Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Ceauşescu lăsase un raport in medie de 55% intre pensie şi salariu. Acum acest raport este de 30%. Cam aceasta este valoarea reală a punctului de pensie. Urcarea acestei valori la 45%, aşa cum cer pensionarii in plată, este, din păcate, delir. Ar insemna automat fie ca vreo treime din pensii să nu mai fie plătită, fie ca bugetul de stat să colapseze dacăar prelua sarcina.
Pensiile private - care intră de aici incolo pe rol - nu numai că nu-i vizează pe pensionarii acum in plată (ci pe cei care vor ajunge in plată peste cel puţin două decenii), dar ii şi afectează indirect. Redirecţionarea unei părţi din contribuţiile celor tineri către fondurile private de pensii va reduce corespondent fondul public de pensii, acesta trebuind să se imprumute (cel mai probabil in străinătate) pentru a onora plata pensiilor. Deci şanse şi mai puţine de aici incolo de mărire a pensiilor in sistemul public de pensii!
Romănia este cu un pas inaintea altor ţări europene in procesul demografic inexorabil al imbătrănirii populaţiei. Din cauza reducerii natalităţii, nu numai numărul total al populaţiei este in scădere, dar şi, in mod inevitabil, de la an la an, in totalul populaţiei aflate in viaţă o tot mai mare parte o reprezintă populaţia in vărstă. Mereu mai puţini activi trebuie să intreţină mereu mai mulţi inactivi. Fenomenul este extrem de costisitor economic şi social, chiar dacă este vorba despre ţări dezvoltate. Pentru Romănia, fenomenul este copleşitor, pentru că este practic singura ţară care trebuie să infrunte acest fenomen demografic de tip ţară dezvoltată cu o economie de tip ţară subdezvoltată.
Acest fenomen demografic reprezintă fundalul, dar nu explică in intregime dezastrul din sistemul public de pensii din Romănia. Explicaţia principală o constituie politica nesăbuită, din perioada postdecembristă, de a scoate anticipat la pensie oameni pentru a nu-i trimite in şomaj. In acest fel, o problemă pe termen scurt sau mediu a fost transformată intr-o problemă pe termen lung, irezolvabilă. Această politică este responsabilă de răsturnarea de situaţie din sistemul public de pensii intre numărul de beneficiari şi numărul de contribuanţi. Să fie clar, Ceauşescu lăsase un sistem de pensii funcţional şi sustenabil. Dar, de la trei salarii care să susţină o pensie in 1989, s-a ajuns ca, dimpotrivă, un salariu să fie nevoit să susţină mai mult de o pensie. Mai rău, excedentele de pe vremea lui Ceauşescu in sistemul de pensii s-au bucurat de un tratament la fel de iresponsabil in perioada postdecembristă: nu numai că nu au fost protejate in vreun fel impotriva inflaţiei galopante din primii ani ai regimului Iliescu (puteau măcar fi puşi intr-o bancă!), dar au fost folosite pentru a acoperi găuri din bugetul de stat destructurat de operaţiunea aiuritoare intreprinsă de guvernul Roman, care a constat in privarea bugetului de stat de beneficiile realizate de intreprinderile de stat, ceea ce, fără a se fi intreprins o reală privatizare, a insemnat doar o păguboasă "privatizare a profiturilor", prin deresponsabilizarea proprietarului şi devalizarea avutului public.
Lichidarea treptată de către inflaţie şi de către utilizări in alte scopuri a fondurilor strănse in sistemul de pensii a făcut ca din 1996, la finele primelor mandate Iliescu, sistemul public de pensii din Romănia să intre intr-o fază fără intoarcere. De atunci, pensiile dintr-un an trebuie achitate din exact banii strănşi in acel an, ceea ce exclude orice fel de gestiune de fonduri, cu eventuale modalităţi de inmulţire şi valorificare.
Cum supravieţuieşte in aceste condiţii sistemul public de pensii?! In singurul mod posibil: plăteşte in medie pensii mereu mai mici in raport cu salariile. Altcumva n-ar fi posibil! Ceauşescu lăsase un raport in medie de 55% intre pensie şi salariu. Acum acest raport este de 30%. Cam aceasta este valoarea reală a punctului de pensie. Urcarea acestei valori la 45%, aşa cum cer pensionarii in plată, este, din păcate, delir. Ar insemna automat fie ca vreo treime din pensii să nu mai fie plătită, fie ca bugetul de stat să colapseze dacă ar prelua sarcina.
