Viata de apoi a comunismului

Comunismul a fost inainte un proiect ideologic menit sa creeze o societate presupus perfecta. Esecul sau istoric nu a dus la disparitia unor tentatii autoritar-colectiviste ce pot periclita noile democratii.

Leninismul a fost un demers istoric menit sa transforme nu doar natura politicului, ci si conditia umana in general. Inradacinat in marxism, o filozofie cu pretentii mantuitoare, bolsevismul, in oricare dintre incarnarile sale, a urmarit distrugerea societatii civile, a proprietatii private, a pietii libere si a oricaror zone de autonomie sociala. Inregimentarea completa a individului si anihilarea spontaneitatii sociale au fost obiectivele esentiale ale leninismului. Revolutiile din 1989 (al caror prolog a fost insurectia de la Kronstadt din 1921, dar si revolutia maghiara din 1956) au dus la naruirea acestor regimuri in Europa de Est si Centrala. Gorbaciovismul, acel efort disperat de a reforma nonreformabilul, a grabit dezagregarea Uniunii Sovietice. Forte economice, politice si intelectuale au contribuit la dezintegrarea URSS in decembrie 1991. Imperiul Rosu se sfarsea nedemn, sub povara enormelor minciuni pe care fusese cladit. Ramanea in urma amintirea enormelor represiuni, a Gulagului, a atrocitatilor staliniste, dar si a perioadei de imensa coruptie si cinism a brejnevismului. Scurt timp, parea ca partidul comunist era sortit sa dispara in proverbiala "lada de gunoi a istoriei".

Timp de doi ani, sub Boris Eltin, partidul comunist a fost situat in afara legii. A renascut apoi, sub numele de Partidul Comunist al Federatiei Ruse. In locul ideologiei marxiste traditionale, deci a unui internationalism ostentativ, noul partid se declara sustinatorul valorilor patriotice. National-bolsevismul, combinat cu tematica ideologica eurasiatica (profund antioccidentala), a fost de fapt ideologia nemarturista, insa extrem de puternica a ultimei perioade din viata lui Stalin. Acest national-bolsevism este de fapt o combinatie de teme egalitariste de origine socialista si mituri nationalist-tribaliste. Este vorba de o ideologie eclectica, care vede in cercurile democratice, pro-occidentale, un fel de "coloana a cincea" dispusa sa sacrifice interesele nationale ale Rusiei pe altarul unui demonizat "globalism". Nu doar Ghenadi Ziuganov, dar si alte figuri proeminente ale PCFR au recurs la reabilitarea lui Stalin. Lenin este celebrat drept arhitectul unui sistem care a favorizat marile mase. Tragediile rezultate din ambitiile nesabuite ale bolsevicilor de a reconstrui umanitatea pe baza unor absurde proiecte de inginerie sociala sunt negate ori minimalizate. Se reia vechiul refren stalinist privind ouale sparte pentru prepararea omletei (dar cum spunea candva Isaiah Berlin, stim prea bine ce s-a intamplat cu aceste oua, omleta insa nu a vazut-o nimeni).

Paradoxal, tocmai acest partid national-bolsevic a devenit in ultimii ani contrapartea politica la crescandul autoritarism al lui Vladimir Putin. La recentul congres al Partidului Comunist (3-4 iulie 2004), Ziuganov s-a plans de faptul ca partidul prezidential si institutiile legate de Kremlin fac tot posibilul pentru marginalizarea formatiunii pe care o conduce. In acelasi timp, Ziuganov continua sa afirme ca "sistemul capitalist reprezinta moartea". Intre Ziuganov si Putin, diferentele sunt de stil, nu neaparat de preferinte istorice si ideologice. Oficial, si comunistii, si adeptii lui Putin recunosc proprietatea privata si libertatea de constiinta. Pe de alta parte, Ziuganov continua sa proclame fidelitatea fata de idealurile revolutiei socialiste internationale, in fapt un slogan descarnat, lipsit de rezonanta intr-o tara in care s-au produs mutatii valorice si sociale radicale.

In pofida slabirii sale recente, acest partid nu este mort. Logica actiunii sale este inainte de toate una a nationalismului si resentimentului, la care se adauga antiglobalizarea ca mit politic mobilizator. Modele din trecut sunt invocate spre a construi un ethos eroico-popular, in multe privinte similar cu cel al radicalismului bolsevic (Lenin, Stalin, Ceapaiev, Stahanov, Gagarin, maresalul Jukov). Unul dintre partizanii lui Ziuganov a fost recent disparutul preot ortodox Dmitri Dudko. Critic al comunismului, Dudko a fost arestat in 1980, dupa care a renuntat la pozitiile sale ostile regimului (el petrecuse de-acum 8 ani in lagarele staliniste). Dupa colapsul URSS, parintele Dudko s-a apropiat de cercurile national-bolsevice si in special de ziarul Zavtra, condus de scriitorul ultranationalist Aleksandr Prohanov. Desi si-a pierdut propriul tata in represiunile anilor ’30, Dmitri Dudko a ajuns sa ceara reabilitarea lui Stalin, pe care l-a laudat pentru spiritul sau ascetic si capacitatea de a crea un stat puternic.

Neocomunistii si paleocomunistii se intalnesc pe platforma dispretului pentru valorile liberale. Pentru ei, globalizarea apare ca o sinistra conspiratie urzita de capitalismul yankeu in alianta cu sionismul, cu diversele plutocratii lipsite de suflet si cu alte asemenea malefice entitati.