Veşnica nepotrivire

De cand ma stiu, tara a avut pro­bleme mari, iar eu numai probleme mici si strict personale. Am fost intr-o continua nepotrivire cu ma­ri­le probleme. Si nu doar cu acelea ale tarii, ci adesea si cu ale intregii omeniri. Nepotrivirea a fost remarcata de mai multi dintre sefii si colegii mei, care s-au exprimat, de parca s-ar fi vorbit intre ei, in acelasi chip: Acum, cand asa si pe dincolo, tara si poporul, partidul si colectivul, toti oamenii muncii impreuna cu intelectualitatea progresista fac si dreg, acum ti-ai gasit, ma, sa… puncte, puncte?!

Iata un exemplu de contratimp cu interesul general, care nu putea sa treaca neobservat. In ziua de 22 decembrie 1989 ascultam, plin de un entuziasm controlat, o cu­van­ta­re extrem de importanta a to­va­ra­sului Nicolae Ceausescu in biroul redactorului-sef. Cu­van­ta­rea era televizata si noi, redactorii publicatiei la care lucram, stateam – conform cu un imperativ al epocii – strans uniti si morti de fri­ca in fata micului ecran. Brusc, fara nici o legatura cu problemele gi­gan­tice ale discursului, m-a apucat o pantecaraie deosebit de agresiva, care nu permitea explicatii. Am rupt-o la fuga spre toaleta, simtind ca incepuse sa fie deja prea tarziu.

Nu era intaia oara cand apreciam gresit natura relatiilor dintre problemele mele mici si, cum spuneam, absolut personale si problemele majore ale neamului. Departe de mine de a ma fi pus deliberat contra acestor probleme mari, numai ca sesizam tarziu diferenta dintre mare si mic. O remarcam cand nu mai era nimic de reparat, iar uneori n-o sesizam deloc. Mi-am dat seama ca voi avea toata viata probleme, din cauza acestui deficit de apreciere, in timpul foametei din 1948. Pentru prima si ultima oara reactionam pozitiv la o mare problema, in sensul ca imi era foame in acelasi timp cu tara. In familie aveam un unchi avansat politic. Auzind unchiul Vasile cum ma plang mereu ca mi-e foame, mi-a zis: Acum, cand tara trece printr-o perioada grea, ti-ai gasit si tu, ma, tancule, sa-ti fie mereu foame?!!

Peste ani, cuvintele unchiului Vasile mi-au fost repetate cu un maximum de potrivire de un po­li­truc din presa: Acum – mi-a zis el – ti-ai gasit si tu, ma, desteptule, acum cand ne-am angajat sa cres­tem productia de fonta pe cap de lo­cuitor, acum ti-ai gasit sa faci ce­rere de locuinta?

Era, intr-adevar, o nepotrivire pe care numai un nepotrivit ca mine n-o realiza. Am inghitit inca o data in sec si n-am mai insistat. Sunt, foarte probabil, unul dintre foarte putinii gazetari din fosta presa comunista care n-au primit apartament de la stat, permitandu-i astfel productiei de fonta pe cap de locuitor sa creasca in voie.