Viktor Orban, amiralul căpitanului

De când a ajuns pe cai mari în Un­ga­ria, zdrobind  în alegeri opoziţia de centru-strânga, Viktor Orban se vede urmaşul amiralului Horty. Mesajul din 15 martie este inspirat din zaţurile istoriei pe care le credeam colmatate, dând speranţe iredentismului ma­ghiar, şi cuprinzând spiritul unei gene­raţii care citeşte despre Ungaria Mare doar din manuale. Un calcul bine făcut a programat "lovitura" care a căzut în plin. Criza politică şi econo­mică din care ţara nu iese decât prin vor­bele lui Boc şi Băsescu trebuie adân­cită şi de o suspiciune legată de statalitatea României. Ca atare, Or­ban, plimbându-se pe hartă prin Ardeal ca românul plecat la şoping la Budapesta, a dat drumul la mesajul către un­gu­rimea de pretutindeni. Ca să fie mo­mentul şi mai bine "încălzit", un şo­gor l-a spânzurat şi pe Avram Ian­cu. Dacă ar fi să traducem situaţia în limbajul peluzei în extaz la victoria la scor, Orban şi ai lui au scandat "1, 2, 3, ne-am pişat pe ei!".

Cum au reacţionat "gazdele" ig­no­rate total de oficialii statului vecin în timpul euforicei sărbători de 15 mar­tie? Boc şi Băsescu s-au făcut că nu ştiu ce se întâmplă. Nici nu îi suspectez mult de prefăcătorie – ei de mult au rupt puntea care îi lega de realitatea ţării. Ministrul de Externe, mereu pe dinafară în orice subiect, s-a comportat la fel de imbecil ca şefii lui. Putea să sară ministrul Culturii din Guvernul pe care îl credem cu sediu încă la Bucureşti. Era pe acolo, prin preajmă, ca reprezentant al Guvernului României, şi ar fi trebuit să-i zică, pe limba lui ceva: "Alo, domnu’, vezi că ai sărit calu’ se supără mămăligarii ăştia care convieţuiesc pe lângă noi". Dar n-a zis.

Câtă umilinţă, câtă slugărnicie intră în piela unor politicieni români doar pentru a-şi salva o majoritate parlamentară formată cu UDMR. Pasul următor va fi când Orban îl va servi pe omologul lui, Boc, la prânz, cu ceva urât mirositor şi premierul român, zâmbind tâmp, ştergându-se la gură cu cravata violetă, va mai cere o porţie, crezând că mănâncă gulaş.

De când l-a întâlnit pe Orban Viktor la Balvanioş, Băsescu Traian nu mai poate de câtă prietenie trainică a pus în cârca României. Are în Viktoraş un susţinător al intereselor PDL mai presus chiar decât interesele naţionale. I-a cimentat pe cei din UDMR pe termen lung în coaliţia puterii, l-a asigurat pe Băsescu Traian că-l va scăpa de umilinţa neadmiterii în Schengen, i-a spus la ureche că poate să calce presa în picioare, ca la Budapesta. Desigur, căpitanul nu ştia că va primi nota de plată în pu­blic de la amiral. Când a văzut-o i-a pasat-o  lui Boc, să o treacă la plăţi din fondul de rezervă. Nu ştim însă dacă micuţul are în seif la gestionat şi istoria României. Pentru alianţa mizera­bilă, mai mult decât imorală, dintre Băsescu şi Orban, sunt puşi în situaţii imposibile cetăţenii acestei ţări care mai au totuşi un dram de minte şi de mândrie. Ştim că istoria este lungă, nu a început nici cu Horthy, nu s-a oprit nici la Orban. Dar a o întoarce înapoi cu un secol este imposibilă chiar şi pentru acest tandem care, iată, devine odios pentru români.