closet inflorise sui in locurile binecuvantate de soborurile cheflii, varate cu cadelnita cu tot sub anteriul politicienilor venali. O "mantuire" dracoasa si facila prin saracie si lenevoasa asteptare, asa propavaduiau atletii Domnului, barcaiti ascuns pe la dedesubturile de informatori zelosi. Satui de zvonuri si epistole neortodoxe, bine ticluite si aruncate cu interes anume prin foile de ziar ale vremii, romanilor li se nazarise sa scoata o lege care sa purifice gloata atinsa de boala gherlelor si canalelor comuniste. Ii zisera "lustratie" si galcevile se tinura lant, desi nomenclatura "lustratilor" din Primaverile autohtone, primise, un deceniu si jumatate, increderea "lustrangiilor" electorali, socotita in mandate parlamentare si jilturi guvernamentale. De aceea multi se intrebau nedumeriti ce rost are tardiva lege, insa glasul le era acoperit de isteria provocata inadins de agitatorii simbriasi si deloc apolitici. Si nici nu era indicat sa-i incontrezi, sa-i infrunti, ca deveneai pe loc atarnator de vechiul regim represiv, criptocomunist si colaborationist.

Pana si pe presedinte il banuiau de relatii nepotrivite cu fostele servicii secrete, ceea ce sporea peste masura suspiciunea si nesiguranta nationala. Ici-colo se improvizau institute de studiere a crimelor comuniste si se puneau la cale intrigi destabilizatoare, ba la Cotroceni, ba la Victoria, ca nu cumva Alianta sa dea inainte. Starnit de luptele de palat, ghidusul Basescu, corabier vestit, chefuia cu alaiul becalo-pavelistic la crasma de la Razoare, intru bucuria norodului stelist si stupoarea celui nefotbalistic. Afumat ideologic de "Golden"-ul prezidential, crescatorul de animale Becali, om cu frica de Dumnezeu si iubire de pamant cu epoleti, schimba pe nepusa masa steaua partidului si brusca inca o data Puterea, in stilu-i inconfundabil si nespus de drag maselor de chibiti dilii. Brutal si ghiolbanesc, adica. Dindaratul crucifixului atarnat in pripa pe peretele locantei de partid, penegistul sef, acum crestin si democrat, ignorand pilda umilintei biblice, rabufnea microbistic: "Nu e unu’ mai capabil ca mine in Romania ! Sunt cel mai puternic !" Aplaudacii, inghiontiti de flacaii de veghe infasurati in bicepsi, sareau in picioare si-si loveau palmele cu vrednica naivitate si pioasa cinstire. In alta mahala a politicii neaose, un negustor oaches si repezit la vorba stalcita, impiedicata, se trezise pesedist executiv, semn ca lucrurile o luasera razna rau. Profesori, medici, ingineri si altii ca ei se vedeau aruncati in menajeria de vietati politice a unui dresor de Ferentari, cu studii capatate la seral, spre satisfactia "maimutoiului" Geoana. Asa scria atunci, la inceputul mileniului III, Vanghelia inteleptul Becali, neatent la semnele rau-prevestitoare ale Cerului: apele rupeau digurile si inecau taratoarele (chiar si pe cele cu drept de vot!), dealurile se surpau endemic, epidemiile rasfirau turmele si contingentele de aripate domestice, copacii omorau copii, cainii vagabonzi ucideau japonezi, blondele faceau educatie politica la televizor, ciobanii recitau versete biblice intre doua derby-uri, Vanghelie reforma stanga iliesciana, iar Basescu petrecea de zor in "Blitz"-urile Patriei de sprituri. Era timpul cand "maidanezul" prezida, "gandacul" guverna, potaile latrau demagogic si boii rumegau sterp sperantele uscate. Halal Vanghelie, vericilor Becali!