Vocea sufletului

Oare ascultam vocea sufletului atunci cand luam decizii, cum ar fi decizia de a urma o meserie, de a avea alaturi un partener de viata, de a alege casa noastra, hainele pe care le purtam, prietenii, amicii sau felul in care ne castigam banii? Urmam vocea sufletului sau ne pierdem intotdeauna in rationamente, care ne spun ca nu se poate sa ne urmam pasiunile, dorintele care ne implinesc, talentele si visurile frumoase? Munca noastra ne implineste, chiar daca intampinam si obstacole, si probleme, si provocari, chiar daca nenumarati spini ne pun la incercare rezistenta si inteligenta? Partenerul de viata ce ne sta alaturi este o fiinta in prezenta careia simtim confort sufletesc sau acesta ne creeaza continuu suferinta, disconfort si pare sa scoata din noi tot ce-i mai rau? Mai traim noi astazi in comuniune cu sufletul si cu ratiunea atunci cand urmam un tel, un scop in viata sau ne ghidam dupa aparente, dupa moda, dupa ceea ce aleg, fac sau cred altii ca-i mai bine pentru noi?

Aceste intrebari mi s-au ivit in ultimul timp, citind doua carti ale aceluiasi autor, Vadim Zeland: 'Murmurul stelelor diminetii' si 'Inainte, spre trecut'. In cele doua carti Vadim Zeland vorbeste – cred eu – despre unul si acelasi lucru: uniunea dintre suflet si ratiune, o stare fara de care riscam sa ne ratacim pe drumul spinos si plin de capcane al vietii. Asta ar putea fi cauza crizei in care ne tot afundam; nu mai stim sa regasim comuniunea dintre suflet si ratiune. Vocea sufletului nu ne vorbeste prin cuvinte; ratiunea, insa, ne spune multime de cuvinte, iar cele mai multe dintre ele ne fixeaza pe frecvente ale nefericirii, nemultumirii, tristetii, esecului, neputintei si a unui rau omenesc caruia nu ne putem sustrage. Ratiunea aflata in dezacord cu sufletul este, in fapt, cauza acestor trairi, care ne arata ca lumea-i plina de suferinta, iar noi nu avem calitatile capabile sa biruie si sa ne arate ca Soarele poate straluci si pe strada noastra. Luam decizii care ne omoara sufletele si ni le ascund atat de violent, de profund, de izbitor, incat ajungem sa urmam doar teluri impuse de ratiune si nu intotdeauna de propria noastra ratiune, cat de aceea a lumii inconjuratoare. Sufletul ne spune 'sunt nemultumit, imi displace ce faci, sunt nefericit din pricina deciziilor tale' si nu ne spune prin aceste cuvinte, ci prin 'disconfort sufletesc'.

Dar cine mai asculta sufletul, cine mai stie ca disconfortul interior e o stare de nemultumire a sufletului, cand ratiunea pune disconfortul sufletesc pe seama unor cauze straine sufletului. De exemplu, daca avem o relatie cu un partener care ne creeaza continuu disconfort, ne agreseaza si ne aduce in stare de dezastru, mesajul sufletului este clar: 'Nu-i bine pentru tine'. Ratiunea spune, insa, ca suferinta e semn de iubire si tu insisti astfel in a ignora vocea sufletului, urmand o cale gresita. Suferinta din dragoste ar putea fi tocmai un semnal asurzitor pe care sufletul il lanseaza in tine pentru a te indeparta de lipsa de speranta si de esec. Orice am face in viata noastra, orice decizie am lua, suntem premiati automat cu o stare de bine, de multumire, de statisfactie si de incredere atunci cand sufletul si ratiunea sunt de acord.

Slujba pe care o facem cu placere este cea mai slujba, este aceea care-i hraneste omului sufletul si-i alimenteaza ratiunea cu toata inteligenta si pasiunea necesara pentru a reusi. Relatia cea mai buna pentru noi este aceea in care simtim multumire sufleteasca. Tot ce ne aduce starea de bine in interior este semnalul esential al comuniunii dintre suflet si ratiune. Criza ar putea fi tocmai o situatie exterioara care tradeaza 'disconfortul sufletesc' al oamenilor si faptul ca s-au indepartat de sursa autentica a frumusetii, a iubirii si a calitatilor, care pot duce catre implinire in viata.

Depresia, dezenergizarea, starea de rau, senzatia ca faci un lucru pentru ca trebuie si nu pentru ca simti sunt doar cateva dintre semnele ratacirii pe drum, alegand scopuri straine sufletului. Cand sufletul se afla pe drumul sau autentic, viata curge si obstacolele nu trebuie neaparat sarite cu efort, fiindca se dau deoparte si de la sine. Inima spune 'da' cand canta, inima spune 'da' cand esti bucuros, inima spune 'da' cand esti pe drumul tau si nu ratacesti prin jungla ratiunii 'altora', dar fara de sufletul tau.